,,A networking book” sau ,,Cum să comunicăm eficient”
4 minute • Adriana Roxana Istrate • 27 august 2019
Când ai citit ultima dată o carte?
Și nu, nu mă refer la cele pentru facultate. Îți propun o carte care m-a impresionat în mod plăcut și pe care am descoperit-o în frumoasa bibliotecă a celor de la Cărturești. Este vorba despre ,,A networking book“ a lui Paul J.R. Renaud care vine cu o nouă abordare în ceea ce privește beneficiile pe care ni le poate oferi o comunicare eficientă.
,,Networking is the art of building and maintaining connections to develop mutual benefits.”
Paul j.r. renaud
Paul J.R. Renaud este un canadian cu o experiență de peste 33 de ani în business. Experiența sa variază de la multinaționale la startup-uri, inclusiv mărci precum Google, Coca-Cola, Philips, Adobe, Bitdefender, eMAG, GE Capital, Toyota, UPS, UPC, Fokker și Endava.
Pe scurt, autorul descrie primele sale interacțiuni cu societatea, iar prin intermediul exemplelor reușește să ne convingă de cât de important este networking-ul în viața de zi cu zi, fie că suntem în căutarea unui job, fie că vrem să ne dezvoltăm afacerea și să găsim angajați valoroși (pentru că, așa cum susține și autorul, nu trebuie să renunți niciodată la networking doar pentru că ai ajuns acolo unde ți-ai propus).
Networking? Cum, unde, când?
Networking-ul reprezintă un instrument de marketing prin intermediul căruia este facilitat schimbul de idei, informații sau resurse.
,,Networking is really about ‘marketing yourself’.”
Paul j.r. renaud
Autorul folosește sintagma ,,building connections effectively“. Cu alte cuvinte, X vine la tine cu o propunere de afacere, însă tu nu ești interesat sau nu ai posibilitatea să deschizi o asemenea afacere. Ce se întâmplă atunci? Aici intervine networking-ul. Tu îl știi pe Y care este mare investitor și vrea să susțină o afacere și le faci legătura, iar tu ai avantajul că vei consolida legăturile cu X și Y, care, in viitor, te pot ajuta la rândul lor. Acest proces poartă denumirea de ,,sending names forward“.
Însă, nu totul se rezumă la a primi ceva în schimb pentru ajutorul acordat. Renaud subliniază că un networker de succes este doar cel care este caracterizat prin altruism, dar, și în această privință, trebuie păstrat un echilibru.
Ultimele articole publicate:
Ce ne aduce networking-ul?
Paul J.R. Renaud spune că printre beneficiile acestuia se numără și faptul că ai ocazia să cunoști persoane noi și că te pune în legătură cu informații interesante și utile ce te pot ajuta să ajungi acolo unde îți dorești.
,,Nu contează ce știi, ci pe cine știi.”
Paul J.R Renaud
Business și dezvoltare personală
Autorul pune accentul nu numai pe partea de business, ci și pe individ și pe faptul că trebuie să ne privim pe noi înșine ca pe cel mai bun produs pe care îl putem ,,șlefui” și pune pe piață.
Ce m-a impresionat în mod deosebit la această carte a fost faptul că e și un mic ghid al bunelor maniere în ceea ce privește modul în care ar trebui să ne comportăm în societate (de exemplu, cum să stabilim relații de încredere cu cei din jur, cum să nu uităm să mulțumim pentru ajutor, cum să ne adresăm, etc.). Totodată, în carte găsim și detalii despre cum am putea să ne punem la punct propria strategie de networking, reguli de bază cu privire la pregătirile pentru un eveniment (indiferent că e o întâlnire de afaceri, o nuntă sau o petrecere cu prietenii) – practic, tips & tricks legate de dress code, cum să inițiezi o conversație, etc. .
Bloopers
Când ajungi la finalul cărții ai impresia că ai terminat de vizionat un film. La capitolul intitulat ,,Networking bloopers”, autorul își propune să ne arate ce nu ar trebui să facem atunci când e vorba de networking și care sunt greșelile cele mai întâlnite atunci când ești un începător.
Ai o afacere și vrei să o dezvolți în siguranță? Programează o întâlnire cu unul din consultanții noștri.