mel BN0HcaBdPug unsplash scaled 1

Separația bunurilor, un regim matrimonial mai puțin întâlnit

7 minute • Miruna Casiana Dumitrașcu • 10 septembrie 2020


Probabil este destul de intuitiv faptul că noțiunea de “regim matrimonial” ne duce cu gândul la unul dintre cele mai frumoase evenimente ale vieții – căsătoria. Este important de conștientizat ceea ce înseamnă această noțiune, așa încât ne vom ocupă în continuare să “disecăm” informația și să o facem pe înțelesul tău, folosindu-ne de povestea a două personaje: Mino și Tino, proaspăt logodiți, cu planuri de căsătorie în viitor, care nu știu dacă să aleagă sau nu separația bunurilor.

Așadar, ce este un regim matrimonial?

În momentul în care Mino și Tino au decis să se căsătorească, s-au gândit la ce se va întâmpla cu bunurile lor de dinaintea căsătoriei, cât și după încheierea acesteia. Le vor putea gestiona, în continuare, ca proprietari exclusiv? Devin comune? Vor aparține fie lui Mino, fie lui Tino? Sunt întrebări legitime pe care și le-au pus în acele momente.

Astfel, un regim matrimonial este o situație juridică în care se află atât bunurile tale, cât și ale soțului. Ai libertatea fie:

  • de a le gestiona sub formă proprietății în devălmășie, vorbind despre regimul comunității legale (adică neexistând o cota-parte stabilită asupra acestora, bunurile se vor utiliza în comun odată cu încheierea căsătoriei, cu anumite excepții);
  • de a le gestiona în mod separat – regimul separației de bunuri (fiecare dintre soț este proprietar exclusiv asupra bunurilor sale atât înainte de căsătorie, cât și cele dobândite în timpul acesteia);
  • sau de a încheia o convenție prin care poți derogă de la regimul comunității legale – regimul comunității convenționale (puteți să stabiliți, de exemplu, că anumite bunuri să fie incluse în comunitate chiar dacă au fost dobândite înainte de încheierea căsătoriei).

După o scurtă introducere în sfera regimurilor matrimoniale, ne vom opri asupra celui mai rar întâlnit – regimul separației de bunuri – și vom analiza implicațiile pe care le are asupra patrimoniilor lui Mino și Tino dacă vor decide să apeleze la acesta. Separația bunurilor este bună pentru Mino și Tino?

Separația bunurilor, o libertate a lui Mino și a lui Tino de a dispune de bunurile proprii

Separația bunurilor presupune ca fiecare dintre soți să dispună de bunurile proprii dobândite atât înainte de căsătorie, cât și după, neexistând bunuri stăpânite în devălmășie, ci doar pe cote-părți.

De exemplu, în cazul în care Tino va desfășura o activitate comercială și există un risc de a nu mai putea să își acopere pasivul la un moment dat, Mino va fi la adăpost de o eventuală executare silită, iar bunurile ei nu vor fi puse în pericol de a face obiectul unei astfel de proceduri. 

Altfel spus, împărțim celelalte drepturi și obligații ale căsătoriei, însă bunurile pe care le dobândește fiecare rămân ale sale.

Dispozițiile legale în materie sunt cele reprezentate de art. 360 – art. 365 din Codul Civil. Pentru a putea beneficia de separația bunurilor, este necesar, în principiu, ca soții să încheie o convenție matrimonială. Spunem “în principiu” pentru că acesta poate fi impus și prin intermediul unei hotărâri judecătorești dacă unul dintre soți realizează anumite activități care pun în pericol interesele patrimoniale ale familiei (art. 370 CC).

De exemplu, Tino descoperă o nouă pasiune – jocurile de noroc, însă nu este deloc cumpătat și începe să vândă anumite bunuri din casă în scopul de a obține bani pentru a-i paria în continuare. 

Citește și Casatoria in inchisoare: cum se desfasoara?

Cum se stabilește separația bunurilor?

Cum spuneam, separația bunurilor se face printr-o convenție matrimonială. Acest act nu are orice formă, ci este prevăzut de lege că trebuie încheiat sub formă unui înscris autentificat de notar, cu consimțământul celor doi soți, exprimat fie personal, fie prin mandatar cu procura autentică, specială și având conținut predeterminat. 

Când se încheie separația bunurilor?

Depinde (răspuns previzibil, nu?). O pot încheia ori înainte de căsătorie, ori după. Însă trebuie să știe că dacă o încheie înainte, ea își poate produce efectele doar de la dată încheierii căsătoriei, iar dacă o închei după, la dată prevăzută de ei sau la dată încheierii ei. 

Înainte de a încheia convenția privind separația bunurilor …

Totuși, notarul care va autentifica documentul nu știe care bunuri mobile sunt considerate proprii și care sunt considerate comune dacă nu face o cercetare amănunțită. Bunurile imobile sunt mai ușor de identificat, însă s-ar putea să apară probleme cu cele mobile, fiind destul de numeroase. 

Pentru clarificare, va trebui să întocmească un inventar al acestora, care va fi atașat la convenția matrimonială pentru opozabilitate, adică pentru a fi respectat de către persoanele străine de cauză.

Dacă nu va fi încheiat acest inventar, se va consideră că bunurile mobile aparțin celui care le posedă în acel moment, iar dacă posesia este comună, se va prezuma că sunt în coproprietate, cu anumite excepții.

Citește și Vrei să te căsătorești? Ce ar trebui să știi?

Poate folosi Mino bunurile lui Tino dacă avem o separație de bunuri?

Da, nu este interzis de lege. Totuși, cel care se folosește de bun va avea calitate de uzufructuar, cu mici excepții. Asta înseamnă că, de exemplu, va efectua anumite reparații de întreținere ale bunului sau va răspunde în cazul în care produce un prejudiciu celuilalt soț.

Putem avea și situația în care unul dintre soț va încheia un act, folosindu-se de un bun al celuilalt soț că să poată dobândi un altul.

Spre exemplu, Tino decide să dea la schimb un uscător de par al lui Mino pentru a-și achiziționa un aparat de ras. Mino poate să solicite că aparatul să îi revină acestuia sau poate să ceară daune-interese, însă doar înainte că Tino să dispună de el.

Dacă soții își asumă obligații pe care nu le pot îndeplini…

Dacă unul dintre soți își asumă o obligație și nu reușește să o îndeplinească, celălalt soț nu poate fi ținut responsabil. Însă nu discutăm despre aceste aspecte și în cazul cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei sau cele legate de creștere și educare a copiilor – se prezumă că sunt cheltuieli efectuate în comun, în interesul ambelor părți.

Poate înceta acest regim al separației bunurilor?

Mino și Tino au libertatea de a decide dacă mai doresc să continue căsătoria sub acest regim matrimonial. Totuși, dacă unul dintre soți are o datorie la celălalt soț, poate să îi rețină bunurile până când vor fi acoperite integral.

Până la dată încetării, se va face o lichidare a bunurilor pentru a se determina cotele părți ce revin fiecăruia dintre soți. 

3 răspunsuri

  1. Buna ziua! Daca un cuplu opteaza pentru separatia de bunuri, in cazul in care sotia primeste prin donatie un apartament, sotul, militar fiind, la cumpararea unui imobil prin programul Prima casa, mai poate beneficia de compensația lunara pentru rata conform Hot nr. 350 din 30 aprilie 2020 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.867/2005 privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare?
    Multumesc!

  2. Unde aș putea obține contra cost informați legate de separare de bunuri în timpul căsătoriei? Rămânând căsătoriți fără a mai avea o lagatura financiară unul cu altul. Specific ca nu locuiesc în România.

  3. In cazul decesului unuia dintre soti, bunurile sotului decedat devin parte din masa succesorala la care va accede si sotul rămas in viata, chiar daca exista incheiata o conventie de separatie a bunurilor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *