29

#29

Fără categorie

19 minute • Ana-Maria Udriște • 30 martie 2021


Salutare salutare!

Avem noi restricții la nivel național, e o perioadă mai puțin intensă pe zona de e-commerce, dar pe social media avem schimbări interesante.

Nu uita să ne ajuți cu o ☕ virtuală și să ne dai un share pe butonul de mai jos. 🙂

Share

⚖️ juridic

  • Avem noi restricții pentru următoarea perioadă, pe care le poți vedea aici. Lumea încă nu s-a pus de acord când intră în vigoare, avem și o problemă de tehnică legislativă, daaar ieșim noi la liman cumva.
  • Apple a fost amendat cu 1.9 milioane de dolari în Brazilia pentru că … nu a mai pus încărcător la iPhone 12. Astfel, a încălcat legislația braziliană cu privire la drepturile consumatorilor. Din păcate, la nivelul României lucrurile nu sunt chiar atât de pro-consumatori încât să îți permită să faci asta.
  • Aparent, Amazon o să aibă parte de un sindicat al muncitorilor. Este o știre extrem de importantă pentru că, în America Amazon este al doilea cel mai mare angajator, cu 800.000 de oameni, și mereu a dus o luptă împotriva sindicatelor angajaților.
  • Și tot Amazon a primit aprobare de la FDA pentru un kit de testare COVID-19 acasă.
  • Amazon forțează angajații să semneze că sunt de acord cu o prelucrare biometrică a imaginii lor, altfel își vor pierde slujbele.Ce s-a întâmplat?
    • Amazon vrea să introducă în camioane și mașinile cu care livrează camere video care să supravegheze șoferii pe tot parcursul rutei, din diferite motive, mai ales de securitate și pentru a vedea dacă aceștia își duc la îndeplinire sarcinile.
    • Datele variază de la locația și viteza vehiculului lor, până la potențiale încălcări ale traficului și comportamente „riscante”, cum ar fi conducerea distrasă și somnolentă.
    • Camerele rulează 100% din timp și fac automat anumite acțiuni, cum ar fi frânarea puternică, fără a avertiza șoferii. Amazon a confirmat că ar putea folosi filmările pentru a lua decizii de angajare, cum ar fi concedierea.Care e problema?
    • nu este chiar ok să pui o cameră în mașina angajatului tău care să-l supravegheze constant. Asta este și o problemă cu camerele la locul de muncă, pe care mulți angajatori le pun și merg 24/24 ore.
    • consimțământul în relația angajat – angajator nu este valabil pentru că ne aflăm în situația unui raport de inferioritate: este lesne de înțeles că un angajat va semna orice ca să nu fie dat afară, iar asta înseamnă că nu mai avem un consimțământ liber exprimat și, deci, valabil.
    • datele biometrice sunt date un picuț mai speciale și nu poți să le prelucrezi tu doar de dragul de a o face – trebuie să faci o DPIA și să stai să vezi dacă chiar ai nevoie de o asemenea prelucrare sau poți ajunge la acel rezultat și prin alte mijloace.

Ca idee, dacă vrei să instalezi camere video CCTV la locul de muncă, ai un toolkit de la care să pornești fără prea multe bătăi de cap, pe care îl poți găsi aici.

  • Comitetul Național pentru Relații de Muncă (NLRB) a declarat că Amazon a amenințat și a pedepsit lucrătorii care au protestat împotriva modului în care compania a gestionat pandemia COVID-19. Un raport obținut de Motherboard a constatat că retailerul a interogat și a sancționat disciplinar în mod ilegal un angajat al depozitului, Jonathan Bailey, care a orchestrat o grevă într-un depozit din Queens, New York, în martie 2020, după ce un coleg a ieșit testat pozitiv cu COVID-19.
  • Ziceam într-un newsletter anterior că Uber este acuzat de faptul că programul său de recunoaștere facială nu e chiar atât de bun în cazul persoanelor de culoare și astfel ajung să fie dați afară din companie. Aparent, acel program de recunoaștere facială este dezvoltat de Microsoft. Și mai facem un pic de ping-pong și împunsături între companii.
  • Un scriitor polonez riscă să facă 3 ani închisoare pentru că a făcut un președinte ”imbecil”.
  • Te-ai întrebat vreodată ce faci dacă primești un review fake? Am scris un articol foarte bun despre asta.
  • Președintele Ucrainei tocmai a „dat afară” doi judecători ai Curții Constituționale. Președintele Zelensky a revocat decretele de numire în funcție a doi membrii a Curții Constituționale numiți de fostul președinte în timpul regimului său pro-rus.Mutarea vine după criza constituțională declanșată încă din toamna trecută în urma unor decizii ale Curții care amenințau să dezintegreze instituții anticorupție, necesare pentru reforma democratică a țării.Nu este însă clar dacă anularea decretelor este în sine constituțională, ceea ce poate să amplifice situația deja tensionată și să creeze unele precedente excepționale. Urmează o perioadă foarte interesantă în Ucraina.

Probabil că te-ai gândit că de cele mai multe ori este ușor să înregistrezi un nume de domeniu și gata, toată afacerea ta este protejată. Doar că este posibil ca lucrurile să nu stea chiar așa. Ce fel de protecție îți oferă simplul nume de domeniu?

🕵️ interesante

  • Există o piață neagră pentru adeverințe de vaccin COVID-19 sau teste negative. Nu că ar mira pe cineva, dar …
  • Congresul Sindicatelor (TUC) – grupul umbrelă al sindicatelor din Marea Britanie – solicită mai multe protecții legale pentru a împiedica lucrătorii să fie „angajați și concediați prin intermediul unui algoritm”. Lipsa unor reguli corecte care să guverneze AI în domeniul ocupării forței de muncă ar putea duce la un tratament nedrept și discriminare, în special pentru lucrătorii din economia de concerte, potrivit secretarului general al TUC, Frances O’Grady.
    • BBC afirmă că, companiile apelează tot mai mult la tehnologiile AI pentru a verifica și monitoriza lucrătorii. De exemplu, Amazon își monitorizează personalul din depozit utilizând sisteme AI, iar Uber folosește recunoașterea facială pentru a verifica identitatea șoferilor (despre care noi am tot scris, mai ales de scandalul de acolo).
    • Unii foști șoferi Uber din Marea Britanie susțin că software-ul de recunoaștere facială a companiei nu i-a identificat corespunzător și este părtinitor rasial. 14 muncitori spun că au fost concediați deoarece Uber i-a acuzat că și-au subcontractat tura după ce sistemul nu le-a recunoscut fețele – acuzații pe care muncitorii le-au negat.
    • Departamentele de resurse umane folosesc, de asemenea, tot mai multe sisteme de AI și instrumente de angajare predictivă pentru a examina candidații în avans. New York Times a împărtășit recent câteva sfaturi pentru redactarea CV-urilor pentru a trece peste software-ul de screening AI.
  • Apple le-a interzis partenerilor săi de producție să folosească scanări faciale personalului Apple care le vizitează facilitățile. Dar interdicția colectării datelor biometrice nu se aplică celor peste un milion de lucrători angajați de producătorii săi. Adică personalul care vizitează nu trebuie să fie supus scanării faciale, dar noi putem să facem ce vrem la noi în ogradă …
  • Lucrătorii din depozitul de livrări Amazon au intrat într-o grevă de 24 de ore în Italia pentru a protesta împotriva condițiilor de muncă. Aceasta este prima grevă din țara europeană care afectează întreaga operațiune logistică a Amazonului.
  • În România, Sindicatul Metrorex a făcut o grevă spontană vineri, ceea ce a dus la paralizarea Bucureștiului. Iar când vorbim de grevă spontană, vorbim de ea la carte, toate stațiile au fost închise cu lacăt.
  • UiPath, unicornul românesc, a depus cererea pentru IPO. Prinde acțiunile 🙂
  • Facebook, Uber și Microsoft încep să-și aducă înapoi angajații la sedii. Să fie oare un semn că ne apropiem de o normalitate?
  • Robotul Sofia a creat artă și a vândut-o pe NFT pentru aproape 700.000 de dolari.
  • HBO Max începe să facă roll-out audio la descrieri pentru cei care au probleme auditive.
  • In Barcelona a avut loc primul concert cu 5.000 de oameni, fizic, care s-au testat înainte și au venit cu teste negative. Pe de altă parte, săptămâna trecută în Rusia avut loc un concert cu peste 100.000 de oameni, unde a venit și Vladimir Putin, pentru a sărbători aniversarea reunificării Crimeei cu Rusia. Fără măști și teste COVID-19, după cum se poate vedea în video.
  • Vrei să îți crești numărul de subscriberi pe Twitch, dar nu știi cum? Simplu! Fă un maraton de streaming! Așa a făcut Ludwig, un streamer care este live de 2 săptămâni. Aceasta a început maratonul ca o provocare: urma să facă live 20 de secunde pentru orice nouă subscripție cumpărată. Și așa a ajuns să fie aibă cel mai urmărit cont de pe Twitch și să stabilească recordul pentru cel mai lung stream.Ce trebuie să învățăm de aici?Că în lumea virtuală „ceea ce prinde” sunt experiențele „extreme” și hype-ul care se creează în jurul lor. Dacă stai să te gândești, Ludwig nu face nimic special în stream: pur și simplu discută cu subscriberii. Dar simplul faptă că durează de atâta timp a îndemnat mii de oameni să ia parte la „aventură”, pentru a se simți parte din fenomen.

🛒 e-commerce

  • Youtube experimentează identificarea automată a produselor dintr-un video pe care le poți cumpăra.
  • Mai mult pe zona de social media, Streamlabs este un serviciu de link-in-bio pentru Instagram cu buton prin care poți primi donații de la fani prin PayPal. Și te lasă să îți faci practic un microsite.
  • Tot la Instagram link-in-bio, Linktree tocmai a strâns 45 milioane de dolari investiție ca să dezvolte zona de social commerce și shopping online.

Piața de e-commerce va crește cu peste 30% în România în 2021. Dacă crezi cumva că un magazin online înseamnă doar un site, nu e chiar așa. Ai nevoie de termeni și condiții bine scriși, o identitate vizuală, o protecție a mărcii tale, să știi cum rezolvi retururile și cum gestionezi clienții supărați. Asta ca să nu mai vorbim de GDPR, colectare de date, campanii pe rețelele de socializare & co. Așa că, dacă vrei să pornești pe drumul acesta, pentru început ai un pachet complet pentru asta. Apoi, când crești, scrie-ne ca să venim cu serviciile croite pe afacerea ta. Bonus: we also do copywriting.

🤳 social media

  • Companiile de junk food folosesc tot mai mult TikTok pentru a ajunge la targetul lor preferat: copiii și adolescenții. Iar în SUA se fac cereri către FTC să reglementeze această chestiune.
  • Spuneam că Facebook are reguli mai stricte pentru Facebook Groups în ceea ce privește dezinformarea. Pe lângă ”sancțiunile” aplicate grupurilor ca atare, noile măsuri vizează și persoanele în mod individual care nu vor mai putea invita alte persoane în acele grupuri și nici să dea invite în altele pentru o perioadă de timp.
  • ClubHouse-ul lui Facebook arată ca … ClubHouse. Noroc că ClubHouse va veni în câteva luni și pe Android.
  • Facebook face un pas tot mai aproape de TikTok și oferă posibilitatea de a avea un green screen pe fundal la Stories pe care îl poți înlocui cu o imagine sau cu un video.
  • Facebook testează o nouă aplicație pentru reintegrarea prizonierilor în societate.
  • Nu am scăpat de Facebook care anunță că va permite crearea unor camere doar audio. Suntem curioși de engagementul pe care l-au avut când au creat rooms-urile inițial în pandemie, care-ți permiteau să faci videouri cu mulți oameni.
  • Într-un final, Instagram anunță că vei putea să ai draft-uri pentru Stories. De când le așteptam!
  • Facebook are de gând să integreze Reels în Whatsapp.
  • Săptămâna trecută șefii Twitter, Google și Facebook au apărut pentru a treia oară în ultimele 9 luni în fața Congresului american. De această dată pentru a răspunde legat de implicarea platformelor lor în „răscoala” care a avut loc la Capitoliu în 6 ianuarie. Care e concluzia? Că nici Facebook, nici Twitter nu se consideră „responsabili” pentru nimic din ce s-a întâmplat, cu toate că „protestatarii” au fost organizați, instigați și coordonați în cadrul platformelor lor. Vestea bună este că admit că „mai au de lucru” la moderarea conținutului. Măcar atât.
  • TikTok modifică modul în care industria muzicală se mișcă, iar artiștii primesc bani. Cu cât un videoclip e mai viral, cu atât artiștii primesc mai mulți bani pe drepturi de autor. Ai aici un top foarte interesant și util.
  • Facebook a închis contul președintelui Venezuelei pentru violarea politicii sale împotriva fake news-urilor legate de coronavirus. Președintele Maduro a dat share, se pare, la o cură „miraculoasă” contra covid, pe bază homeopată, care nu are nicio susținere medicală.De ce este importantă decizia Facebook?Pentru că ne arată că închiderea contului președintelui Trump a fost un precedent puternic. Până la începutului anului ar fi fost greu imaginabil că un șef de stat ar putea fi „blocat” de pe rețelele de socializare. Chiar Trump însuși a făcut anul trecut susțineri similare despre anumite medicamente și nu a fost „penalizat” deloc de platforme. Însă, se pare că după decizia istorică din ianuarie, platformele devin din ce în ce mai „curajoase”.Problema este ce se va întâmpla dacă rețelele devin prea îndrăznețe și decid să elimine profilurile oamenilor politici, doar ca o metodă de a pune presiune pe aceștia. Cum ar afecta asta guvernarea?
  • Luna aceasta, FDA și-a exprimat îngrijorări similare cu privire la un videoclip în care Khloe Kardashian a promovat tratamentul împotriva migrenei Nurtec ODT. Într-o scrisoare către Biohaven, FDA scrie că apariția lui Khloe în „The View” în iulie 2020 prezintă afirmații înșelătoare cu privire la eficacitatea medicamentului. Deși Khloe susține că Nurtec ODT i-a oferit ”alinare” în doar 15-30 de minute, FDA afirmă că această afirmație nu este susținută de studiile clinice și că „experiența personală a lui Khloe nu susține în mod adecvat sugestia că medicamentul va oferi ajutor pentru alții din același interval de timp.”Ce s-a întâmplat?FDA și-a exprimat îngrijorarea cu privire la modul în care au fost făcute dezvăluirile necesare cu privire la riscurile asociate cu medicamentul. Publicitatea pentru medicamentele cu prescripție medicală necesită „echilibru echitabil” între afirmațiile referitoare la beneficiile produsului și dezvăluirea riscurilor. Deși segmentul de interviu conține afirmații proeminente cu privire la beneficiile medicamentului în porțiunea audio, dezvăluirile necesare sunt „prezentate într-un format numai text și cu font mic. Mai mult, informațiile despre risc apar pentru scurt timp, respectiv patru secunde doar la sfârșitul videoclipului, după închiderea prezentării [lui Khloe], unde este puțin probabil să atragă atenția privitorului.” Cu alte cuvinte, segmentul se termină cu Whoopi Goldberg cerându-i lui Kardashian să repete numele medicamentului și apoi spunând „Ne vom întoarce imediat”.
  • Twitter va lansa Spaces (ClubHouse pentru Android) și pe desktop.
  • Instagram testează Remix pentru Reels, echivalentul Duets pe TikTok.
  • ByteDance, compania din spatele TikTok încearcă să intre în industria de gaming. Săptămâna trecută a achiziționat un start-up din Shanghai specializat pe crearea de conținut audio pentru jocuri pentru suma de 4 miliarde de dolari. De asemenea, încearcă să „fure” angajați specializați pe crearea de jocuri de la Tencent, principalul competitor.Decizia ByteDance este una strategică, în contextul în care TikTok a ajuns la o maturitate pe piața de Social Media, iar cea de gaming este încă una extrem de nișată care oferă oportunități de business foarte mari pentru companie.Va fi însă interesant de văzut dacă ByteDance va avea răbdarea să crească în această industrie. Spre deosebire de industria social media, unde aplicațiile pot să se maturizeze în câteva luni, companiilor de gaming le iau cel puțin câțiva ani să-și atingă potențialul.

📱 internet & tehnologie

  • OnePlus lansează primul său smartwatch. La 159 dolari și arată chiar foarte drăguț.
  • Microsoft Teams îți transcrie în mod automat, cu ajutorul AI, meetingurile video.
  • Apple trebuie să plătească peste 300 milioane de dolari pentru că a încălcat drepturile de proprietate intelectuală. Sigur, decizia poate fi atacată, dar orișicât.
  • FatFace, o companie vestimentară, a avut o breșă de securitate. Aceasta a procedat ca la carte și și-a anunțat clienții și persoanele care aveau cont că a existat o breșă. Doar că le-a cerut acestora să țină confidențială toată treaba. Lucru care nu se prea poate face.
  • India cere instanțelor să blocheze actualizarea politicilor de către WhatsApp. Ei bine, ăsta e un lucru cam greu de făcut.
  • Zoom va putea fi folosit de developeri as-a-service. Asta înseamnă că Zoom va putea fi inclus în alte aplicații care vor fi dezvoltate de-acum înainte.
  • Administrația Biden elaborează un ordin executiv care ar impune furnizorilor de software să dezvăluie încălcările către guvernul federal, a raportat Reuters. Ordinul vine ca răspuns la hack-ul SolarWinds, care a expus agențiile federale și companiile americane la presupusul cyberspionaj rus de luni, dacă nu de ani. Iar apropo de asta, avem un articol foarte bun despre ce s-a întâmplat la noi în România cu Ministrul Apărării care a lăsat date de logare și parole publice pe Facebook.
  • Samsung începe să livreze cu drone. Samsung a încheiat un parteneriat cu compania irlandeză de livrare a dronelor Manna pentru a aduce livrarea cu drone a electronicelor mici, cum ar fi telefoanele și ceasurile inteligente, într-un oraș mic din Irlanda. Locuitorii orașului își vor primi dispozitivele în termen de trei minute dacă comandă de la magazinul online irlandez Samsung. Dronele lui Manna pot călători cu viteze de peste 60 de kilometri pe oră și vor funcționa doar pe o rază de doi kilometri de centrul de expediere. Oamenii din oraș au reușit deja să comande produse alimentare și medicamente pentru a fi livrate cu drone încă de anul trecut, datorită unei înțelegeri pe care Manna o are cu Tesco.
  • Disney testează tehnologia de recunoaștere facială în parcul Magic Kingdom din Orlando. Tehnologia surprinde o fotografie a feței unei persoane și o transformă într-un număr, care este asociat cu biletul său.
  • FDA a aprobat un monitor portabil, care utilizează AI pentru a examina pacienții asimptomatici pentru COVID-19. Monitorul Tiger Tech COVID Plus măsoară pulsul unei persoane și alți biofactori și rulează datele printr-un model AI.
  • Microsoft va plăti până la 30.000 dolari pentru bug bounty ale clienților desktopului Teams, ca parte a noului său program de recompense de erori Microsoft Applications.
  • O aplicație care vine sub denumirea de Software Update pentru Android este practic un malware care poate prelua complet controlul telefonului tău și îți poate fura datele.
  • Google a adus Live Captions în Google Chrome. Dacă vrei să urmărești un video și nu are subtitrări, acum le poate pune el automat.
  • Un brevet nou descoperit descrie modul în care Microsoft dorește să utilizeze activele digitale ale unei persoane pentru a crea un chatbot din imaginea sa. Profilurile din rețelele sociale, e-mailurile, imaginile și multe altele vor fi introduse într-un sistem de învățare automată, care ar antrena robotul pentru a imita cum sună acea persoană.
  • Elon Musk a declarat că compania sa Neuralink a implantat unul dintre chipurile sale cerebrale într-o maimuță, permițând animalului să joace jocuri video cu mintea sa.
  • Google lansează standardul pentru a înlocui pașapoartele fizice și cheile cu telefonul tău.

🛠️ utile

💕 recomandarea avocatoo

  • Un bărbat a găsit într-o cutie de cereale Cinnamon Toast (pe care eu le ador) cozi de creveți, mazăre și ață dentară. Toată saga, cu amuzamentul de rigoare, poate fi citită aici.
  • Pe HBO Go poți să vezi Justice League – musai.
  • Facebook a dat jos o poză cu o statuie cu o sirenă, monument istoric, pentru că conținea elemente de nuditate.

Ne revedem marțea viitoare, cu o altă tură #pelegale.

Până atunci, nu uita să ne urmărești pe FacebookInstagram și Youtube și să intri pe site, ca să vezi ultimele informații.

Cu drag,

Ana și Bogdan

PS: datorită volumului mare de informații, acest newsletter poate conține typos.