Copy of Copy of Avocatoo template nou blog ONRC 2

Vrei să te căsătorești? Ce ar trebui să știi?

8 minute • FlorentinaS • 12 august 2019


Legiuitorul constituant a evidențiat distinct, în art. 48 din Constituție, datorită importanței acestora, protecția relațiilor de familie rezultând din căsătorie și din legătura dintre părinți și copii.

ART. 48 din Constituția României prevede că:

(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.

(2) Condițiile de încheiere, de desfacere și de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.

(3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în fața legii cu cei din căsătorie.

Astfel, căsătoria reprezintă o relație interumană fundamentală pentru societate, art. 48 garantează principiul libertății căsătoriei, egalitatea soților și faptul că cerințele privind încheierea, desfacerea și nulitatea căsătoriei se stabilesc prin lege.

În primul rând, principiul libertății căsătoriei, presupune că nicio căsătorie nu se poate încheia fără liberul și deplinul consimțământ al ambelor părți

Bineințeles că, pentru ca acest principiu să fie garantat, sunt necesare și respectarea anumitor condiții stabilite prin lege, pentru încheierea, desfacerea ori nulitatea căsătoriei, cum ar fi:

  • Vârsta matrimoniala, care este de 18 ani pentru ambii soți (deși pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în anumtie condiții prevăzute în Codul Familiei).
  • Comunicarea reciprocă a stării de sănătate a viitorilor soți, astfel încât consințământul la căsătorie să fie exprimat în cunoștință de cauză în ceea ce privește aptitudinea fizică a celuilalt soț cu privire la asumarea obligațiilor rezultând din căsătorie.
  • Consimțământul la căsătorie, care trebuie să aibă la bază relații de ordin personal, de afecțiune și de încredere între viitorii soți și, pentru a fi valabil exprimat, trebuie să fie neviciat, actual, dat personal, simultan, public și să fie constatat de către ofițerul de stare civilă.
  • Diferența de sex (neprevăzută în mod expres în Codul Familiei, dar tradițional este considerată o condiție de fond).
  • Lipsa impedimentului rezultând din situația juridică de persoană căsătorită, care se fundamentează pe ocrotirea principiului monogamiei, care este de natura căsătoriei de tradiție creștină.
  • Lipsa impedimentului rezultând din rudenie, potrivit căruia este oprită căsătoria între rudele în linie dreaptă, precum și între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv, care se fundamentează pe considerente de ordin moral.
  • Lipsa impedimentului rezultând din adopție, care produce în prezent efecte numai în ceea ce privește adopțiile cu efecte restrânse, încuviințate sub imperiul reglementărilor care admiteau acest timp de adopție.
  • Lipsa impedimentului rezultând din alienația ori debilitatea mintală (care se aplică indiferent dacă alienatul sau debilul mintal a fost sau nu pus sub interdicție judecătorească ori dacă se află într-o perioadă de luciditate) și a celui rezultând din lipsa vremelnică de facultăți mintale (care se aplică numai pe perioada în care cel lipsit vremelnic de facultățile mintale nu are discernământul faptelor sale).
  • Lipsa impedimentului rezultând din tutelă, în sensul în care tutorele nu poate consimți la propria căsătorie cu cel aflat sub tutela sa.

În al doilea rând, egalitatea în drepturi ca efect al căsătoriei, presupune că bărbatul și femeia au drepturi și obligații egale

Astfel, aceștia sunt egali și hotăresc împreună în ceea ce privește relațiile lor personale, inclusiv în ceea ce privește locuința comună, îndatoririle conjugale și procrearea.

Totuși, în ceea ce privește căsătoria, în forma sa inițială, Codul Familiei conținea dispoziții discriminatorii în raport cu vârsta la care putea încheia căsătoria femeia (16 ani), respectiv bărbatul (18 ani). Dar, Legea nr. 288/2007 a eliminat aceste discriminări, astfel încât, după cum am văzut și mai sus, vârsta minimă pentru căsătorie este de 18 ani pentru ambii soți, însă atât femeia, cât și bărbatul pot încheia căsătoria dacă au împlinit 16 ani în situația în care există motive temeinice.

În ceea ce privește efectele căsătoriei, potrivit art. 25 C. fam, bărbatul și femeia au drepturi și obligații egale în căsătorie, iar potrivit art. 26 din același act normativ, soții hotărăsc împreuna în tot ceea ce presupune căsătoria. Rezultă că soții sunt egali și hotărăsc împreună în ceea ce privește relațiile lor personale, locuința comună, îndatoririle personale și procrearea.

Spre deosebire de vechea concepție, potrivit căreia multe legislații sancționau numai adulterul săvârșit de femeie, în reglementarea română actuală cu privire la familie, încălcarea obligației de fidelitate reprezintă motiv de divorț, indiferent care dintre soți a săvârșit-o.

În conformitate cu art. 35 alin. (1) C.fam., soții administrează și folosesc împreună bunurile comune și dispun tot astfel de ele. Obligația de întreținere între soți și între foști soți există atât în sarcina bărbatului, cât și a femeii. Nu există nicio diferență între regimul juridic al desfacerii căsătoriei au desființării căsătoriei, în raport cu situația bărbatului sau a femeii.

De asemenea, este important de precizat că exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, potrivit legii nr. 272/2004 trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure îngrijirea acestuia, asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale. În situația în care părinții exercită în mod egal îndatoririle părintești, în cazul existenței unor neînțelegeri între părinți cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, instanța judecătorească, după ascultarea ambilor părinți, hotărește potrivit interesului superior al copilului.

Alt aspect esențial este ca ambii părinții să aibă aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori, fără a deosebi dacă aceștia sunt adoptați, din căsătorie ori din afara căsătoriei

Prin Legea nr. 101/1992, România a aderat la Convenția europeană din 15 octombrie 1975 asupra statutului juridic al copiilor născuți în afara căsătoriei. Scopul acestei Convenții constă în îmbunătățirea condiției juridice a copiilor născuți în afara căsătoriei prin stabilirea unor reguli comune și armonizarea legislațiilor în domeniu.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut, în multe situații, ocazia de a examina problemele legate de discriminarea dintre copiii legitimi și cei ilegitimi, atât în ceea ce privește dreptul lor la relații de familie personale, cât și raporturile patrimoniale.

Un exemplu relevant este speța Marckx c. Belgiei (hotărârea din 13 iunie 1979), unde este recunoscut întru totul ca legitim scopul urmărit de legislația belgiană, anume protecția copilului și a familiei tradiționale. Curtea a precizat că, pentru a-l atinge, nu trebuie să se recurgă la măsuri care duc la lezarea familiei ”naturale”. Astfel, deosebirea dintre familia naturală și cea legitimă trecea deja drept licită și normală în multe tări europene, în perioada în care a fost redactată Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar a subliniat că aceasta din urmă trebuie interpretată din perspectiva condițiilor de astăzi. Așadar, Curtea trebuie să ia în considerare evoluția dreptului intern al marii majorități a statelor membre ale Consiliului Europei către egalitatea dintre copiii ”naturali” și copiii ”legitimi”.

Astfel, părinții sunt
obligați:

  1. Să supravegheze copilul;
  2. Să coopereze cu copilul și să îi respecte viața intimă, privată și demnitatea;
  3. Să informeze copilul despre toate actele și faptele care l-ar putea afecta și să ia în considerare opinia acestuia;
  4. Să întreprindă toate măsurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor;
  5. Să coopereze cu persoanele fizice și persoanele juridice care exercită atribuții în domeniul îngrijirii, educării și formării profesionale a copilului.

În final, precizăm că dreptul la căsătorie este protejat și de Convenția europeană a drepturilor omului, unde este subliniat faptul că acest drept nu este unul absolut, pemițând statelor o largă marjă de apreciere, interpretare care rezultă tocmai din trimiterea făcută la condițiile legii naționale. Totuși, măsurile luate de state nu trebuie să ajungă să restrângă ori să reducă înțelesul său, în așa fel încât să fie atinsă însăși substanța dreptului.

  Bibliografie:

  • Drept constitutional si institutii politice, Ioan Muraru, Simina Tanasescu; editia 14, volumul 1,  Editura C.H.Beck 2011.

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *