Nu beneficiezi de asigurare dacă ai un accident de muncă atunci când lucrezi de acasă
14 minute • Baciu Diana • 13 martie 2020
Este normal ca după ani de zile petrecuți pe băncile școlii sau chiar după luni de căutări, să ne așteptăm la niște condiții sau la un salariu pe măsura efortului depus. Totuși, trebuie să fim și realiști; de pildă, nu putem să pretindem anumite condiții, dacă locul de muncă în sine nu ne permite.
Da, e greu de admis, însă un loc de muncă asigurat vine și cu anumite sacrificii și spunem asta fără a se dori utilizarea unor termeni pretențioși.
Astfel, sacrificiile constau inclusiv în petrecerea unui anumit timp din viață la serviciu ori asta presupune și supunerea anumitor nevoi la cerințele din acel loc. Nu sună prea bine? Există totuși soluții, în caz că entuziasmul novicelui a început să dispară.
Se poate lucra și de la domiciliu, în regim de telemuncă, dar asta deja conduce la apariția altor implicații și depinde și de profesia aleasă. Până la urmă, este normal ca odată cu evoluția societății să îi fie acordată și libertății mai multe paliere de manifestare, dar nu e de lepădat mica axiomă: „libertatea vine cu un preț” . Prețul libertății, în cazul în care se optează pentru munca în biroul din propriul domiciliu, constă în lipsa unei asigurări în cazul accidentelor.
Ce este un accident de muncă?
O chestiune ce merită lămurită acum este cea a accidentului de muncă – ce cuprinde și cum stabilim raportul de cauzalitate?
Inevitabil, dacă petrecem timp la locul de muncă, suntem expuși anumitor incidente sau chiar accidente. Factorul determinant nu ar fi neapărat durata de timp petrecută, ci mai cu seamă faptul că ești pus în situația de a desfășura o activitate „demnă” de a crea anumite neplăceri. Acesta este aspectul esențial: predispunerea la anumite evenimente care ulterior atrag concursul societăților de asigurări de sănătate.
Devine, însă, tentant pentru salariat să extindă acest liant până la o activitate care, în concret, se îndepărtează de cea specifică profesiei și, prin urmare, nu mai intră în categoria accidentelor de muncă. Odată constatat acest fapt, apar și consecințele aferente.
Așadar, unde este limita dintre accidentele de muncă și accidentele obișnuite?
Cum diferențiem, mai exact, accidentele de muncă de cele obișnuite? Probabil e lipsit de substanță să spui : „E simplu, dacă are legătură cu activitatea specifică profesiei, e accident de muncă, dacă nu are legătură, nu e!” Da, dar cum recunoaștem acea legătură? Pare banală obținerea unui răspuns, dar devine esențial când aflăm cât de inventivi sunt justițiabilii odată ce vine vorba despre despăgubiri. Nu negăm acordarea despăgubirilor, ci dorim să ne concentrăm pe diferențierea dintre entitățile care le vor acorda.
Astfel, prezentul articol e menit să explice în ce constă raportul de cauzalitate și prin urmare, cum să stabilești dacă un accident este acoperit de asigurările statutare sau nu.
Accidentele de muncă atunci când lucrezi de acasă
În hotărârea din 4 iulie 2019 (Cauza S 40 U 227/18), Tribunalul Social din Munich a clarificat situația în care sunt produse accidente în pauzele pentru toaletă, biroul fiind la domiciliu; pe scurt, dacă nu au o strânsă legătură cu activitatea întreprinsă de angajat, nu vor fi acoperite de asigurările pentru accidentele recunoscute de societatea la care este angajat.
Prin această decizie, Tribunalul Social din Munich respectă hotărârea Curții Sociale Federale din data de 6 iulie 2016. Prin cea din urmă s-a făcut, un timp îndelungat, distincție între angajații care lucrează într-un birou în propria locuință și cei care lucrează într-unul din cadrul companiei, tocmai pentru a putea ști când se vor aplica asigurările pentru accidente de muncă.
Cum se pot produce accidente de muncă?
În jurisprudența anterior menționată, accidentele survenite în cadrul companiei (chiar și în timpul prânzului sau în timpul pauzelor pentru toaletă) sunt considerate accidente de muncă.
Dacă ești pe WC în timpul programului de muncă și îți cade o bucată de plafon în cap, este un accident de muncă (chiar dacă nu are neapărat legătură cu munca).
Pauza necesară pentru a merge la baie nu poate fi programată. Odată ce ești într-o companie, există anumite reguli și o anumită organizare, toate acestea conducând la un oarecare dezavantaj pentru angajat, căci necesită o anumită pierdere de timp – una este să mergi zece pași până la bucătăria din camera alăturată, alta este să străbați un întreg coridor, pentru că adeseori toaleta nu este lângă birou.
Curtea a argumentat într-un mod similar și în privința pauzelor pentru prânz sau simplelor pauze pentru o gustare. Astfel, aceasta a subliniat că obligația de a fi prezent la locul de muncă implică și luarea mesei acolo, fără să părăsească incinta. Dacă se părăsește incinta, deja există discuții privind raportul de cauzalitate, dacă accidentul mai este specific celor de muncă.
Dacă iei masa în cadrul companiei și îți cade plafoniera în cap, este tot un accident de muncă. În schimb, dacă ai ieșit cu colegii să mănânci meniul zilei la cantina din colț și te așezi pe un scaun care se rupe și îți spargi un dinte, nu mai e.
În perioada asta de izolare, îți recomandăm să faci comandă la foodkit.ro, pentru că mâncarea vine vidată și este gata în doar 5 minute. Iar dacă folosești și codul ANAUDR, ai 10% reducere.
Locul în care se produce accidentul este foarte important
De ce un atât de mare accent pe producerea accidentului chiar la locul de muncă (mai degrabă pe asta cade accentul, nu pe pierderea timpului, pentru că poate arhitectul angajatorului a avut un proiect prin care l-a binecuvântat pe angajat, oferindu-i o bucătărie sau o baie la doi pași de birou) ? Păi să ne gândim la situația în care prânzul nu are cum să fie luat acolo, fiindcă nu există un astfel de loc. Ești totuși lihnit și hotărăști să ieși până la magazinul de peste drum sau chiar la magazinul din acea clădire, dar care nu mai aparține companiei în care lucrezi (lucrezi, de exemplu, într-un mall). Cine îți va acoperi asigurarea pentru un eventual accident survenit în drum spre magazin? Dacă astfel de discuții apar în cazul angajaților care lucrează la sediul companiei, cu atât mai mult apar când vorbim despre munca la un birou amenajat în propria locuință.
Dar când muncești de acasă? Cine răspunde?
Odată apărute noile metode de angajare, cum este și telemunca, au apărut noi motive de sesizare a instanțelor judecătorești. Angajatorii au fost puși în anumite situații pe care nu le-au putut anticipa sau dacă le-au anticipat, nu au putut pregăti soluții. Așadar, următoarele decizii au fost date tocmai pentru a fi oferite soluții.
Curtea Socială Federală, 5 iulie 2016 – B 2 U 5/15 – Atunci când nu îți place bucătăria angajatorului
Replica angajatului pentru angajator: „V-am întrebat dacă îmi dați voie să lucrez de acasă, ați fost de acord, dar nu am cerut și să mă lăsați în voia destinului, sunt fragil!”.
Punându-se în discuție producerea atâtor accidente suferite în biroul de la domiciliu, mai marii justiției au fost nevoiți să tranșeze și această problemă. Munca de la domiciliu se desfășoară prin acordul de voință al părților, prin urmare apare întrebarea „Cine răspunde?”.
În cauză, reclamanta lucra pentru pârât dintr-un loc amenajat în propriul apartament. Angajata a părăsit biroul pentru a-și lua ceva de băut din bucătărie. În scurtul drum spre bucătărie, aceasta a alunecat pe scări și s-a rănit. În aceste circumstanțe, reclamanta a cerut să îi fie acordate despăgubiri pentru prejudiciul fizic suferit în urma unui accident, considera ea, specific celor de muncă.
Curtea Socială Federală a clarificat faptul că în acest caz nu se mai poate spune că reclamanta a acționat în beneficiul direct al companiei. Ea pur și simplu și-a părăsit biroul pentru a-și lua ceva de băut. Aceasta a fost o activitate distinctă, care se detașa de cea întreprinsă în interesul companiei. Așadar, s-a considerat că nu este vorba despre un accident la locul de muncă. Activitatea asigurată de angajator s-a încheiat în momentul în care reclamanta și-a părăsit biroul din propriul apartament. Ar fi fost altceva dacă activitatea care era acoperită de asigurare i-ar fi cauzat starea de sete.
Da, s-ar putea spune că setea e o consecință a petrecerii unui anumit timp la birou, dar nu e specifică acelei activității – setea poate fi cauzată de multe alte circumstanțe, pentru a fi un accident de muncă trebuie să fie indisolubil legată de activitate.
Tribunalul Social din Munich, 4 iulie, 2019 – S 40 U 227/18 – Când nici toaleta de la locul de muncă nu e mai brează
Luând în considerare cele redate în decizia Curții Federale Sociale, Tribunalul Social din Munich a decis într-un mod similar în următorul caz (și de data aceasta s-a admis faptul că următoarele chestiuni nu pot conduce la calificarea accidentului ca fiind unul de muncă). Reclamantul lucra, de asemenea, într-un birou de la domiciliu. În timpul unei pauze pentru toaletă, când se întorcea spre birou, a căzut și s-a rănit.
Tribunalul Social Federal a decis că respectiva căzătură nu a fost în mod obiectiv cauzată de activitatea acoperită de asigurare. Toaleta este considerată o zonă privată a unei locuințe, a cărei utilitate face ca activitatea desfășurată în interes de serviciu să se detașeze de noțiunea de „accident de serviciu”. În cazul în care „chemarea naturii” apărea la locul de muncă, era accident la locul de muncă, fiindcă se consideră că acolo ești sub supravegherea angajatorului.
Acum apare întrebarea firească: de ce e permis să fii stângaci/neatent la locul de muncă și acasă nu? Deși răspunsul este unul ușor peiorativ, cam asta este realitatea: când decizi să lucrezi acasă, îți asumi și riscul de a suferi un prejudiciu, căci ai refuzat „oblăduirea” angajatorului în schimbul luxului de a lucra de acasă. El ți-ar fi oferit-o, dar dorindu-ți un anumit nivel de confort, ajungi să suporți anumite consecințe, fără aportul companiei.
Concluzia
Nu poți să extinzi o asigurare care oricum acoperă și cele mai ciudate/banale accidente.
În jurisprudența Tribunalului Social din Munich a fost aplicată constant decizia Curții Federale Sociale în privința asigurărilor care acoperă accidentele de muncă ale angajaților.
Pentru a evita diferitele analize asupra accidentelor suferite de angajații care fie lucrează în cadrul companiei, fie în locuri amenajate în propria locuință, angajații sunt sfătuiți să încheie contract separat pentru asigurare în caz de accidente produse în biroul de acasă. Deci, nu rămâi și suferind și al nimănui; soluții sunt, doar că nu mai sunt oferite de angajator.
Accidentul de muncă în legislația română
În România situația este similară, cu particularitățile privitoare la încheierea contractului individual de muncă (CIM) când se optează pentru munca la domiciliu; acestea ar fi: încheierea contractului doar în formă scrisă și posibilitatea angajatorului de a verifica periodic activitatea angajatului.
Citește și: caracterele juridice ale unui contract individual de muncă.
Munca la domiciliu este reglementată în Codul Muncii, art. 108-110, iar legea incidentă este legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, lege în care apar atât categoriile de persoane asigurate, cât și situațiile în care beneficiază de acest tip de asigurare; pe lângă acestea, există dispoziții legale exprese și pentru telemuncă, în legea nr. 81/2018.
Ce este un accident de muncă?
Accidentul de muncă are două caracteristici:
- survine în urma desfășurării activității specifice profesiei
- survine în cadrul desfășurării activității, în sensul că fiind într-un anumit loc pentru a o desfășura, se poate produce un accident
Cel puțin una dintre ele trebuie îndeplinită (angajatorul și le dorește pe amândouă, pentru a nu mai exista dubii; nu de alta, dar să știe ce are de făcut).
În privința semnificației accidentului de muncă, acesta reprezintă rănirea trupului într-o asemenea manieră încât ajunge să nu mai fie ce a fost odată sau cel puțin ce a fost în momentul în care te-ai angajat, fiindcă provoacă o incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice, perioadă în care fie te zbați să te recuperezi, fie (și aici apare varianta dramatică) ajungi la invaliditate sau chiar deces.
Odată stabilită semnificația accidentului de muncă, trebuie explicat și raportul de cauzalitate.
Raportul de cauzalitate
În mare, raportul de cauzalitate reprezintă legătura dintr-o acțiune și efectele sale.
Mai exact, când apare (poate chiar din neant) ceva care tulbură bunul mers de până atunci al lucrurilor, acel ceva lasă și urme, altfel n-ar tulbura.
Ca un exemplu, pentru a exista acea legătură și mai apoi acel raport de cauzalitate, trebuie să fie un A care îl lovește pe B; A, având mână „bună”, îi provoacă lui B o vânătaie. Pe scurt, legătura dintre vânătaie și lovitură a fost mâna „bună” a lui A.
În practică s-a optat pentru teoria unității indivizibile dintre cauză și condiții. Unitatea împrejurărilor înseamnă că trebuie să existe un tot unitar la producerea prejudiciului, astfel încât trebuie recunoscută contribuția cauzală a fiecăruia dintre elementele raportului cauzal.
V.V. Stoica, op. cit., p. 34 apud L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, Curs de drept civil. Obligațiile, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p.347
Cu alte cuvinte, avem nevoie de un tot unitar. Un tot unitar există atunci când e o legătură puternică între elementele care îl compun. Legătura e dată fie de modul în care un element acționează asupra altuia, fie de contextul în care are loc acțiunea; cert este că avem nevoie de o acțiune.
În cazul accidentelor survenite la domiciliu nu mai putem discuta de un tot unitar, căci contextul nu mai e relevant (lucrezi de acasă, nu te mai ajută sediul angajatorului drept loc în care se produce prejudiciul) . Dacă nu te mai poți lega de locul în care se produce accidentul, îți rămâne să dovedești că o anumită acțiune a condus la un rezultat specific. Unde este specificitatea în situația în care te împiedici pe scări în timp ce mergi spre bucătăria proprie? Nu e! Dacă făceai exact același lucru la sediul angajatorului, mai puteai să discuți, pentru că acolo erai sub aripa lui protectoare. Respingi aripa, beneficiezi de asigurare dacă suferi din cauza unei activități ce putea fi desfășurată numai în interes de serviciu.
Încheind cu o mică povață, precizăm că justițiabilii sunt cunoscuți pentru avântul pe care îl iau odată ce află că au anumite drepturi. Uneori, chiar nu e nevoie să se insiste cu educația juridică, justițiabilul „știe” ce are de făcut. Desigur, este vorba despre situațiile extreme, în care interpretează fiecare virgulă, tocmai pentru a-și crea un beneficiu. Dreptul, într-adevăr ia naștere din situații concrete, care cer anumite soluții, dar dreptul nu are scopul de a solicita ajutorul puterii judecătorești de fiecare dată când starea de echilibru psihic sau fizic este tulburată. Trebuie să fie vorba despre chestiuni care pot avea un anumit impact asupra societății.
Într-adevăr, pornim de la individ, dar abia atunci când individul ridică o problemă de interes general sau în măsura în care sunt îndeplinite anumite condiții prealabile, precum cele discutate deja.
Un răspuns