image

Ce înseamnă un mediu digital etic și de ce procrastinăm asiduu pe social media?

23 minute • Alexandru Köber • 20 octombrie 2020


Lumea și faptul inopinat surprind, fie că este vorba despre desemnarea unui candidat decedat, fie că este vorba despre avansul nesperat al tehnologiei. În contraponderea acestora și a altora asemenea se așază reglementările, reglementări despre care descoperim tot mai des că sunt la rândul lor mai mult surprinse decât surprinzătoare. De altfel, așa este și normal, rară fiind legiferarea preventivă, în așteptarea unei posibile probleme și rămâne astfel de vigilența noastră și responsabilitatea legiuitorului să constate și să reglementeze problemele curente.

Dintre acestea se remarcă în ultimul timp cu prevalență problema intimității și eticii digitale. Ne găsim aici într-o poziție neașteptată, unde GDPR-ul pare a fi insuficient, unde monopolul celor mai bogate companii din toate timpurile – amenințător și unde modelul de afaceri propus este unul dezavantajos utilizatorului.

Cum vorbesc Liniile Directoare nr. 8/2020 despre social media și ce se înțelege prin aceasta?

Liniile Directoare nr. 8/2020 ale Comitetului European pentru Protecția Datelor privind targeting-ul utilizatorilor de social media este cea mai nouă invitație la reglementare din Europa. Conform acestui act, social media este definit ca fiind platformele online ce permit dezvoltarea de relații și comunități între utilizatori, platformă prin intermediul căreia se realizează schimb de informații și conținut. Mai departe, Liniile directoare vorbesc despre modelul de afaceri care permite persoanelor juridice sau fizice („targeters”) să comunice, prin intermediul unor targeting services, mesaje specifice utilizatorilor de social media întru avantajul lor comercial, politic sau de oricare alt fel. Prin targeting se înțelege: „the act of attempting to appeal to a person or group or to influence them in some way”.

Tot Liniile directoare 8/2020 spun că lipsa de reglementare suficientă și abuzul celei în vigoare corespund unor probleme generale, extinse atât în plan personal, al libertății personale, al dreptului la liberă exprimare și al dreptului la viață intimă, familială și privată, cât și în plan comunitar, prin a disrupe matricea naturală socială, prin ușurința cu care se poate crea disidență politică și manipulare electorală.

Despre ce este rău și ce a mai rămas bun în social media vorbește elocvent documentarul bine-cunoscut The social dilemma, documentar pe care îl recomand. În fața modului intempestiv în care platformele de social media și anumite motoare de căutare nasc o nouă piață de desfacere, una în care atenția noastră este cea mai dezirabilă și ușor de lichidat și în fața conduitei neetice a acestor platforme devine imperativă o reglementare extensivă și, cel mai probabil, se va conduce astfel la nașterea unei noi generații de drepturi, un soi de drepturi digitale.

Care vor fi principiile fundamentale ale noii generații de drepturi?

Înainte de a intra în miezul problemei, să decelăm care ar trebui să fie soluția legislativă la această problemă. Este certă necesitatea reglementării în acest domeniu și poate chiar previzibilă în viitorul apropiat. Până atunci trebuie observate principiile ce vor sta la baza acestei noi generații de drepturi:

1. Principiul prevalării drepturilor, libertăților și intereselor umane în fața celor ale corporațiilor

Până acum, reglementările în materie (cu precădere în SUA) au fost date în interesul bine-cunoscuților tech-giants (obârșite prin eforturile lor de lobby și prin know-how superior), or acum se reclamă o reglementare centrată pe om, pe utilizatorul simplu (pe obștire, dacă îmi permiți).

2. Principiul protecției colective

Reglementările tech-related de până acum (așa cum este și GDPR-ul) sunt hiper-concentrate pe individ și pe posibilele rele-faceri ce i se pot întâmpla. De câțiva ani ne-am obișnuit să acceptăm toate fursecurile de pe internet (accept all accept all accept all), ceea ce este, în definitiv, un pas în direcția cea bună însă, în realitate, este o soluție polarizantă, ce reduce factorul de decizie la individ, individ care nu are puterea de a se opune. Spre exemplu, cu toții acceptăm politica de colectare date a Facebook din simplul motiv că toți ceilalți o fac (individ vs colectiv) și din teama de a fi left-out. Oricum, să fim serioși, este o chestiune restrictivă pentru că, cel mai des, dacă nu acceptăm acele cookies nu avem acces nici la platformă și, în definitiv, unde mai rămâne dreptul de opțiune.

3. Principiul confruntării puterii

Este lesne de înțeles că aceste companii dețin o putere semnificativă și, prin urmare, o influență pe măsură. Reglementarea trebuie să intervină și în acest domeniu, prin corectarea asimetriilor și dezechilibrului dinamicii acestor puteri, prin înlăturarea monopolului. Mai mult, trebuie să articuleze legislativ și financiar responsabilitatea etică și răspunderea juridică prin instrumente de drept în măsură să garanteze împotriva actelor anticoncurențiale, monopolului și practicilor neetice.

4. Repararea problemelor încă de la rădăcină

Reglementările precum GDPR-ul sunt doar un paliativ al largei simptomatologii ce afectează drepturile și libertățile personale iar această nouă generație de drepturi trebuie să reconfigureze de așa natură relația oamenilor cu tehnologia încât să nu se mai aducă atingere niciunui drept fundamental sau chiar stabilității instituțiilor democrației constituționale.

5. Principiul prevenției

Deși am spus la început că legiferarea intervine rar preventiv, aceste drepturi digitale vor trebui să fie în măsură să anticipeze posibile riscuri. Așa cum se prezumă că o mașină presupune o serie de pericole și aceste noi tehnologii trebuie văzută din aceeași optică. Prin urmare, sunt necesare și în cazul lor un proces exhaustiv de „crash testing”.

6. Principiul complexității

Trebuie acceptat faptul că problema în discuție este una complexă, cu multe dedaluri și ramificații, iar legiferarea în materie nu poate apela la reducționism sau simple dihotomii dacă vrea să fie (și trebuie să fie!) eficientă.

7. Sustenabilitate

În fine, soluția trebuie să fie sustenabilă, să nu fie o „cârpeală”, ci o operă legislativă profund calculată.

Dar cum fac giganții tehnologiei bani?

Platformele de anunțuri cu care ne confruntăm cel mai des sunt, pe de o parte, Google Ads și, pe de altă parte, Facebook audience network. Se înțelege care unde operează. Google este oarecum mai transparent în ceea ce privește procedura de plasare a unui produs sau a unui serviciu așa că vom începe cu platforma lor.

Pasul I – Setarea bugetului

În această fază, cel ce își vrea anunțurile afișate în motorul de căutare va lua în calcul câteva aspecte:

  • Numărul de persoane care se așteaptă să fie interesate.
  • Climatul concurențial (mai simplu spus, cât de mulți producători similari caută să folosească acest mediu de mediatizare)
  • Rata profitului (adică nu va alege un buget pentru reclame într-atât de mare încât să depășească – cumulat cu celelalte costuri – prețul de vânzare al produsul său. Pe scurt, vrea să facă profit)

Totuși, pare atipic a seta un buget pentru reclame. De obicei, în formele clasice de mediatizare, să zicem panourile publicitare, este vorba despre o închiriere. Spre deosebire de aceasta, Google folosește o metodă mai cost-friendly, bazată pe rezultate. Spre exemplu, dacă producătorul setează un anume buget pentru publicitate, el va plăti către Google numai în momentul în care cineva apasă efectiv pe anunțul lui (când face o acțiune) – adică numai când se poate măsura succesul anunțului său.

Este vorba, în acest sens, de un preț/click, tradus ca un cost ce poate crește (în funcție de variabilele listate mai sus) de la câțiva bani chiar până la 250-300 de lei (numai în cazuri excepționale, pentru companiile foarte mari!).

Pasul II – Croiala anunțului

Nu este recomandat să faci anunțul cu orice cuvinte. Se caută vestitele Keywords! Dacă ești producător de pantofi și vrei să faci un anunț pentru a te ajuta să vinzi mai mult, anunțul tău cu siguranță nu va suna așa: „Coturn pentru cei parcimonioși acum la sfârnărie!”. Nu. Spui „Pantofi ieftini de vânzare”.

Aceste Keywords sunt cuvintele cel mai frecvent folosite și, deci, cuvintele ce vor apărea înaintea altora în căutare.

Să vedem ce informații putem afla despre un cuvânt pe care l-am intuit a fi de mare circulație (și interes comercial) pe internet, anume „păcănele” :

Observăm cum un cuvânt precum „păcănele” atrage mult trafic și multe căutări (în medie 18 mii pe lună în România și aproape 20 de mii cu tot cu diaspora). După cum bine știm, este și o concurență mare în această ramură și, prin urmare putem observa cum prețul este, la rândul său, mare; de 3,7 lei/ click. Observăm că există 5 firme care plătesc anunțuri ce vor corespunde acestei căutări. Să presupunem că toți primesc trafic în mod egal prin anunțuri, de 9 mii de accesări pe lună. Asta ar însemna că bugetul lunar alocat publicității unei astfel de firme trebuie să fie în jur de 33.300 de RON (vreo 7.000 de euro pe lună).

Spre comparare, să ne uităm la cuvântul „vinil”, un cuvânt cu trafic mult mai mic, cu concurență scăzută. Se înțelege că va avea un preț/click mult mai mic.

Să vedem cum înțelege un vânzător real să procedeze în privința acestor mecanisme.

Să ne imaginăm că producătorul Nane Brotacul dorește să vândă mai multe dintre broscuțele lui motorizate. Se înțelege că va căuta o formă de publicitate pentru produsul său și începe să se gândească.

„Nu la televizor pentru că nu îmi pot selecta publicul țintă, nici în ziar că, de! cine (îl) mai citește… hm… Aha! Pe internet!” își spuse Nane Brotacul în sinea sa.

„Da, acolo fac ăia ce fac de ajung reclamele mele la publicul ținta! Dar ce fac oare?” căzu Nane Brotacul pe gânduri.

foto: Unsplash

În fine, ca dintr-o întâmplare îi apare într-o căutare pe Google un anunț despre platforma lor de publicitate iar pe Facebook aceeași poveste, numai că despre platforma celor de la Facebook (sic!). Alege să se pună pe treabă.

Cum Nane Brotacul este un desăvârșit antreprenor, hai să urmărim ce calcule face el.

Nane Brotacul are un stoc de 10 broscuțe motorizate.

Costul total mediu (pentru o singură broscuță) este de 100 de lei.

Prețul de vânzare al broscuțelor motorizate vrea să fie de 200 de lei și urmărește să obțină un profit de 60 de lei / broscuță.

În plus, prețul/click este de 1 leu.

Așadar, se gândește Nane Brotacul, „dacă mă costă 100 de lei să produc o broscuță iar pentru o accesare a site-ului voi plăti un leu și urmăresc să obțin un profit de 60 de lei la un preț de 200 de lei, înseamnă că îmi aloc un buget de 40 de lei pentru promovare” ( 200 – 100 – 1*x = 60 => x=40).

Având un stock de 10 broscuțe, bugetul total pentru promovare va fi de 400 de lei.

Ce înseamnă asta pentru Nane Brotacul? Înseamnă că el speră ca la fiecare 40 de accesări pe site-ul lui să vândă o broscuță. Avem de-a face astfel cu o rată de conversie a unui click în vânzare de 2,5% (1/40 *100).

Se înțelege că orice producător va fi interesat să aibă un anunț cu o rată de conversie cât mai mare și un cost/click cât mai mic. Rata de conversie este dictată în principal de folosirea abilă a acelor keywords.

Pe scurt despre de ce vedem reclamele pe care le vedem iar nu altele…

Să revenim la problema de etică digitală. Cum corect se întreba Nane Brotacul „Da, acolo fac ăia ce fac de ajung reclamele mele la publicul ținta! Dar ce fac oare?”, aceeași întrebare ne-o punem și noi.

Observăm că în cazul Google s-ar părea ca targeting-ul (the act of attempting to appeal to a person or group or to influence them in some way) să fie non-invaziv, în sensul în care reclamele apar în funcție de rezultatul dorit în căutări, adică în limita voinței utilizatorului.

Pe de altă parte, Facebook este mult mai fățiș cu modelul său de targeting prin profil (vom vedea că și Google face asta), adică prin datele culese despre tine. În situația asta, găsim un targeting invaziv, născut în afara voinței tale.

Cum profilează Facebook?

În două straturi de profunzime:

  1. Nivelul intențional = cel pe care îl faci tu, la crearea căruia participi voit și expres.

Exemplu: Să zicem că profilul tău prezintă numai două chestiuni, anume sexul și vârsta. Femeile între 16-25 de ani vor primi cu prevalență reclame la haine, iar bărbații între 35-45 de ani – reclame la motocoase electrice.

Aceste informații sunt, după câte putem observa, prea generale iar targeterii vor pierde bani plasând reclame unor persoane dezinteresate de produsele lor (e.g. nu toate fetele de 16-25 de ani sunt interesate de haine)

Astfel, prin profilare, rețelele de socializare caută să creeze un portret fidel al persoanei pentru a fi cât mai eficienți și a avea o activitate cât mai lucrativă. Sub acele informații generale, oferite voluntar, se află multe dintre interesele și dezinteresele noastre, dintre credințele și pasiunile noastre și, în fine, mult din ceea ce ne compune. De dragul de a nu oferi reclame la Matache Măcelarul unor persoane vegane, rețelele de socializare adună vertiginos și nestăvilit aceste informații. Pe această cale ajungem la al doilea strat al profunzimii prin care Facebook colectează date cu caracter super-mega-personal.

  1. Nivelul „a-intențional”

Acest sistem este mult mai eficient decât cel menționat anterior și, prin urmare, avantajos pentru companii presupunând o acuratețe semnificativă în ceea ce privește targeting-ul reclamelor. Este un sistem care, pe baza preferințelor tale, conturează un profil al tău exact, putând deseori chiar anticipa prin previzibilitate multe dintre acțiunile tale (don’t take my word for it, cam așa zic și Liniile Directoare mai sus menționate: [P]rofiling is an automated processing of personal data which aims at evaluating personal aspects, in particular to analyse or make predictions about individuals – la par. 77). Spre exemplu, dacă dai like grupului „Fără botniță” sigur îți va fi sugerat și cel de „Flat earth society”. Vom detalia mai încolo cum operează exact acest proces.

Intermezzo: Ce schimbări au apărut în politica de promovare a celor de la Facebook?

Să vedem până atunci cum trebuie o companie să își promoveze activitatea pe platforma celor de la Facebook (au apărut niște schimbări semnificative chiar recent în ceea ce privește acest protocol, schimbări care, în principiu – spune Facebook – pun crearea de interacțiuni „meaningful” în prim-plan). În fine, înțelegerea algoritmului este esențială pentru a putea avea o campanie de succes pe Facebook.

  1. Concursurile, giveaway-urile sau alte postări/anunțuri care conțin cuvântul „gratuit” („free”) sau altele în semantica apropiată a lui vor fi ascunse de algoritmul Facebook. Spre exemplu, structuri de genul „get this free” sau „enter this giveaway” vor fi suprimate.
  2. De asemenea, orice postare în care le este sugerat utilizatorilor un mod de a reacționa vor fi ascunse așa cum se înțelege din compozițiile cum sunt: „Love this post and…” or „Comment below and…”. Se consideră că sunt un fel de momeală și contrazice voința Facebook de a crea legături semnificative pe platforma lor.
  3. Pentru a avea o reclamă mai bine plasată, utilizatorii trebuie să reacționeze la anunț (nu să dea like, ceea ce nu înseamnă nimic pentru algoritmul Facebook) ori să comenteze la ea sau, chiar cel mai bine, să atașeze gif-uri în comentarii.
  4. Dacă în postare atașezi un link care va genera mai mult trafic pe acel site decât prin căutări organice pe motoarele de căutare, acea postare va fi considerată click-bait sau spam și va fi în consecință suprimată.
  5. Distribuirea postărilor din pagina ta (pe care vrei să o promovezi) pe propriul tău newsfeed este împotriva Termenilor și Condițiilor Facebook.

etc.

Google nu te urmărește online?

Sigur că nici Google nu este mai presus de asemenea tactici. Dacă până acum, cu referire la acest motor de căutare, am discutat despre ceea ce am numit „targeting non-invaziv”, aflăm că și cei de la Google au un sistem asemănător cu cel al celor de la Facebook.

Spre exemplu, după ce cauți să cumperi o cameră foto și apoi îți apar reclame la ea pe alte site-uri ajungem la partea neetică a modelului de targeting folosit de Google. Așa cum reclamele promovate de Facebook apar pe platforma lor, cum de nu ne-am întrebat de ce majoritatea reclamelor promovate de Google nu sunt pe pagina motorului lor de căutare ci pe alte site-uri care aparent nu au nimic a face cu acesta? Rezolvarea problemei se găsește în platforma Adsense (un fel de spider sense, dar distopic). Folosirea Adsense este subclasată targeting-ului discutat anterior (se bazează pe el și se cheamă, de fapt, retargeting). Să luăm un exemplu:

X și Y sunt companii înscrise în Google Adsense (pentru care plătesc o cotizație). Să zicem că X vinde telefoane iar Y este un blog culinar renumit.

  1. Dacă utilizatorul va căuta telefoane pe site-ul X și apoi accesează blogul Y, îi vor apărea reclame la telefoane pe acel blog ori
  2. Dacă situația este inversă, este posibil să îi apară anunțuri la rețetele de mâncare promovate de blogul Y pe site-ul X.

Pe scurt, menționăm că și Facebook are ceva similar numit Facebook audience network care este, în definitiv, aceeași mărie cu altă pălărie. Pălărie albastră.

Și tocmai pentru că Google te urmăște online, citește aici cum ”te ștergi” din el.

Să nu uităm despre Whatsapp…

Serviciul bine-cunoscut de mesagerie, până să fie cumpărat de Facebook, era un serviciu plătit. Costa 0,99 cenți/an și a fost fondat de către doi foști angajați de la Yahoo.

După ce a fost achiziționată (pentru 19 miliarde de dolari!), Facebook alege să facă acest serviciu accesibil gratuit, crescând astfel numărul utilizatorilor. Și, totuși, nu există reclame pe Whatsapp. Așadar, cum își amortizează Facebook achiziția și, mai important, cum face profit de pe urma acestei platforme?

Referitor la reclamele de la televizor, cineva în anii ‘70 a născocit o zicere interesantă: „If you’re not paying for the product, then you are the product”. În fine, este foarte bine cunoscută dar să pornim oricum de la ea.

În principiu, Facebook optează pentru același model de afaceri și pentru Whatsapp așa cum îl folosește pe platforma lui principală. Așadar, până la sfârșitul anului curent se estimează un profit de 5 miliarde de dolari din colectarea de date pe care o face și prin Whatsapp. Se înțelege, aceasta va fi folosită tot pentru profilare și pentru ajustarea debitului de reclame primite – dar pe alte platforme înrudite cu Whatsapp, se înțelege. Și aici există două niveluri de profunzime a colectării datelor.

Fără a relua ideile, există nivelul intențional, unde oferi informații în mod deliberat (număr de telefon, contacte, nume etc.) – ai putea descoperi, cu surprindere, că după ce adaugi numărul de telefon al cuiva în agenda acestuia să primești pe social media și o sugestie de prietenie sau de follow – și mai există informația cedată involuntar, informația care se desprinde indirect din acțiunile pe care le faci, din preferințele tale, din orarul și frecvența cu care accesezi aplicația ori dintr-un anumit tipic al mesajelor tale (o extensie a conceptului de keywords).

În principiu, cu cât petrecem mai mult timp pe o platformă, cu atât compania mamă va face mai mulți bani (colectează mai multe date => îți arată mai multe reclame). Acesta este un detaliu esențial pe care îl vom urmări în partea următoare a articolului. Nici Whatsapp nu este o excepție de la axioma enunțată mai sus. Ne regăsim adesea anxioși, urmărind să aflăm cu nerăbdare ce mesaje am mai primit ori, pur și simplu, intrăm din reflex pe aplicație (chiar dacă știm că nu am primit nicio notificare) să vedem ce se mai vorbește pe grupurile serioase-turned-meme-dumpster. Cu toate acestea, spre deosebire de platformele de social media convenționale, în cazul Whatsapp avem un punct de comparație.

Să ne amintim numai de bunicul lui – Yahoo Messenger. Acțiunea de a intra pe aplicație era născută din intenție („Hei! La 5 intri pe mess să vorbim?”) și nu era un hub atotcuprinzător al tuturor persoanelor tale de contact, chestiune care constituie foarte adesea un aspect intreruptiv. De câte ori nu ne-am așezat la lucru și am rămas de fapt cu ochii pe cele mai noi meme-uri și stickere ale colegilor de pe Whatsapp – procrastinatori de succes!.

În fine, despre TikTok nu comentăm, au făcut-o oameni mai mari și mai președinți ai SUA decât noi.

https://www.tiktok.com/@anaudriste/video/6872267465947155713?source=h5_m

Ce înseamnă tailored experience? Manipularea digitală este SF sau nu?

Newsfeed-ul s-a transformat pe nesimțite dintr-un loc unde ești la curent cu prietenii într-un veritabil mall virtual. Se înțelege că postările prietenilor au devenit numai un backdrop, o scuză pentru existența reclamelor. Pășim astfel într-un teritoriu neetic pentru că, în măsura în care conștientizăm sau nu de ce intrăm pe Facebook sau alte platforme social media, o facem pentru a vedea ce mai fac prietenii sau familia noastră. Cel puțin asta ne spune rațiunea noastră.

