⬅ ÎNAPOI

8 lucruri pe care trebuie să le știi despre contractul de întreținere

contractul de întreținere

Contractul de întreținere, deși poate că nu ai auzit de el, nu se referă la întreținerea apartamentului pe care o plătești lunar, ci este o înțelegere între două persoane, din care ambele câștigă. Ai putea să îl privești ca pe un act de bunăvoință, dar la finalul căruia obții ceva palpabil. Hai să trecem în revistă!

Ce este contractul de întreținere?

Contractul de întreţinere este o înţelegere între două părţi: întreţinător şi întreţinut.

Întreţinătorul se obligă că îi va asigura întreţinerea şi îngrijirea întreţinutului pentru o anumită perioadă.

În schimbul întreţinerii, întreţinutul va transmite un drept real asupra unui bun mobil sau imobil.

Deci, amândouă părţile doresc, prin semnarea acestei înțelegi, să obţină un beneficiu, în schimbul unor obligaţii pe care şi le asumă.

Ca să înţelegi exact, voi da două exemple, la care mă voi raporta pe tot cuprinsul articolului:

  • mătuşa ta doreşte să îţi transmită dreptul de proprietate asupra apartamentului ei, iar tu, la schimb, trebuie să îi asiguri întreţinerea pe toată durata vieţii sale;
  • unchiul tău îţi transmite dreptul de uz asupra maşinii lui, în schimbul asigurării transportului în diferite locuri, timp de 10 ani.

1. În ce constă întreţinerea

Prestaţiile de întreţinere pot fi stabilite expres de părţi la încheierea contractului. În cazul în care se prevede doar că se asigură întreţinerea, această noţiune trebuie interpretată cât mai extensiv, incluzând hrana, medicamentele, îmbrăcămintea, îngrijiri medicale, ajutor la treburile casnice, indiferent dacă întreţinutul şi-ar permite singur sau nu toate aceste lucruri.

  • în primul caz, pentru că s-a menţionat în contract doar obligaţia de întreţinere, înseamnă că aceasta presupune toate activităţile de care are nevoie mătuşa pentru traiul zilnic şi pentru nevoile sau dorinţele sale personale. Dacă mergea în fiecare lună la teatru, această activitate intră la întreţinere şi trebuie realizată de către întreţinut în continuare.
  • în cazul unchiului, faţă de acesta s-a asumat doar obligaţia de a-i asigura transportul, astfel încât, dacă el doreşte să-i cumperi medicamente sau alimente, în baza contractului nu ai nicio obligaţie de felul acesta.

Să te gândești bine înainte să semnezi contractul de întreținere și să faci o cercetare amănunțită despre obieciurile persoanei respective că na, cine știe cât durează contractul.

Atenţie! Obligaţia de întreţinere, care rezultă din contract, nu trebuie confundată cu obligaţia legală de întreţinere, despre care poţi citi mai multe aici.

afacerea ta vs covid trusa prim ajutor

2. Forma contractului de întreţinere

Contractul de întreținere este unul solemn ceea ce presupune încheierea sa în formă autentică sub sancţiunea nulităţii absolute.

Este o condiţie care trebuie îndeplinită pentru validitatea contractului, ceea ce înseamnă că dacă vrei să închei un astfel de contract, trebuie să o faci în faţa notarului pentru a fi valabil.

3. Pe ce durată se încheie

Durata contractului de întreținere poate să fie stabilită de părţi în funcţie de dorinţele lor. Pot să prevadă un număr de ani sau să stabilească încheierea lui pe durata vieţii uneia dintre ele. 

Există şi două prezumţii:

  1. dacă se prevede un caracter viager, înseamnă că întreţinerea trebuie prestată pe toată durata vieţii întreținutului.
  2. când nu este prevăzută nicio durată, atunci se prezumă la fel, că a fost încheiat contractul pentru toată durata vieţii întreţinutului.

Gândește-te bine înainte exact la durată: faptul că închei contractul pe 10 ani, de exemplu, nu înseamnă că nu mai poți primi întregul apartament la final. Altfel spus, durata contractului nu este legată de bunul care ți se transmite la final.

4. Este un contract imprevizibil

Contractul de întreţinere are caracter aleatoriu. Asta înseamnă că întinderea obligaţiei de întreţinere asumată de întreţinător, atunci când e stabilită pe durata vieţii uneia dintre părţi, nu se cunoaște la momentul contractării. Ea depinde de un eveniment viitor şi incert (în cazul de față, decesul întreținutul), la realizarea sau nerealizarea căruia se determină câştigul sau pierderea pentru fiecare dintre ele.  

Principalul efect al acestui caracter constă în faptul că întreţinătorul este obligat să presteze întreţinerea indiferent cât de împovărătoare ar deveni ea.

Nu se poate prevala de executarea ei, pentru că şi-a asumat acest lucru la momentul la care a semnat contractul şi nici nu poate renunţa la dreptul transmis ca să scape de întreţinere.

  • să presupunem că după 20 de ani de la încheierea contractului ai rămas fără job. Chiar şi în această situaţie, obligaţia pe care ţi-ai asumat-o în contractul de întreţinere faţă de mătuşă trebuie să o execuţi în continuare, în aceeaşi modalitate;
  • să spunem că maşina unchiului consumă foarte mult, iar el are nevoie de transport de multe ori pe zi, astfel încât costurile devin mari şi nu-ţi convine. Ai vrea să renunţi la contract şi îi spui unchiului că înapoiezi maşina pentru a scăpa de cheltuieli. Nici această variantă nu este posibilă, iar obligaţia asumată trebuie să fie executată în continuare.

Mai multe despre impreviziunea în contractele aleatorii am scris aici.

5. Contează cu ce persoană contractezi

Contractul de întreținere este „intuitu personae”, ceea ce înseamnă ca este încheiat ţinându-se seama atât de anumite calităţi ale persoanei întreţinătorului, cât şi ale persoanei întreţinutului.

Efectul pe care îl presupune acest caracter constă în aceea că nu poate fi executat de alte persoane, fără acordul celeilalte părţi.

Mergând pe exemplele de mai sus, mătuşa sau unchiul tău au încheiat contractul cu tine tocmai pentru că le eşti rudă şi au încredere în tine. Tu ai încheiat contractul cu ei pentru că sunt membri ai familiei tale şi doreşti să-ţi asumi o astfel de obligaţie faţă de ei.

Din acest considerent, drepturile întreţinutului nu pot fi cedate sau supuse urmăririi silite, întreţinerea fiind, aşadar, incesibilă şi insesizabilă.

6. Contractul de întreținere are ceva special

Există un caz special de revocare, prevăzut în art. 2.260 din Codul Civil: “Contractul de întreținere este revocabil în folosul persoanelor cărora creditorul întreţinerii (întreţinutul) le datorează alimente în temeiul legii dacă, prin efectul contractului, el l-a lipsit de mijloacele necesare îndeplinirii obligaţiei de a asigura alimentele. Revocarea poate fi cerută chiar dacă nu există o fraudă din partea debitorului întreţinerii (întreţinătorul) şi indiferent de momentul încheierii contractului de întreţinere.”

De exemplu, să spunem că mătuşii tale i-a fost încredinţată o nepoată asupra căreia are obligaţia de a-i asigura toate nevoile, printre care şi necesarul de alimente. Atunci, mătuşa ar putea să se adreseze instanţei pentru revocarea contractului de întreţinere, dacă dovedeşte că ea s-a lipsit de mijloacele necesare îndeplinirii obligaţiei de a asigura alimentele nepoatei prin contractul de întreţinere încheiat cu tine.

Totuşi, există şi posibilitatea ca, în loc să dispună revocarea contractului, instanţa de judecată, chiar şi din oficiu, însă numai cu acordul debitorului întreţinerii (întreţinutul), să îl oblige pe acesta să asigure alimente persoanelor faţă de care creditorul are o astfel de obligaţie legală, fără ca în acest mod să fie diminuate prestaţiile datorate creditorului întreţinerii.

În cazul de mai sus, mătuşa ta îţi propune însă, pe lângă întreţinerea faţă de ea, să îi asiguri tu alimentele nepoatei sale. Dacă eşti de acord, instanţa ia act de această decizie şi contractul vostru de întreţinere rămâne valabil.

7. Scopul e patrimonial

De obicei, contractul se încheie în dorinţa ambelor părţi de a obține un folos patrimonial, fiind aşadar cu titul oneros. Mai exact, întreţinutul transmite drepturi reale (spre exemplu, dreptul de proprietate, dreptul de uzufruct, dreptul de abitaţie etc.), care intră în patrimoniul întreţinătorului de la momentul încheierii contractului. La schimb, primeşte prestaţiile necesare întreţinerii şi îngrijirii, care pot fi evaluate în banii, fiind, aşadar, drepturi de creanţă.

Nu este exclusă nici asumarea obligaţiei de întreţinere cu titul gratuit, fără a primi ceva la schimb, însă acordul care intervine între părţile contractante urmează regimul juridic al actului prin care s-a realizat: donaţie, testament, stipulaţie pentru altul.

8. Contractul de întreținere are o executare şi sancţiune atipică

Durata de executare a obligaţiei întreţinutului este dintr-o dată, pentru că transmite dreptul promis la momentul încheierii contractului, spre deosebire de obligaţia întreţinătorului, care este cu executare succesivă, adică trebuie efectuată zi de zi, având caracter alimentar. Astfel, în caz de neexecutare, debitorul (adică întreţinătorul) este de drept pus în întârziere, iar sancțiunea care intervine este rezoluţiunea.

De obicei, rezoluţiunea intervine doar la contractele cu executare dintr-o dată şi are efect retroactiv, ceea ce implică restituirea prestaţiilor de către ambele părţi. 

Contractul de întreținere, după cum am văzut, este unul atipic şi caracterul aleatoriu face ca întreţinutul să nu aibă obligaţia de a restitui ceea ce a primit cu titlu de întreţinere, decât dacă sancţiunea intervine ca urmare a neexecutării sale culpabile. 

Să revenim la exemplul nostru de mai sus: mai concret, dacă între tine şi mătuşa ta intervine o ceartă şi tu nu mai doreşti să execuţi obligaţia, atunci nu ai dreptul să primeşti ceea ce ai prestat cu titlu de întreținere. În schimb, va trebui să îi restitui dreptul de proprietate al apartamentului pe care l-ai dobândit în urma contractului.

Astfel, doar întreţinătorul trebuie să restituie, în natură sau prin echivalent, dreptul primit. Dacă întreţinutul ar fi obligat şi el la restituire, atunci întreţinătorul ar putea, cu rea-credinţă, să pună capăt oricând contractului, bucurându-se un timp de un anumit bun, iar mai apoi sistând executarea prestaţiei şi primind înapoi întreţinerea acordată.

Poza de Matthias Zomer pe Pexels.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *