⬅ ÎNAPOI

5 lucruri pe care să nu le ignori când alegi administratorul firmei

În structura oricărei societăți, un rol important îl joacă administratorii, deoarece aceștia pun în executare deciziile asociaților privind activitatea societății. Administratorul firmei poate fi privit ca un organ executiv al societății, deoarece trebuie să aducă la îndeplinire  toate deciziile luate în cadrul Adunării Generale a Asociaților (AGA) și prevederile din actul constitutiv.

Cel mai adesea, administratorul unei firme este o persoană fizică. Cu toate acestea, este permis de Legea nr. 31/1990 privind societățile ca o persoană juridică să poată fi nominalizată administrator, situația de excepție aplicându-se doar în cazul societăților pe acțiuni- SA. În cazul acesta, persoana juridică trebuie să desemneze o persoană fizică pentru a putea fi exercitată funcția de administrator.

Ținând cont de rolul important al administratorului, uite 5 aspecte pe care nu trebuie să le ignori atunci când îl alegi:

Academie pe Legale Avocatoo

1. Capacitatea administratorului:

Persoana pe care o alegi administrator, trebuie să aibă capacitate de exercițiu deplină. În cazul în care ai un SRL înființat cu încă doi prieteni, iar voi vreți să desemnați drept administrator un alt prieten, care este  minor, respectivul nu va putea fi desemnat în această calitate. În cazul în care ar fi un minor căsătorit, atunci datele problemei se schimbă, deoarece el dobândește capacitate de exercițiu deplină chiar dacă are vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani, de la data încheierii căsătoriei.

De asemenea, nici o persoană incapabilă nu poate deține această calitate. În cazul în care este desemnat un incapabil, intervine sancțiunea decăderii din drepturile acestei funcții, iar dacă a încheiat și anumite acte, acestea vor fi anulate.

Aici nu verifică nimeni înainte pentru că nu este o procedură specifică la Registrul Comerțului: trebuie să știi tu exact cum stă treabă. Desigur, în cazul minorului lucrurile sunt mai simple, însă dacă vorbim de o persoană incapabilă, care nu are capacitate și este în tutela sau curatela cuiva, lucrurile devin mai complicate.

2. Onorabilitatea administratorului:

De cele mai multe ori, prin persoana administratorului firmei este cunoscută și societatea, drept pentru care administratorul trebuie să se bucure de o bună reputație.

Și în cadrul societății, el trebuie să inspire credibilitate și  încredere. Prin urmare, administratorul nu trebuie să fi fost condamnat definitiv pentru infracțiuni patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracțiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicata, cu modificările si completările ulterioare, sau pentru infracțiunile prevăzute de prezenta lege, conform art. 73 indice 1 coroborat cu art. 6, alin. (2) din Legea societăților.

Într-adevăr, Registrul Comerțului verifică din oficiu dacă administratorul are sau nu cazier fiscal, dar nu și cazier judiciar. Dacă administratorul tău este o persoană juridică, o să dea o declarație pe proprie răspundere în acest sens, dar cam atât.

Așadar, e bine să verifici înainte, dacă ești nesigur, ca un due-dilligence, dacă există sau nu dosare (litigii) pe rolul instanțelor judecătorești. Poți face asta pe portal.just.ro sau prin platforme dedicate precum termene.ro sau confidas.ro.

3. Cetățenia administratorului firmei:

Nu este prevăzută vreo interdicție în lege, astfel, administratorul firmei poate fi atât un cetățean român, cât și un cetățean străin. În schimb, dacă în actul constitutiv este prevăzută această restricție, atunci se va ține cont de prevederile acestuia.

Aceleași prevederi se aplică și dacă vorbim de un administrator persoană juridică.

4. Calitatea de asociat al administratorului firmei:

Nu este necesar ca administratorul să facă parte din rândul asociaților, deși, în mod frecvent, acesta este ales din cadrul asociaților.

Dacă ai vreo cunoștință și îți dorești ca ea să fie administratorul firmei tale, nimic nu face imposibilă desemnarea ei, chiar dacă ea nu este asociată. Însă este prevăzută o excepție: dacă ai înființat o societate în comandită simplă sau în comandită pe acțiuni, administratorul va fi ales, în mod imperativ, dintre asociații comanditați.

5. Calificarea administratorului firmei:

Cu toate că legea societăților nu o prevede, consider că este important de luat în seamă. Poate fi privită în corelație cu onorabilitatea, deoarece o persoană ce beneficiază de minimă educație în domeniul de activitate în care va activa, va lua deciziile în cunoștință de cauză.

Acest lucru este important mai ales în companiile mari, când administratorul este și CEO-ul companiei sau Directorul Executiv și este bine să îndeplinească și anumite KPI-uri.

Bonus: legăturile administratorului cu alte firme

Am mai scris noi în acest articol despre problemele de neconcurență pe care le pune poziția de administrator.

Până să te decizi să numești persoana X sau Y ca administrator, este bine să verifici în ce firme mai e acesta asociat sau administrator și care este obiectul de activitate al acestor firme, ca să nu te trezești că ești într-o oarece concurență.

Poți face această verificare prin platforme dedicate, precum termene.ro sau confidas.ro

Concluzie:

Dacă te afli în situația de a alege într-un viitor apropiat administratorul unei societăți, atunci trebuie să ții cont de cele prezentate de noi.


Avem +3000 de înregistrări realizate cu succes la Registrul Comerțului și ne pricepem de minune la tot ce ține de SRL-uri. Scrie-ne chiar azi și povestește-ne despre proiectul tău.

    Faci un comentariu sau dai un răspuns?

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.