În prezent însă, doi frați gemeni cu o listă identică de prieteni au un feed complet distinct, „croit” pe măsura fiecăruia (un fel de twin paradox adaptat), în baza profilării pe care Facebook o face astfel încât să petreci mai mult timp pe platformă decât ți-ai propus/ dori și, implicit dar indirect, să produci mai mult câștig companiei.

Cumva mai cinic, nu vezi ceea ce vrei  tu să vezi, ci ți se prezintă ceea ce platforma consideră că trebuie să îți arate, adică postările care te țin în priză (vezi Cum am evadat dintr-o închisoare bengaleză sau Scandal între pisici)

– Ce se făcea internetul, oare, fără pisici? –

Să nu intrăm în discuția realmente tăioasă a tacticilor efective care te atrag și te mențin pe platformă. Menționăm numai notificările colorate și frumoase, senzația de slot-machine când reîmprospătezi feed-ul (pull down to refresh), funcția de autoplay sau chiar – deși am zis că nu mă bag – faptul că TikTok te întreabă dacă ești siiiiigur că vrei să părăsești platforma și chiar îți mai arată un videoclip nou că poate-poate mai rămâi.

Chestiunea cu adevărat atrăgătoare la aceste platforme este apetența minților noastre plictisite către aleatoriu, către nou și surprinzător… către funny.

Toate platformele funcționează similar. Spre exemplu, când intri pe Youtube, numai foarte puține dintre videoclipurile recomandate sunt de la creatorii de content la care te-ai abonat.

Cum ar fi să te abonezi la Dilema Veche dar în poștă să primești ziarul Click! pentru simplul motiv că Adevărul Holding știe că mai degrabă ai citi cancanuri?

Se observă astfel un comportament neetic, în detrimentul vădit al consumatorului de rând. Poate că m-am abonat la Crashcourse sau la Avocatoo ca să îmbunătățesc o parte din mine sau din cultura mea, dar irosesc orele urmărind doi filipinez construind chestii prin junglă… că cine știe când îmi va trebui!

Care este rezistența noastră la stimulii reacțiilor impulsive?

Entuziasmat nevoie mare că Humanitas a scos o carte întocmai despre ce scriam, anume „Demența digitală” (da, sună apocaliptic) m-am gândit să o cumpăr. Cu stupoare am aflat că este o traducere a unei cărți din 2012 scrisă de un neamț lamentatoriu. Clar, outdated, dar am scos totuși din ea ceva despre efectul reclamelor la copii și voi extrapola de acolo.

Premisa este așa: În fața reclamelor, copiii, lipsindu-le spiritul critic, sunt complet vulnerabili. În fond așa este, ne sunt ușor de reamintit cruntele doleanțe după anumite jucării de la televizor și nouă. Luând acesta ca pe un dat, ne gândim cum se transpune în problema noastră. Studiul despre care vorbesc se referea la reclamele la televizor iar noi – la cele online, augmentate de targeting. Reclamele de astăzi sunt mai irezistibile ca niciodată pentru că vedem numai ce ne-ar plăcea, numai ce ne-ar tenta. Așadar, în cazul nostru, care este mijlocul prin care putem contracara și rezista în fața unor mecanisme atât de atrăgătoare care ne conduc, printre altele, și la o asiduă procrastinare?

Răspunsul este același de milenii. Atât timp cât nu vom putea să accedem la disciplina călugărilor budiști, ne trebuie reglementare. Am amintit în cadrul acestui articol despre două corpuri legislative; despre GDPR și noile Linii Directoare 8/2020.

  • Prima este o lege importantă, o lege a intimității digitale care asigură că prelucrarea datelor noastre cu caracter personal se face transparent, corect și mai puțin straniu.
  • A doua este o invitație la gândire, un germene către o reglementare pe care ar trebui să o așteptăm tot mai curând.

Vedem însă că ceea ce este totuși legiferat în momentul de față are ca obiect general relația dintre aceste mari corporații și datele noastre personale ori dintre acestea și diverși advertiseri. Noi avem nevoie de o reglementare care să vizeze strict relația dintre noi și aceste platforme, o reglementare care să înfrângă majoritatea practicilor neetice despre care am vorbit și care să construiască un raport de bună înțelegere între noi și aceste medii, în fine, o reglementare antropocentrică.

Lumea digitală a intrat ca un tăvălug în viața noastră și ne-a luat cu ea. Este de buna noastră capacitate omenească a învăța să cârmuim această lume nouă și să interacționăm conștient și voluntar cu ea.

foto: Unsplash

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *