dimitri karastelev ZH4FUYiaczY unsplash 2

Trei motive pentru care ar fi bine să înveți să citești contractele

5 minute • Anca-Teodora Hrițcu • 19 aprilie 2023


Indiferent de domeniul în care activezi, cel mai probabil te-ai întrebat cel puțin o dată de ce ar fi bine să știi să citești un contract. Cu toții ne-am întâlnit în viața de zi cu zi cu diverse tipuri de contracte, dar câți dintre noi chiar stăm să le citim cu atenție înainte de a le semna?

Mai jos, îți voi prezenta trei motive pentru care este absolut necesar să citești contractul cap coadă de câte ori consideri necesar înainte de a-l semna.

Ca să înțelegi termenii din cuprinsul contractului și ca să poți negocia cu co-contractantul

În primul rând, e foarte important să înțelegi ce citești. Degeaba citești tu contractul, dacă nu îți sunt clari termenii cuprinși în acesta, deci indicat ar fi ca în contract să folosești termeni cât mai simplu, nu termeni juridici foarte complicați.

Totuși, pentru a te lămuri cu privire la fiecare aspect inclus în contract înainte de a-l semna, ar fi bine să adresezi orice întrebare îți trece prin minte, indiferent cât de stupidă ți se pare, pentru a clarifica orice nelămurire pe care o ai.

Cu cât pui mai multe întrebări cu atât conținutul contractului va deveni mai clar. Și este important să fie cât mai clar cu putință pentru că odată semnat nu va mai fi nimic de făcut pentru a-l schimba.

În mod deosebit, ar fi bine să clarifici următoarele aspecte înainte de a semna contractul:

  • Cum vei putea încheia contractul? O dată la care obligațiile contractuale se vor stinge este un must. Dar la fel de bine este necesar să ai o modalitate de exit dacă vei considera că situația nu te mai satisface. În cazul în care ai suficientă putere de negociere, încearcă să introduci o clauză de denunțare unilaterală – astfel vei avea posibilitatea să închei relația contractuală oricând vei dori;
  • Cum vor fi soluționate situațiile care vor apărea pe parcurs? Multe variabile vor influența evoluția relației contractuale după semnarea contractului, dar NU trebuie să lași niciuna să te surprindă. Este bine să prevezi o soluție pentru oricare potențială problemă care poate apărea pentru a fi sigur că nu ești luat pe nepregătite și nu riști să apară disensiuni;
  • Vrei să introduceți o clauză de arbitraj? Arbitrajul devine o metodă din ce în ce mai populară de rezolvare a disputelor. Este rapid și presupune costuri reduse, iar deciziile luate de către Curțile de Arbitraj se bucură de recunoaștere internațională;
  • Există penalități? Penalitățile pot influența într-un mod major cum se va desfășura executarea contractului. De exemplu, dacă nu există penalități de întârziere, de ce s-ar grăbi co-contractantul să își îndeplinească obligațiile la termen? Este bine să fii clar din start cu privire la existența și cuantumul acestora, pentru a ști exact cum te plasezi în relație.

În cadrul negocierii, e important să îți clarifici care îți e obiectivul, la ce ești dispus să cedezi, care este obiectivul celeilalte părți, de ce documente ai nevoie pentru a face demersurile etc.

Fără acești parametrii bine definiți nu vei putea să conturezi o negociere de succes.

Ca să te asiguri că nu sunt introduse clauze care nu te avantajează și de care nu ai fost informat

Dat fiind faptul că, în practică, până la semnarea efectivă a contractului, acesta suferă nenumărate modificări, ar fi bine să fii atent la orice modificare făcută de co-contractantul tău.

De asta este bine să:

  • lucrezi în track changes: nu doar tu, ci toată lumea care lucrează pe documentul respectiv;
  • să ții documentul într-un loc unde să fie la comun: Google Drive, One Drive, DropBox etc.

În plus, este important să citești contractul în întregime de fiecare dată. Astfel te poți asigura că nu sunt introduse noi clauze de care nu ai fost informat și care, cel mai probabil, nu te avantajează. NU merge niciodată doar „pe încredere”.

Îți mai recomand ca atunci când citești contractul să fii atent la clauzele interpretabile și să citești printre rânduri. Dacă ți se par neclare unele dintre acestea, ar fi bine să apelezi la ajutorul unul specialist (dacă nu ai făcut-o deja) pentru a înțelege care este efectul lor. Rescrie-le până te simți confortabil și nu semna până ce nu ești 100% convins că ai înțeles toți termenii și toate clauzele din contract.

Ca să sesizezi orice greșeală ce s-ar putea strecura cu privire la datele esențiale din contract (preț, scadență, datele de identificare ale părților, penalități etc)

În final, îți recomand să fii atent la lucrurile mici, pe care de multe ori ai tendința să nu le iei în considerare. Verifică să nu fie nicio greșeală în ceea ce privește datele esențiale: preț, scadență, datele de identificare ale părților, penalități, cantitate, etc. Una e să fie 200 și alta 2.000.

Ai grijă la semnele de punctuație și la cuvintele de legătură: ori, și, sau, etc. O virgulă sau un „și” la locul nepotrivit pot schimba complet înțelesul frazei și nu ai vrea să te trezești că în contract scrie cu totul altceva decât ce credeai tu că scrie.


Fotografie de Dimitri Karastelev pe Unsplash

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *