Care sunt regimurile matrimoniale în România și ce trebuie să știi când vrei să te căsătorești?
13 minute • Andreea- Bianca Colpoș • 05 iunie 2022
Când ne gândim la căsătorie, ne imaginăm ziua în care vom spune ”da” în fața ofițerului de stare civilă, ziua în care vom deveni soțul sau soția persoanei iubite. Dar ce se întâmplă după? Ce se întâmplă cu bunurile noastre? Crema mea de mâini va deveni și a soțului pentru că ne-am căsătorit? Din fericire, nu. 😅 Ce se întâmplă cu bunurile soților și cum aceștia le gestionează ”decid” regimurile matrimoniale pe care le vom analiza în cele ce urmează.
Ce este, mai exact, un regim matrimonial?
Altfel spus, regimurile matrimoniale stabilesc care bunuri sunt comune și care bunuri sunt proprii, pentru că da, nu tot ce este al tău, este și al soțului tău.
Cele două noțiuni – căsătorie și regim matrimonial sunt interdependente. Astfel că, un regim matrimonial nu își va produce efectele în afara unei căsătorii valabil încheiate (deci trebuie să te căsătorești în primul rând) și nici o căsătorie nu poate exista fără un regim matrimonial.
Cum știu ce regim matrimonial să aleg?
Ca să știi cum îl alegi, trebuie întâi să vedem care sunt aceste regimuri și cum funcționează fiecare pentru că nu este obligatoriu să optezi pentru un regim ca să ți se aplice unul. Conform art. 312 alin. (1) Cod Civil, soții pot opta pentru unul dintre următoarele regimuri matrimoniale:
- regimul comunității legale
- regimul separației de bunuri
- regimul comunității convenționale
După cum probabil ți-ai dat seama din denumire, este important de reținut că regimul comunității legale este unul… legal 😅 și se aplică direct, ori de câte ori soții nu au optat pentru unul dintre celelalte două regimuri (separație de bunuri sau comunitate convențională) care sunt regimuri convenționale.
Dacă cu regimul legal te-ai lămurit, te întrebi ce mai este și un regim convențional? Foarte simplu – este regimul stabilit prin convenție. Adică, îți iei viitorul soț sau viitoarea soție, mergeți la notar și semnați un acord prin care stabiliți voi ce bunuri vreți să fie proprii și ce bunuri să fie comune. Sună ușor, nu? Vei vedea că și acolo, chiar dacă faceți regulile cum vreți voi, tot nu le faceți chiar cum doriți.
Pe scurt, dacă tu cu alesul sau aleasa nu mergeți la notar să semnați o convenție, bunurile voastre vor fi supuse comunității legale (deci fără grijă că nu mai trebuie să alegi un regim 😁).
Și acum că am discutat câte puțin despre regimurile matrimoniale, hai să vedem ce implică fiecare.
Regimul comunității legale
După cum am menționat și mai sus, regimul comunității legale se aplică direct, când soții nu optează pentru un alt regim. Bine bine, dar ce cuprinde acest regim?
Dispozițiile legale utile pentru această materie sunt art. 339- art. 359 Cod civil. Astfel, în cadrul comunității legale, regula spune că toate bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei sunt bunuri comune în devălmășie (adică 50-50 fiecare soț). Dar după cum ne-am obișnuit, în drept la o regulă avem, mai mereu, și excepții (aici bunurile proprii sunt excepția).
Dar, cum este firesc, soții nu au numai bunuri, au și datorii. În materia comunității legale, avem datorii proprii (regula) și datorii comune (excepția). Această structură a patrimoniului este justificată de necesitatea unui echilibru între tot ce au soții în comun și ce este propriu lor pentru a nu face abuz și a ”tulbura” patrimoniile fiecăruia.
Bunurile comune
Acum să le luăm pe rând. Bunurile comune reprezintă regula în materie și este o prezumție care poate fi răsturnată printr-o probă contrară. În categoria acestor bunuri comune pot intra atât cele corporale (casa celor doi soți) sau cele incorporale (cum ar fi dreptul de a administra casa celor doi soți).
Nu orice bun al meu sau al soțului meu este comun, astfel că el trebuie să îndeplinească trei condiții pentru a fi considerat bun comun:
- bunul să fie dobândit unul dintre soți sau de către amândoi împreună (adică să fie obținut prin act juridic cu titlu oneros)
- bunul să fie dobândit în timpul comunității legale
- bunul să NU facă parte din categoria bunurilor comune (evident că un bun o dată declarat comun, nu mai poate fi iar comun 😅)
Bunurile proprii
Considerate excepția în materie, bunurile proprii sunt cele de care soțul poate dispune în mod liber și care sunt limitativ enumerate în art. 340 Cod civil:
- bunurile dobândite prin moştenire legală, legat sau donaţie, cu excepţia cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune;
- bunurile de uz personal;
- bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri;
- drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creaţiilor sale şi asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat;
- bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi alte asemenea bunuri;
- indemnizaţia de asigurare şi despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soţi;
- bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum şi bunul dobândit în schimbul acestora;
- fructele bunurilor proprii.
Aș mai adăuga aici și bunurile care au fost dobândite în afara comunității legale, după cum cele dobândite în timpul comunității am stabilit că sunt comune.
Bunurile comune pot deveni proprii? Dar invers?
Bineînțeles că se poate. Bunurile proprii pot deveni comune prin donație, spre exemplu, iar bunurile comune pot deveni proprii prin partaj, după cum vom vedea imediat când discutăm de datorii.
Am stabilit care și cum sunt bunurile, dar cum le gestionăm?
Ei bine, și aici este o poveste interesantă..
După cum se poate observa, există trei tipuri de gestiune, după cum soțul poate gestiona singur sau împreună cu celălalt soț.
GESTIUNEA COMUNĂ- art. 346 Cod Civil se referă la:
- schimbarea destinației unui bun comun
- act de dispoziție cu titlu oneros pentru un imobil comun
- act de dispoziție cu titlu oneros pentru un mobil comun supus formalităților de publicitate
- o liberalitate sau un act dezinteresat- deci un act cu titlu gratuit
GESTIUNE CONCURENTĂ, conform art. 346 Cod Civil întâlnim în cazul:
- unor daruri obișnuite
- unui act prin care se dobândește un bun comun
- unui act de conservare
- unui act de folosință
- unui act de administrare
GESTIUNE EXCLUSIVĂ avem atunci când actele au un caracter personal:
- un legat
- venituri din muncă
- gestiune a banilor din contul personal al unuia dintre soți
Regimul comunității convenționale
Reglementat în art. 366 – art. 368 Cod civil, acest regim are la bază o convenție matrimonială încheiată înainte sau în timpul oficierii căsătoriei celor doi. Această convenție este un înscris autentic autentificat de un notar public pe care soții trebuie să îl semneze.
‼ Convenția matrimonială trebuie să respecte forma cerută de lege- înscris autentic autentificat de notar- pentru a fi valabilă, drept urmare o foaie semnată de tine și alesul sau aleasa ta într-o seară când ieșiți în oraș și ”vă faceți împărțeli” NU este o convenție.
Acum că ne-am lămurit ce e cu convenția, hai să vedem și ce scriem în ea.🤓
Când soții aleg comunitatea convențională, ei au la bază, practic, tot o comunitate legală de la care derogă puțin, cu privire la anumite aspecte, prin convenția despre care vorbeam mai sus.
De la ce anume pot deroga? Art. 367 din Codul civil ne lămurește în acest sens, astfel că obiectul convenției poate fi:
- includerea în comunitate, în tot ori în parte, a bunurilor dobândite sau a datoriilor proprii născute înainte ori după încheierea căsătoriei, cu excepţia bunurilor prevăzute la art. 340 lit. b) şi c);
- restrângerea comunităţii la bunurile sau datoriile anume determinate în convenţia matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite ori, după caz, născute înainte sau în timpul căsătoriei, cu excepţia obligaţiilor prevăzute la art. 351 lit. c);
- obligativitatea acordului ambilor soţi pentru încheierea anumitor acte de administrare; în acest caz, dacă unul dintre soţi se află în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau se opune în mod abuziv, celălalt soţ poate să încheie singur actul, însă numai cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de tutelă;
- includerea clauzei de preciput; executarea clauzei de preciput se face în natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin echivalent, din valoarea activului net al comunităţii;
💡 Te luminez puțin aici prin ați spune că printr-o clauză de preciput se poate prevedea ca soţul supravieţuitor să preia fără plată, înainte de partajul moştenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, deţinute în devălmăşie sau în coproprietate.
- modalităţi privind lichidarea comunităţii convenţionale.
Spre exemplu, Maria și Ion aleg regimul comunității convenționale. Ei stabilesc prin convenție ca bunurile dobândite prin donații primite de aceștia în ultimii 2 ani înainte de căsătorie să devină bunuri comune ale celor doi. În rest, nu se va schimba nimic și vor guverna tot regulile de la comunitatea legală cu excepția aspectului asupra căruia s-au înțeles. Easy? Eu așa zic.😅
Mai înaintăm în discuție și ajungem la ultimul regim matrimonial în viziunea art. 312 alin. (1) din Codul civil și avem…
Regimul separației de bunuri
Cum s-ar spune, regula este ”fiecare cu ale lui”. 😄 Regulile în materie sunt consacrate în art. 360- art. 365 Cod civil și are la bază tot o convenție matrimonială SAU o hotărâre judecătorească (art. 370 alin. (1) Cod civil) pronunțată când unul dintre soți o cere, nu oricând, ci când celălalt soț pune în pericol grav interesele patrimoniale ale familiei (exemplu: soțul care cheltuie banii familiei pe jocuri de noroc și substanțe alcoolice). În acest ultim caz, regimul separației de bunuri vine mai mult ca o protecție față de pericolul la care sunt expuși membrii familiei.
Pentru că avem convenție matrimonială, avem.. înscris autentic autentificat de notar. În acest context, notarul face un inventar al bunurilor mobile proprii ale soților care se anexează la convenția matrimonială.
Ce face, totuși, acest regim așa diferit? În doctrină există mai multe opinii pro și contra cum că acest regim nu este, de fapt, o comunitate a bunurilor soților și că ar încălca principii de familie promovate de legislația în materie. În cadrul acestui regim, independența soților este maximă pentru că fiecare soț este proprietar exclusiv vis-a-vis de bunurile lui dobândite atât înainte de căsătorie, cât și după- art. 360 alin. (1) Codul civil.
În cadrul regimului separației de bunuri, este separat atât activul, cât și pasivul patrimonial al soților, adică bunurile și datoriile, astfel că nici unul dintre soți nu este obligat în vreun fel cu privire la bunurile celuilalt soț (după cum este și logic dacă ”fiecare este cu ale lui”). Deși nu există o comunitate de bunuri ca la celelalte două regimuri, nu este exclusă posibilitatea ca cei doi soți să aibă bunuri în proprietate comună pe cote-părți, aspect reglementat în art. 362 Cod civil.
Pentru a nu exista un dezechilibru al patrimoniilor care nu este la fel, prin convenție matrimonială părțile pot stipula clauze privind lichidarea în funcție de bunurile fiecăruia. Poate unul dintre soți nu are un loc de muncă atât de bine plătit ca celălalt sau poate că nu unul dintre ei nu lucrează pentru a avea grijă de copii, motive pentru care această clauză vine să stabilească echilibrul patrimoniilor și să respecte în continuare principiul egalității între soți.
Cum se calculează ne indică art. 360 alin. (2) Cod civil: Dacă părţile nu au convenit altfel, creanţa de participare reprezintă jumătate din diferenţa valorică dintre cele două mase de achiziţii nete şi va fi datorată de către soţul a cărui masă de achiziţii nete este mai mare, putând fi plătită în bani sau în natură.
Probabil te mai întrebi ce mai e și creanța de participare? Următorul exemplu va lămuri nedumeririle.
Vom presupune că X și Y sunt soți și ajung să își lichideze bunurile conform articolului mai sus menționat și art. 365 Cod civil..
Și totuși bunurile mele sunt ale mele, iar bunurile soțului sunt ale soțului..dar mă pot folosi și de bunurile lui dacă, poate, am nevoie? Răspunsul afirmativ este susținut de art. 363 Cod civil, astfel că în această situație, soțul care dispune de bunul celuilalt este în postura unui uzufructuar.
Concluzie
Regimurile matrimoniale sunt interdependente de căsătorie, motiv pentru care este foarte important de înțeles cum se aplică. Această instituție de dreptul familiei, privită în ansamblu, este esențială și necesară pentru o corectă gestiune a bunurilor și datoriilor soților, dar și pentru ușurarea procesului partajului sau al lichidării bunurilor (spre exemplu, la divorț), astfel ca în final ambii soți să fie pe poziții egale, conform unui principiu de bază de dreptul familiei, și nu numai.
Legea oferă ”libertate de mișcare” soților în privința alegerii regimurilor matrimoniale, însă nu deplină, deoarece trebuie să respecte regulile de bază ale materiei pentru a nu încălca poziția de egalitate și libertatea celor doi soți.
Te întrebi care sunt aceste reguli? Stai pe aproape și vei afla…💥
Photo by Zeinab Ghassemi from Pexels