pexels photomix company 230544

Pot folosi termenii și condițiile de pe un alt site?

9 minute • Monica Stoica • 23 octombrie 2021


„Am citit și sunt de acord cu termenii și condițiile” – de câte ori am bifat cu toții această căsuță pe diverse site-uri web, fără să fi citit de fapt sau, în cel mai bun caz, după ce am aruncat o privire foarte rapidă asupra termenilor și condițiilor?

Deși în general nu acordăm atenție acestora, termenii și condițiile reprezintă un aspect esențial pentru comerțul online. Iar dacă ai o companie, această politică este cu atât mai importantă, dat fiind că este cea care reglementează relațiile cu utilizatorii site-ului și care, dacă este redactată corect, oferă protecție juridică afacerii tale. Dar ce înseamnă să „redactăm corect” termenii și condițiile site-ului nostru? Putem folosi termenii și condițiile de pe un alt site, trebuie să îi scriem noi înșine sau trebuie să cerem ajutorul unor experți?

Ce sunt termenii și condițiile?

Termenii și condițiile alcătuiesc un set de reguli prin care sunt stabilite drepturile, obligațiile și răspunderea ce revin fiecărei părți, adică atât vânzătorului, cât și cumpărătorului. Practic, termenii și condițiile reprezintă contractul încheiat cu utilizatorii site-ului tău.

Conținutul acestora poate varia, neexistând o reglementare legală în acest sens. De obicei, termenii și condițiile cuprind, printre altele:

  • datele de identificare ale vânzătorului
  • detalii despre efectuarea comenzilor
  • detalii despre prețuri, plată și facturare
  • detalii despre livrarea produselor sau prestarea serviciilor
  • clauze privind limitarea răspunderii și riscul în contract
  • clauze privind garanțiile
  • drepturile de proprietate intelectuală
  • politica de returnare și de rambursare
  • clauze privind soluționarea litigiilor sau a sesizărilor și legea aplicabilă etc.

Deci… doar niște detalii pe care nu le citește nimeni? Ei bine, nu chiar. De fapt, aceste aspecte sunt extrem de importante, motiv pentru care ar trebui să fii foarte atent atunci când redactezi termenii și condițiile unui site. Iată de ce.

De ce sunt termenii și condițiile atât de importanți pentru site-ul tău?

În primul rând, ar trebui să știi că nu există nicio obligație legală de a avea propriu-zis termeni și condiții pe un site. Totuși, probabil ai observat că aceștia se găsesc pe toate site-urile, tocmai fiindcă oferă protecție vânzătorului.

Termenii și condițiile sunt, așa cum am văzut, un contract în adevăratul sens al cuvântului. Asta înseamnă că înțelegerea părților capătă forță juridică obligatorie prin acceptarea politicii site-ului, indiferent că utilizatorul a citit sau nu termenii și condițiile.

Astfel, dacă la un moment dat se naște o neînțelegere sau chiar un litigiu între tine și cumpărător, că vorbim despre o încălcare a proprietății intelectuale, o breșă de securitate, o reclamație împotriva serviciilor tale ș.a.m.d., o politică de termeni și condiții bine redactată te va ajuta să ai câștig de cauză. De vreme ce termenii și condițiile stabilesc drepturile și obligațiile părților, acest contract poate fi invocat cu succes în fața instanței, dacă este corect scris de la bun început, și te poate salva de la o sentință defavorabilă.

De aceea, trebuie să ai grijă atunci când redactezi termenii și condițiile, astfel încât aceștia să te protejeze în cât mai multe situații. Însă cum construim corect o astfel de politică pentru site-ul nostru?

Pot copia termenii și condițiile de pe un alt site?

Când citești termenii și condițiile de pe diverse site-uri, la o primă vedere, ar părea că se aseamănă foarte mult. Dacă au funcționat pentru alte afaceri, de ce nu ar funcționa și pentru afacerea mea, right?

În realitate, nu e atât de simplu pe cât pare. Pe scurt, dacă te întrebi dacă poți copia sau prelua în bloc termenii și condițiile de pe un alt site, răspunsul este, cu siguranță, NU. Există numeroase motive pentru care această idee nu ar fi deloc una bună, dintre care cele mai importante sunt încălcarea drepturilor de autor față de site-ul care a redactat acea politică, precum și riscul ca politica respectivă să nu se potrivească în realitate afacerii tale și, ca atare, să nu îi ofere protecția necesară.

Riscul încălcării drepturilor de autor

Conform Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, drepturile de autor se referă la protecția „operelor originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea și destinația lor”. Pentru exemplificare, legea amintește operele literare, artistice, fotografice sau arhitecturale, comunicările științifice, compozițiile muzicale, dramatice sau cinematografice, programele pentru calculator și multe altele.

Deși multă lume nu ar considera niște termeni și condiții drept o operă creativă, în realitate, aceste politici au un conținut original, putând intra sub incidența drepturilor de autor. Ca urmare, dacă ai copia termenii și condițiile de pe un alt site și i-ai prezenta ca fiind ai tăi, ai încălca aceste drepturi, cu toate consecințele juridice care decurg de aici.

În cel mai bun caz, dacă un concurent află că i-ai preluat termenii și condițiile și nu este de acord cu acest lucru, te va soma să încetezi această încălcare a drepturilor lui de autor. Asta înseamnă nu numai că vei fi nevoit să ștergi politica pe care ai copiat-o și să creezi una nouă (ceea ce ar fi trebuit să faci de la bun început), ci și că reputația ta sau relațiile tale cu partenerii economici pot avea de suferit.

În cel mai rău caz, cel de la care ai preluat respectivii termeni și condiții te poate da în judecată pentru încălcarea drepturilor de autor, ceea ce implică, desigur, costuri foarte mari (cheltuieli de judecată, despăgubiri etc.) și, încă o dată, creează o imagine proastă asupra afacerii tale.

Riscul ca termenii și condițiile copiate să nu îți protejeze afacerea

Pe lângă problema legală a încălcării drepturilor de autor prezentată mai sus, mai există și un al doilea risc al preluării termenilor și condițiilor de pe alt site: este foarte probabil ca această politică să nu se potrivească în totalitate afacerii tale, chiar dacă este vorba despre același domeniu de activitate.

Atunci când copiezi termenii și condițiile de la altcineva, poți să-ți „sabotezi” tu însuți afacerea, fără să vrei. Businessul tău este unic, ca urmare termenii și condițiile trebuie să reflecte cu exactitate anumite aspecte strict legate de activitatea, de produsele și de serviciile tale, nu de afacerea altei persoane.

Mai mult decât atât, se poate ca și site-ul de pe care ai copiat termenii și condițiile să le fi preluat, la rândul său, din altă parte, fără a consulta un specialist. Exact ca în cazul elevului care copiază la un test de la colegul de bancă, iar apoi află că ideea lui inițială era corectă, iar cea a colegului, complet greșită.

Dacă aceste politici nu sunt 100% adecvate, ele nu vor fi eficiente, astfel încât se vor găsi unele lacune care vor slăbi protecția legală de care ar trebui să te bucuri în mod normal. Dacă ajungi în instanță, conflictul dintre tine și cumpărător va fi soluționat probabil în favoarea celui din urmă, pentru că niște termeni și condiții slabi nu te vor ajuta niciodată. Astfel, ne întoarcem la situația în care afacerea ta va avea de suferit, inclusiv din punct de vedere financiar.

În plus, în cazul în care chiar îți dorești să preiei termenii și condițiile de pe alt site, nu uita să adaptezi măcar cuvintele-cheie la serviciile prestate. Altfel, poți face o gafă uriașă, ca în cazul unei linii de feribot din Marea Britanie, cu care Guvernul britanic a încheiat un contract de 13,8 milioane de lire pentru asigurarea unor servicii de transport de mărfuri pe mare în contextul Brexitului. Problema a fost că termenii și condițiile de pe site-ul respectivei companii păreau copiate de la… o firmă de takeaway. Spre exemplu, se menționau obligațiile clienților de a verifica bunurile primite înainte de a plăti meniul comandat și de a se asigura că adresa de livrare este destul de detaliată astfel încât șoferul care face livrările să o poată localiza în timp util. Întreaga întâmplare a dat naștere unor controverse și cu siguranță nu a beneficiat imaginii companiei, ceea ce ne arată că acesta este un exemplu de așa nu.

Atunci… pot măcar să mă „inspir” din termenii și condițiile de pe un alt site?

Ok, am văzut acum de ce o politică privind termenii și condițiile este atât de importantă și de ce nu o putem copia de pe alte site-uri, chiar dacă ni se pare că se potrivește afacerii noastre. Dar este posibil măcar să preluăm parțial anumite clauze, să le îmbinăm din mai multe surse și să le adaptăm afacerii noastre?

În teorie, da, „inspirația” din diverse surse este permisă, dar trebuie să fii foarte atent în ce măsură și ce preiei mai exact de pe site-urile altor companii. Dacă doar vrei să îți faci o idee generală cu privire la ce conține, în linii mari, o astfel de politică, nu este nicio problemă.

În practică însă, „o idee generală” nu este de ajuns pentru a-ți proteja afacerea. Chiar dacă te orientezi după niște guideline-uri relativ similare pentru majoritatea site-urilor, tot va fi nevoie să te concentrezi asupra detaliilor unice ale activității tale.

În concluzie, este recomandabil să ceri de la bun început ajutorul unui expert. Un avocat specializat va ști exact cum trebuie să redacteze termenii și condițiile unui site, astfel încât compania ta să fie protejată și să se evite cât mai multe conflicte juridice.

Fotografie creată de PhotoMIX Company, de la Pexels

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *