Mihnea Stoica 1

Vin alegerile – interviu de decanat cu Mihnea Stoica (I)

9 minute • Ana-Maria Udriste • 16 aprilie 2019


Pe 4 mai (de fapt, sa fim realisti, pe 19 mai) va avea loc la Sala Palatului Adunarea Generala a Baroului Bucuresti pentru alegerea organelor de conducere, inclusiv pentru pozitia de decan.
Disclaimer: interviul de fata prezinta pozitia personala a celor doua persoane implicate (Ana-Maria Udriste & Mihnea Octavian Stoica) si nu antreneaza in niciun fel raspunderea publicatiei Avocatoo. 
In loc de intro: eu l-am cunoscut pe Mihnea Stoica dintr-o pura intamplare, mi-a placut stilul lui pe Facebook si de atunci am inceput sa vorbim. Apoi am vazut ca avem niste prieteni comuni. Uneori m-a invitat si la zilele lui de nastere. Alteori mi-a dat cu flit (zice ca a uitat, dar mna). De multe ori m-a scos din belele, fara sa il rog. Pentru ca sunt un om care le atrage. Dar ce pot zice cu siguranta este ca Mihnea nu arata tot ce poate – din pacate pentru multi – dar daca ar avea o libertate mai mare, ar face multe lucruri – bune.
1. In afara de inca un 0 (zero) in coada la onorariu, de ce iti doresti sa fii decan?
Ma tem ca, odata ajuns decan, onorariul sa nu ramana zero. Este o functie care consuma timp, sigur, atunci cand te tii de ea. De exemplu, sunt convins ca Ion Dragne pierde bani. Insa, nu cred ca exista vreo recunoastere mai mare decat cea de a fi ales decan. Si asta constituie satisfactie in sine. Cam ca la CEDO cand simpla pronuntare a solutiei ar trebui sa te consoleze.
[AMU: Mihnea este o persoana extrem de vocala in peisajul avocaturii romanesti, care se implica constant in activitatile de zi cu zi. Mai mult de atat, este persoana care, cel putin la nivelul cunoscutilor mei, te ajuta cat de mult poate, chiar si atunci cand habar nu are cine esti. Militeaza cu drepti inainte pentru o avocatura adaptata nevoilor moderne, bazata pe niste principii de bun-simt, care sa o duca in anul 2019+, pastrand totusi o verticalitate uitata de multi dintre noi.]
2. Am inteles ca tocmai ti-ai luat o masina noua si mare. Nu te simti prost ca o sa ocupi un loc si jumatate in fata Baroului Bucuresti?
Din perspectiva asta, sunt in progres. Masina sigura, de familie, inca n-a murit nimeni in ea. Sper sa nu progresez in viitor la vreun minivan. Revenind, poti sa ma alegi linistita fiindca noua masina este si putin mai scurta, si putin mai ingusta decat A8-ul. Nici mie nu mi-a venit sa cred, dar asa rezulta din cartea tehnica. Prin urmare, ocup mai putin loc, asa ca pot fi (ecologic) ales, Sau alegeti pe vreunul cu Smart.
[AMU: Desi minivanurile sunt la moda printre cetatenii din vest, mai ales daca sunt ECO-certified si electrice. Eu una nu as alege pe cineva cu un Smart – nu de alta, dar mi se pare ca la banii aia dati pe o cutie de conserve iti poti cumpara o masina care chiar sa aiba un motor.]
3. De ce exista inca o lupta apriga intre noile si vechile generatii? Pe scurt, eu cunosc oameni faini cu care interactionez din “vechea garda” – si imi place mult. Insa la colegii mei vad o incrancenare. De ce ramane totusi discrepanta asta?
Fie sunt retardat si atunci opereaza o confuziune (ca la desen) intre generatii, fie nimeni, nici tanar, nici batran rau nu s-a incrancenat cu mine. Sau nu i-am dat eu atentie. Presupun ca ma faci batran si vrei raspuns din partea apusului. Din pacate, cred ca aici ar trebui sa raspunda un sociolog. Sau, sa va multumiti cu raspunsul meu ca suntem tratati cum meritam. De unde vine incrancenarea (pe care nu prea am perceput-o) nu pot sa raspund. Dar pot sa intreb: cu tine de ce nu m-am luptat? Dar cu ceilalati?
[AMU – nota personala: Conflictul intre noile si vechile generatii se regaseste in special atunci cand arunci un ochi pe grupurile online de socializare ale profesiei. Culmea, incracenarea nu provine neaparat de la generatia tanara, ci de mai sus, existand inca persoane care considera ca un stagiar ar trebui sa fie umil, sa care serviete si sa plece capul in fata ”maestrului”. Evident ca nu impartasesc o asemenea opinie – nu ca m-as fi nascut cu stea in frunte si ca dau pe dinafara de inteligenta, insa din punctul meu de vedere respectul fata de o persoana este ceva ce se dobandeste in timp prin alte activitati, nu de curierat sau catering.]
4. Stiu ca se tin cursuri de formare la Baroul Bucuresti si mi se pare o idee tare buna. Insa nu crezi ca am putea totusi sa le raportam si la anul 2019 si sa mai limitam din dreptul penal? Inteleg ca nu vrea lumea sa vina sa vorbeasca, dar totusi, pentru Bucuresti cel putin, suntem destul de multi care facem “avocatura de biznis” si ne-ar interesa lucruri mai putin stiute, despre shareholders agreeements, structuri, investii etc.
Eu am lansat programul de pregatire continua in 2008. Am organizat o pluridisciplinara pe specificul angajarii raspunderii in care am adus-o pe Adelina Sibiceanu pentru insolventa (si mi-a luat caimacul, fiind de departe cel mai bun lector pe care l-am vazut), pe Tatiana Onofrei pentru protectia consumatorului (care fu mortala cand ne spuse despre sangele cald al unei insecte folosite pentru un conservant care spurcase o gama intreaga de produse de post) si pe Liviu Iacob pentru asigurari. Ticluisem si un formular de evaluare. Si am facut treaba asta ca sa dezvolt o noua oportunitate. Nu am urmarit niciodata ca pregatirea continua sa fie monopolul baroului sau al institutului. Din contra, voiam sa se formeze o piata libera, in care cererea si oferta sa dea valoare lectorilor. Spuneam ca pe banii mei nu merg sa joc Tetris. Prevazusem pastrarea unor locuri pentru asistenta judiciara, propusesem si chiar contribuisem la adoptarea unei norme de recomandare privind costurile pregatirii (25 lei/ora). Ce s-a ales de initiativa mea? Numai boxele din sala de festivitati. Asa ca asta vreau sa promovez – initiativa in defavoarea etatizarii. Vreau ca lumea sa vina deschisa si interesata la pregatirea continua, la barou sau in alta parte. Si pentru asta, lectorii trebuie sa raspunda cererii de pregatire.
5. Cat v-a costat liftul ala nou de la Baroul Bucuresti? Ca na, din taxele noastre a fost platit.
Pretul corect. Nu fac pe nebunul, nu mai tin minte fiindca este un proiect vechi, parca din 2014, al decanului Iordachescu care chiar tinea cu “ghiarele” si dintii de banii baroului. Aici era mai presus de orice suspiciuni. Parca a fost vreo 50-60 k. cam cat ar fi costat o despagubire daca cel vechi, pe care nici ISCIR-ul nu il mai suporta, ar fi picat cu un singur avocat sau cu vreo doi slaraiati. La epoca respectiva toti il persiflam. Dar imi aduc aminte de cel vechi care era ca din filmele cu Sergiu Nicolaescu. L-ati apucat?
[AMU: Pentru cei mai noi in profesie, care nu stiu exact despre ce este vorba, liftul Baroului Bucuresti a surescitat multe discutii la vremea lui – ba ca s-au furat multi bani, ba ca de ce e asa modern, ba ca la ce trebuie etc. Aproape mai ceva ca Techirghiol.]
6. Ai in plan un proiect prin care sa promovam printr-un act normativ limitarea raspunderii avocatului? Fata de un SRL, noi raspundem inclusiv cu chilotii de pe noi. Stiu ca sunt nereguli facute inclusiv de colegii nostri, insa pentru marea masa ar fi bine o constientizare a riscurilor si o limitare a raspunderii personale – pana la urma suntem niste umili prestatori de servicii.
Eu am de gand sa desfiintez asigurarea de malpraxis. Ea a aparut fiindca un manager de vanzari s-a gandit cum sa faca niste asiguratori bogati mai bogati. Ganditi-va de ce o platim prin raportare la conditiile in care ea ar putea opera. Raspunderea poate fi angajata numai pe cale judecatoreasca, nicidecum pe calea controlului intern, profesional cum ar fi fost firesc. Deci, o platim degeaba. Impozit pe prostie. De fapt impozit pe lipsa de reactie. In privinta limitarii raspunderii aveam de gand sa scriu Senatului pentru intalnirea din 23 ca este suficienta adoptarea unui amendament la lege care sa prevada ca “In lipsa de prevedere contractuala contrara, raspunderea avocatului va fi limitata la valoarea onorariului”. O asemenea prevedere ar stimula si clientul sa fie mai generos. Intre noi fie vorba, as accepta si limitarea la dublul onorariului, ca la arvuna.
[Erată: pentru că a fost greșit înțeleasă problema, Mihnea nu a vrut drept intenție o desființare per se a asigurării de malpraxis, ci introducerea ei ca fiind facultativă, iar nu obligatorie ca în prezent, dat fiind și cuantumul infim al acesteia. Bineînțeles, avocații se pot asigura pentru mai mult decât cuantumul minimal prevăzut de reglementările speciale, iar ambele tipuri de asigurare ar trebui să poată fi deducitibile. Totodată, problema malpraxisului ar trebui tranșată de instanțele judecătorești, iar nu de către organele profesiei.]
[AMU: Din perspectiva mea, ca umil avocat la inceput de drum, problema malpraxisului nu ar trebui sa fie reglementate de organele profesiei, ci de instantele judecatoresti, iar raspunderea sa fie limitata la onorariul incasat de avocat/maximul dublului onorariului. Bineinteles, daca cineva doreste sa-si faca singur asigurare profesionala pentru o suma mai mare, optional/facultativ, sa o faca.]


Va urma, dar pana atunci cititi si toate celelelalte serii cu Mihnea Stoica, din care sunt chestii de invatat si citit printre randuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *