CJUE clauze abuzive

CJUE – clauze abuzive: un contract de credit in moneda straina nu trebuie sa prevada cursul de schimb raportat la moneda nationala

7 minute • Ana-Maria Udriste • 06 iunie 2019


O nouă zi, un nouă decizie CJUE privind cosumatorii și clauzele abuzive.
În data de 5 iunie 2019, CJUE s-a pronunțat în Cauza C‑38/17, având ca obiect o trimitere preliminară formulată de o instanță din Ungaria privind validitatea unui contract de credit încheiat într-o monedă străină (franci elvețieni) prin raportare la noțiunea de consumator.
Pe scurt: o societate de leasing a încheiat un contract de împrumut cu o persoană, împrumutul fiind exprimat în franci elvețieni pe baza sumei cerute în moneda națională (forinți maghiari). Cursul de schimb monedă națională/monedă străină nu a fost comunicat la data încheierii contractului, ci ulterior printr-o notificare trimisă împrumutatului, pe care acesta nu a semnat-o. Astfel, se pune problema dacă respectivul contract conține sau nu clauze abuzive și dacă este sau nu lovit de nulitate.
CJUE a decis că este valabilă o reglementare prin care contractul de împrumut principal nu prevede cursul de schimb valutar, atâta timp cât se prevede că acesta va fi comunicat ulterior printr-o notificare către persoana împrumutată, chiar dacă aceasta din urmă nu o semnează.

Litigiul principal. Situația de fond.

La 20 februarie 2006, GT, o societate de leasing, a încheiat cu HS, în calitate de împrumutat, un contract de împrumut destinat să finanțeze cumpărarea unui autovehicul. Împrumutul era exprimat în monedă străină, în speță francul elvețian (CHF). Cuantumul acestui împrumut a fost stabilit pe baza sumei cerute în forinți maghiari (HUF), respectiv 3 859 000 HUF, aplicând cursul de schimb în vigoare la data deblocării fondurilor. În conformitate cu acest contract, „părțile [semnau] contractul al cărui conținut [era] conform cu înștiințarea privind acordul creditorului”. Înștiințarea privind acordul fost ulterior trimisă împrumutatului, după semnarea contractului de împrumut la 7 aprilie 2006. Această înștiințare, despre care instanța de trimitere subliniază că nu a fost semnată de împrumutat, conținea cursul de schimb aplicabil creditului deblocat (1 CHF = 164,87 HUF).
Potrivit termenilor acestui contract, împrumutul trebuia să fie rambursat în forinți maghiari, cuantumul ratelor depinzând de cursul de schimb dintre francul elvețian și forintul maghiar aplicabil la data la care acestea urmau să fie plătite, astfel încât împrumutatul suporta riscul de schimb valutar.
La 4 martie 2013, considerând că împrumutatul nu și‑a îndeplinit obligația de rambursare, societatea a reziliat contractul de împrumut. Ulterior, ea a chemat în judecată împrumutatul în fața instanței de trimitere solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1 463 722 HUF cu titlu de capital împrumutat și dobânzi.
În apărare, invocând, printre altele, articolul 213 alineatul (1) litera a) din Legea Hpt, împrumutatul a invocat o excepție de nulitate a contractului, pentru motivul că acesta nu indica obiectul împrumutului, având în vedere că cursul de schimb dintre francul elvețian și forintul maghiar aplicat cu ocazia remiterii fondurilor nu figura decât în înștiințarea privind acordul semnată doar de societate.
Instanța de trimitere apreciază că, în cauza pendinte în fața sa, este necesar să se aplice deciziile Kúria (Curtea Supremă) pronunțate în interesul unei interpretări uniforme a dispozițiilor de drept, printre care figurează Decizia nr. 1/2016, care sunt obligatorii pentru instanțele inferioare. Potrivit acestei decizii, trebuie să se recunoască cursului de schimb stabilit în mod unilateral în înștiințarea privind acordul aceeași valoare juridică precum cea atribuită unei clauze contractuale, în cazul în care contractul însuși nu precizează cursul de schimb aplicabil la acordarea fondurilor. Rezultă din aceeași decizie că faptul că debitorul nu a semnat înștiințarea privind acordul și că împrumutătorul nu are obligația de a dovedi primirea de către debitor a respectivei înștiințări este fără incidență în această privință.
Instanța de trimitere precizează că faptul de a admite validitatea contractului ar conduce la suportarea de către împrumutat a consecințelor financiare care rezultă din riscul de schimb valutar. Este motivul pentru care ar fi contrar intereselor economice ale împrumutatului faptul ca instanța sesizată să recunoască validitatea unui asemenea contract de împrumut exprimat în monedă străină având în vedere articolul 213 alineatul (1) litera a) menționat. Această instanță dorește, așadar, să se asigure că Decizia nr. 1/2016 nu contravine dispozițiilor de drept al Uniunii având ca obiect protecția consumatorilor.

Întrebarea preliminară adresată

În aceste condiții, Budai Központi Kerületi Bíróság (Tribunalul Districtual Central din Buda, Ungaria) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Competența acordată Uniunii Europene în vederea asigurării unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor, principiile fundamentale de drept al Uniunii ale egalității în fața legii, căii de atac jurisdicționale efective și procesului echitabil, precum și diferitele elemente ale preambulului Directivei [93/13] [și anume al optulea-al doisprezecelea și al douăzecilea considerent ale acesteia] și, în sfârșit articolul 4 alineatul (2), precum și articolul 5 din [această directivă] se opun unei jurisprudențe naționale cu caracter normativ care:
– nu impune cocontractantului consumatorului, drept condiție de valabilitate a contractului, să permită consumatorului să ia cunoștință, prealabil încheierii contractului, de clauzele contractuale redactate în mod clar și inteligibil care constituie obiectul principal al contractului menționat, inclusiv cursul de schimb aplicabil plății sumelor în temeiul unui împrumut în monedă străină, astfel încât contractul să nu fie lovit de nulitate și/sau
– permite cocontractantului consumatorului să nu îi comunice (de exemplu, într‑un document specific) clauzele contractuale redactate în mod clar și inteligibil care constituie obiectul principal al contractului menționat, inclusiv cursul de schimb aplicabil plății sumelor în temeiul unui împrumut în monedă străină, decât în momentul în care consumatorul s‑a angajat deja în mod irevocabil să execute contractul, fără ca această unică împrejurare să fie un motiv de nulitate a contractului?”

Răspunsul Curții

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șaptea) declară:

Articolul 3 alineatul (1), articolul 4 alineatul (2) și articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări a unui stat membru, astfel cum a fost interpretată de instanța supremă a acestui stat membru, în temeiul căreia nu este lovit de nulitate un contract de împrumut exprimat în monedă străină care, deși precizează suma exprimată în monedă națională corespunzătoare cererii de finanțare a consumatorului, nu indică cursul de schimb care se aplică acestei sume în scopul de a stabili valoarea definitivă a împrumutului în monedă străină, stipulând în același timp, în una dintre clauzele sale, că respectivul curs va fi stabilit de împrumutător într‑un document separat după încheierea contractului,
– în cazul în care această clauză a fost redactată în mod clar și inteligibil în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, în măsura în care mecanismul de calcul al sumei totale împrumutate, precum și cursul de schimb aplicabil sunt prezentate în mod transparent, astfel încât un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat să poată evalua, pe baza unor criterii precise și inteligibile, consecințele economice care îl privesc și care decurg din contract, printre care în special costul total al împrumutului său, ori, în cazul în care rezultă că respectiva clauză nu este exprimată în mod clar și inteligibil,
– în cazul în care clauza respectivă nu este abuzivă în sensul articolului 3 alineatul (1) din această directivă sau, dacă este abuzivă, contractul în cauză poate continua să existe fără aceasta conform articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *