România a derogat de la CEDO. Ce impact are asta asupra ta?
12 minute • Ana-Maria Udriste • 20 aprilie 2020
S-au scris prea puține despre faptul că România a derogat de la CEDO (Convenția Europeană a Drepturilor Omului).
Ca scurt istoric, după instituirea stării de urgență la nivelul României în data 16 martie 2020, statul român a informat Consiliul Europei că solicită aplicarea articolului 15 și că derogă de la aplicarea CEDO.
Nu s-au scris foarte multe pe această temă, cele mai proeminete articole fiind cel al judecătorului Cristi Dănileț și replica oferită acestuia de către profesorul Corneliu-Liviu Popescu.
Tocmai de aceea, pentru a aduce lămuriri acestui fapt, l-am rugat pe avocatul Constantin Stoica să explice, pe înțelesul tuturor, ce înseamnă totuși derogarea României de la CEDO și cum ne impactează pe noi ca cetățeni.
Ce presupune articolul 15 din Convenția Europeană ?
Articolul 15 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (la care vom face referirre în continuare sub denumirea de ”Convenția Europeană” sau ”Convenția”) reglementează posibilitatea statelor semnatare ale Convenției de a lua măsuri care derogă de la obligațiile instituite prin convenție, în situații excepționale, precum starea de război sau, cum este cazul de față, starea de urgență generată de un pericol public.
Redăm mai jos articolul:
Derogarea în caz de stare de urgenţă
1. În caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii, orice Înaltă Parte Contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligaţiile prevăzute de prezenta Convenţie, în măsura strictă
în care situaţia o impune şi cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie în contradicţie cu alte obligaţii care decurg din dreptul internaţional.
2. Dispoziţia precedentă nu permite nicio derogare de la articolul 2, cu excepţia cazului de deces rezultând din acte licite de război, şi nici de la articolele 3, 4 (paragraful1) şi 7.
3. Orice Înaltă Parte Contractantă ce exercită acest drept de derogare îl informează pe deplin pe Secretarul General al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate şi la motivele care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, să informeze Secretarul General al Consiliului Europei şi asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare şi dispoziţiile Convenţiei devin din nou deplin aplicabile.
Ce poate reprezenta un pericol?
Din pricina răspândirii alerte la nivel mondial a infecției generate de noul virus SARS – CoV 2, Organizația Mondială a Sănătății califică infecția COVID – 19 drept pandemie.
Prin Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 al Președintelui României, s-a instituit starea de urgență pe întreg teritoriul țării, în vederea limitării răspândirii infecției COVID- 19 și gestionării efectelor generate de aceasta.
Această stare de urgență reprezintă, în înțelesul art. 15 alin. 1 din Convenție, un pericol social care amenință viața națiunii, fapt care s-a dovedit prin numărul semnificativ de decese înregistrate ca urmare a răspândirii infecției COVID – 19 și care permite statului român să adopte o serie de măsuri necesare împiedicării răspândirii virusului.
Ce înseamnă totuși că România a derogat de la CEDO?
Ce obligații are statul român la nivel internațional?
Să notifice Consiliul Europei
Prin dispozițiile art. 48 lit. b) – Cap. VI – Anexa 1 a decretului, Președintele României a pus în sarcina ministerului de resort, respectiv ministrului de externe, să aducă la îndeplinire obligația instituită prin dispozițiile art. 15 alin. 2 din Convenția Europeană de a notifica Secretariatul General al Consiliului Europei cu privire măsurile ce au fost luate prin decret și care pot avea ca efect limitarea exercițiului unor drepturi garantate prin Convenție, pe teritoriul României.
Ce măsuri poate lua statul român și dacă acestea trebuie să ne îngrijoreze?
Informarea astfel realizată nu trebuie privită cu îngrijorare, întrucât aceasta nu constituie o declarației de renunțare la Convenție din partea statului român, ci reprezintă îndeplinirea obligației de informare a Secretariatului General al Consiliului Europei instituită prin art. 15 alin. 2 din Convenție, cu privire la limitarea exercițiului drepturilor stipulate expres în cuprinsul art. 2 din decret, respectiv, dreptul la liberă circulație, dreptul la viață intimă, familială și privată, inviolabilitatea domiciliului, dreptul la învățătură, libertatea întrunirilor, dreptul de proprietate privată, dreptul la grevă, libertatea economică.
În acest registru, nu trebuie să se înțeleagă că pe perioada stării de urgență, statul român va acționa în mod arbitrar și abuziv prin nesocotirea Convenției și că va lipsi cetățenii români sau străini, aflați pe teritoriul României, de garanțiile convenționale, ci trebuie înțeleasă în sensul că statul va lua măsuri ce pot restrânge în mod proporțional cu nevoia socială, unul sau mai multe drepturi ale acestora.
Limitarea exercițiului drepturilor garantate de Convenție se va face, în toate cazurile, în lumina bunei credințe și respectând un standard firesc de necesitate.
Restrângerile vor avea întotdeauna un caracter previzibil și vor fi aduse la cunoștința cetățenilor, prin actele normative, cum este cazul de față, prin Ordonanțe Militare.
Citește și: ce este o ordonanță militară și cu ce diferă ea de alte acte?
Limitarea exercițiului drepturilor stipulate în cuprinsul art. 2 din decret, reprezintă o nevoie socială obiectivă, fiind astfel urmărită satisfacerea unui interes social general, prin acordarea unei atenții sporite sănătății publice.
Să luăm și niște exemple practice
Dreptul la viață privată și de familie
Limitarea exercițiului dreptului la viață privată și de familie, nu trebuie înțeleasă în sensul că statul va interzice arbitrar legăturile dintre membrii unei familii, ci numai în situațiile excepționate în care nevoia de protecția a unor persoane față de un membru de familie suspect sau, după caz, testat pozitiv cu COVID 19, o va impune, plasându-l pe acesta în carantină, sau într-o unitate spitalicească.
Pe perioada carantinei sau internării, acelei persoane îi va fi interzis contactul direct cu familia, fără însă a limita posibilitatea stabilirii unei legături prin intermediul mijloacelor moderne de comunicare. Astfel, deși dreptul la viață privată și de familie constituie o garanție din perspectiva convenției, exercițiul acestuia va fi limitat câtă vreme există o nevoie socială superioară lui.
Proprietatea privată
Limitarea garanției privind inviolabilitatea domiciliului sau a dreptului de proprietate privată ori a sediului profesional nu presupune că locuințele persoanelor pot fi percheziționate sau ocupate de către stat, fără nicio justificare, ci trebuie raportată la anumite situații absolut excepționale în care, de pildă, o persoană care deține un hotel va fi obligată să îl pună la dispoziția statului, pentru a-l transforma în spital sau spațiu de carantină.
Orice astfel de măsură se va realiza, în principiu, în schimbul unei satisfacții echitabile din partea statului.
Libertatea economică
Limitarea dreptului la libertate economică trebuie, de asemenea, privită ca o măsură absolut necesară, cum este de pildă stoparea parțială a activității restaurantelor, cluburilor, ș.a..
Cu toate acestea, deși restaurantele nu mai pot găzdui fizic clientelă ca o măsură necesară pentru a împiedica eventuala răspândire a virusului, acestea pot presta aceeași activitate prin livrare la domiciliu, cu respectarea măsurilor de prevedere specifice stării de urgență.
Ce nu poate face totuși statul român?
În continuare, este importantă precizarea că nici starea de război și nici starea de urgență generată de un alt pericol, cum este cazul de față, nu permite statului român să adopte măsuri prin care să îngrădească sau să limiteze dreptul la viață.
Totodată, deși România a derogat de la CEDO, în nicio împrejurare nu pot fi luate măsuri care prin natura lor să echivaleze cu acte de tortură, indiferent de scop, și nici care să permită supunerea la tratamente inumane sau degradante a persoanelor.
Pe perioada stării de urgență statul român nu va putea lua măsuri și nu poate pune în sarcina cetățenilor obligații care să-i plaseze în sclavie sau în condiții de aservire, dar îi poate obliga pe aceștia să execute anumite munci, cu respectarea demnității umane, în condiții optime, adaptate la contextul social specific.
Cum a fost instituit, de exemplu prin decretul privind prelungirea stării de urgență că anumite categorii de personal pot fi detașate și pentru a presta alte activități care nu fac obiectul fișei de post inițiale.
Ce trebuie să reținem?
În concluzie, informarea Secretariatului General al Consiliului Europei în temeiul art. 15 alin. 2 din Convenție reprezintă o obligație firească a oricărui stat membru, care, pe fondul unui pericol care amenință viață societății, ia măsuri ce pot aduce atingere drepturilor reglementate de convenție.
Așa fiind, câtă vreme limitarea este realizată de o manieră democratică, aceasta nu trebuie să fie privită cu îngrijorare. Totodată, pot fi state membre care, deși se află în aceeași situație, nu au dispus măsuri de natură să afecteze drepturile fundamentale, motiv pentru care acestea nu au notificat Secretariatul General al Consiliului Europei potrivit art. 15 alin. 2 din Convenție, întrucât nu au această obligație.
Prin urmare, faptul că România a derogat de la CEDO nu trebuie privită cu teamă, atâta timp cât măsurile adoptate sunt rezonabile și specifice acestei situații.
Întrebări la care ne-am dorit să aflăm răspunsuri
1. Poate politia sa imi intre in casa fara sa aiba mandat?
Potrivit legislației în vigoare, autoritățile nu pot pătrunde în domiciliile cetățenilor în lipsa unui mandat de percheziție obținut în condițiile legii. Cu toate acestea, dacă situația o va impune, prin acte normative care vor produce efecte limitate, se poate deroga de la prevederile legale actuale, putând fi prevăzută, pentru situații excepționale, posibilitatea ca, pe perioada stării de urgență, autoritățile să poată pătrunde în locuința unei persoane pentru a înlătura un pericol semnificativ pentru societate.
De pildă, într-o situație extremă și ipotetică în care un număr semnificativ de persoane de rea credință nu ar putea fi controlate, nefiind cooperante, și nu ar respecta măsurile de carantină, punând astfel în pericol sănătatea publică, nu se exclude posibilitatea adoptării, prin ordonanță militară, a unei norme care să permită pătrundere în locuințele acestora, fără un mandat, pentru a-i prelua și plasa într-o formă de izolare nevoluntară.
Desigur, pentru moment, aceasta rămâne o construcție ipotetică și desemnează o situație extremă cu care, cel mai probabil, nu ne vom confrunta.
Reafirmăm faptul că, nicio măsură nu poate fi luată în lipsa unei nevoi sociale care să o impună și, întotdeauna, acesta va acea un caracter proporțional cu o asemenea nevoie, limitându-se astfel intruziunile nejustificare în drepturile fundamentale ale persoanei.
Susține-ne prin abonare la newsletter-ul nostru 🙂
2. Putem avea tribunale ad-hoc in perioada asta, în afara reglementarilor?
În opinia mea, tribunalele extraordinare nu pot fi constituite în nicio împrejurare, câtă vreme, prevederile art. 126 alin. 5 din Constituția României, interzic expres aceasta. Potrivit Constituției, prin lege organică pot fi înfiinţate numai instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii (specialiști în anumite domenii).
Această opinie, se susține și prin aceea că tribunalele ad-hoc s-au dovedit, în istoria omenirii, ca întrebuințând tehnici și instrumente juridice controversate (ex.: teoria binelui și a răului) ce nu corespund noilor de echitate specifice procedurilor judiciare de astăzi, putând fi astfel ignorate garanții procesuale de o importanță deosebită.
3. Poate sa închida statul roman activitatea medicală a spitalelor private, cum s-a si intamplat?
Pe perioada stării de urgență, pot fi luate măsuri de limitare a libertății economice a oricărui agent economic privat, inclusiv a celor care oferă servicii medicale private aparținând unor organizații nonguvernamentale, care funcționează în scop umanitar, nonprofit, sau unor firme, asociații ori persoane fizice, care funcționează în scop comercial, dacă prin desfășurarea activității curente a acestora ar avea drept consecință lipsirea de eficiență a măsurile de prevenire a bolilor.
4. Faptul ca imi prioritizeaza anumite operatii in sistemul sanitar si pe restul ii baga la cand o da Domnul, nu imi aduce atingere drepturilor?
Triajul pacienților trebuie să se realizeze, în toate cazurile, cu respectarea nevoilor fiecărei persoane în parte, în funcție de afecțiunile pe care le prezintă. Ținând seama de faptul că infecția COVID-19 afectează cu preponderență sistemul respirator, iar funcția respiratorie constituie criteriul principal de prioritizare a pacienților, măsura acordării unei atenții sporite acestora nu pare să fie nejustificată.
Acordarea unei atenții sporite pacienților care prezintă simptomatologie specifică infecției cu SARS CoV2 se impune atât pentru a înlătura riscul ca viața acestora să fie pusă în pericol, dar și derivat din nevoia de identificare și izolare a cât mai multor persoane infectate, pentru a împiedica răspândirea bolii.
Cu certitudine, persoanele care suferă de alte afecțiuni, pot fi tratate, dacă starea de sănătate a acestora o impune. Amânarea unor intervenții chirurgicale, care nu pot fi calificate ca reprezentând urgențe, nu reprezintă o îngrădire a dreptului la ocrotirea sănătății, cu atât mai mult cu cât afecțiunile acestora îi pot califica drept vulnerabili în ipoteza contactării virusului SARS CoV2.
Constantin Stoica este avocat specializat în drepturile omului (CEDO) și drept penal, căruia îi place să explice noțiunile teoretice pe înțelesul tuturor.
Poză de Gustavo Fring pe Pexels