Pirateria digitala: unde proprietatea intelectuala este comoara
9 minute • Eduart Enescu • 02 ianuarie 2020
Internetul vine cu bune și rele
In cei peste 20 de ani de cand Romania a capatat acces la internet, o buna parte dintre noi am crescut odata cu el sau ne-am alaturat ulterior platformei.
Multi dintre noi am auzit macar o data, fie si in graba, de ruda sau prietenul acela care a vazut toate filmele, are mereu in telefon ultimele melodii aparute, sau poate se joaca mereu pe calculator cele mai noi jocuri.
Pasim usor in masina timpului si ne intoarcem candva in 2008, cand un amic din cartier imi spunea ca imi poate face rost de copia oricarui film sau joc, pe DVD, pentru o suma modica de 10-20 de lei. La vremea aceea, practica aceasta era mai des intalnita.
Masina timpului insa este poate defecta, pentru ca inca ne confruntam cu aceleasi probleme, in privinta asta.
Infractiunea aceasta a capatat numele neoficial de piraterie digitala, iar fenomenul nu prezinta semne de disparitie. De aceea, articolul acesta se va adresa prevenirii si informarii celor ce au considerat/considera ingrasarea portofelului prin obtinerea de entertainment sau de programe software printr-o metoda mai facila, dar ilicita.
Daca esti insa una dintre persoanele din spatele unei creatii “imprumutate” pe internet, te incurajez de asemenea sa ramai, pentru a-ti afla drepturile in aceasta privinta.
Definirea conceptelor
Proprietatea intelectuala reprezinta creatia unei persoane fizice sau juridice, distribuita de catre aceasta sau cu acordul acesteia, in scopul comercializarii. Produsul finit este de obicei destinat publicului larg, la un pret stabilit de catre titular sau de catre distribuitorul legal.
Indiferent de natura produsului (film, carte, muzica, inventie etc), acesta beneficiaza de protectie legala atat din partea statului roman cat si din partea Uniunii Europene [art. 2624 Cod Civil; art. 118 TFUE].
Citește și: Copyright: încălcarea drepturilor de autor și care sunt sancțiunile?
➠Uite un articol cu mai multe informatii despre directiva Uniunii Europene privind drepturile de autor pe piața unică digitală (e cu meme).
Pirateria digitala reprezinta practic distribuirea si descarcarea gratuita, ilegala, a proprietatii intelectuale a altuia in mediul online, fara acordul sau, prin:
- site-uri de file-sharing prin torrente
- forumuri
- diferite programe software
- site-uri ce convertesc videoclipuri in format mp3 sau mp4 si lista poate continua.
Citește și: Protecția programelor pentru calculator în viziunea Legii 8/1996
Acest lucru se poate realiza prin simplul acces la internet, iar fapta este comisa cat ai clipi. [art. 438 al.2 lit. b) cod Penal “distribuie, importă în scopul distribuirii, radiodifuzează ori comunică public sau pune la dispoziția publicului, astfel încât să poată fi accesate, în orice loc și în orice moment ales în mod individual, fără drept, prin intermediul tehnicii digitale, opere sau alte produse protejate’’]
Torrents = sistem de distributie la scara larga pe internet a fisierelor catre utilizatori, prin intermediul unui program si al unui format specific al fisierelor descarcate si distribuite.
Tu, utilizatorul obisnuit, poate ai vrut doar sa vezi sambata seara filmul acela pe care l-ai tot amanat, pana cand nu s-a mai difuzat la cinema. Ai optat pentru un site de file-sharing cu o oarecare notorietate in Romania sau poate chiar la nivel international. Nimeni nu trebuie sa stie, este doar un film. Corect?
Conex: CJUE a spus că Pirate Bay (un site de torrents) încalcă drepturile de autor.
Ei bine, lucrurile nu sunt tocmai atat de simple mereu si s-ar putea sa reconsideri cat de mult doresti sa vezi acel film.
Sanctiuni
De retinut ar fi urmatoarele aspecte legale de natura penala:
Licenţele pentru software intră sub protecţia legii nr. 8/1996 actualizată privind protecţia drepturilor de autor. Această lege clasifică utilizarea oricărei aplicaţii sau conţinut digital, in lipsa platii drepturilor de autor sau a costurilor de licenţă, ca fiind piraterie.
Persoanele care comit o astfel de infracțiune riscă o pedeapsă cu închisoarea de la șase luni la trei ani sau, în cel mai bun caz, o amendă memorabila.
Mai exact:
Art. 1395
(1) Sancţiunile contravenţionale prevăzute la art. 1392 se aplică şi persoanelor juridice. În cazul în care contravenientul, persoană juridică, desfăşoară activităţi care implică, conform obiectului său de activitate, comunicarea publică de opere sau de produse purtătoare de drepturi de autor sau drepturi conexe, limitele amenzilor contravenţionale se măresc de două ori.
Art. 1399
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 4 ani sau cu amendă reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalităţi: instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţea internă.
Desi in prezent este putin probabil ca politia iti va bate la usa pentru a desfasura o ancheta privind filmele si melodiile descarcate de tine, nu este de neglijat nici amenintarea securitatii digitale.
Riscuri de securitate
Programele fara licenta riscă să aibă viruși și malware incluși. „Atacatorii pot să exploateze vulnerabilități deja cunoscute și remediate ulterior de către producătorii respectivului software și pot ținti victime care încă folosesc varianta neactualizată a respectivelor programe” a explicat specialistul în securitate informatică la Bitdefender, Bogdan Botezatu.
Ascultă și seria de interviuri realizată de Marian Hurducaș cu cei de la Bitdefender pe tema securității:
Tocmai de aceea e bine să te întrebi dacă nu cumva hackerii sunt un rău necesar.
De ce te-ar interesa?
Printre principalele pericole cu care se pot confrunta utilizatorii se enumeră:
- programe de ransomware (criptează date și apoi cer bani pentru deblocarea lor)
- troieni bancari (fură datele financiare și apoi golesc conturile victimelor) sau care pot crea rețele de terminale (botnet) și apoi opri activitatea unor site-uri populare.
“In plus, dacă sunt infectate cu malware care minează monedă virtuală, victimele vor resimți o creștere a facturii la energie electrică, precum și o degradare accelerată a componentelor hardware prin uzură prematură”, a adăugat acesta.
Programe de spionaj pot fi descarcate odata cu jocuri sau programe piratate, fara ca utilizatorul sa ia cunostinta de acestea.
Pe telefoane pot fi folosite programe de tip adware.
Adware reprezinta programele dedicate publicitatii, ce pot instala in sistem continut promotional, reclame tip banner, precum si alte tipuri de reclame. Este menit sa promoveze anumite website-uri, iar odata instalat in browser, un program de adware poate colecta date de identificare non-personale, prin care sa fie adunate informatii si statistici despre cautarile si interesele tale pe internet.
Citește și: 😈 Ce este un Malware si de cate Tipuri poate fi (Virusi, Trojeni, Ransomware, etc.) ?
Dan Demeter, security researcher pentru Kaspersky Lab, a spus că “pot, inclusiv, sa blocheze funcționarea dispozitivului din cauza numarului mare de reclame si troieni care pot, de exemplu, să trimită SMS-uri la numere cu suprataxa”.
Un alt lucru la care utilizatorii trebuie să se gândească este ca nu vor folosi la potențial maxim respectivele programe piratate. Producatorii adauga constant noi elemente care sa imbunatateasca experienta in utilizare si sa remedieze eventualele probleme tehnice.
Ce poți face?
Produsul creativitatii tale, publicat pe internet din motive personale, nu trebuie sa aiba aceeasi soarta ca a altora.
Retine, nu este inevitabil sa fi o victima a timpurilor si sa fi nevoit sa te resemnezi ca muzica/fotografia/filmarea ta va fi descarcata pe nedrept. Alege-ti platforma pe care sa publici cu grija, deoarece exista optiuni de a avea mai mult control asupra celor ce iti acceseaza si utilizeaza continutul (ex: istockphoto.com, deviantart.com). Dar pana atunci, hai sa iti explic cateva drepturi de baza pe care le ai in privinta asta.
In calitate de titular al proprietatii intelectuale piratate, poti solicita in instanta sau organului competent constatarea incalcarii dreptului tau si dreptul la o despagubire justa. Valoarea despagubirii ar fi decisa de instanta in functie de gravitatea faptei, valoarea proprietatii intelectuale violate, gravitatea consecintelor ce au succedat fapta.
Pot interveni in proces si persoanele autorizate la a-ti folosi creatia, prin a solicita repararea prejudiciilor cauzate, daca tu, titularul drepturilor incalcate, ai pornit o actiune in instanta.
“Titularii drepturilor încălcate pot cere instanţei de judecată să dispună aplicarea oricăreia dintre următoarele măsuri:
a) remiterea, pentru acoperirea prejudiciilor suferite, a încasărilor realizate prin actul ilicit;
b) distrugerea echipamentelor şi a mijloacelor aflate în proprietatea făptuitorului, a căror destinaţie unică sau principală a fost aceea de producere a actului ilicit;
c) scoaterea din circuitul comercial, prin confiscare şi distrugere, a copiilor efectuate ilegal;
d) răspândirea informaţiilor cu privire la hotărârea instanţei de judecată, inclusiv afişarea hotărârii, precum şi publicarea sa integrală sau parţială în mijloacele de comunicare în masă, pe cheltuiala celui care a săvârşit fapta; în aceleaşi condiţii instanţele pot dispune măsuri suplimentare de publicitate adaptate circumstanţelor particulare ale cazului, inclusiv o publicitate de mare amploare.
(15) Instanţa de judecată dispune aplicarea măsurilor prevăzute la alin. (14) pe cheltuiala făptuitorului, cu excepţia cazului în care există motive temeinice pentru ca acesta să nu suporte cheltuielile.”
Vei gasi aici un articol despre problemele antreprenorilor in 2019, printre care si drepturile de autor.
Scurt check-list pentru a te proteja
Felicitari!
Esti cu un pas mai aproape de a-ti preveni proprietatea intelectuala de la a fi furata si viata personala de la a-ti fi afectata de riscurile aditionale, ce vin la pachet cu pirateria digitala. Facem impreuna o scurta recapitulare a masurilor ce trebuie luate pentru a preveni asemenea situatii in doar 5 pasi simpli:
- Alege cu grija platforma pe care postezi date cu caracter personal si continutul creat de tine!
- Instaleaza un antivirus bun si ai grija sa il mentii actualizat!
- Nu descarca programe software sau orice fel de fisier cu origine, rol si riscuri incerte.
- Vrei sa consumi continut de calitate in forma digitala? Sustine si respecta persoanele din spatele sau, cumparandu-l!
- Informeaza-te pe blogul Avocatoo (sau sursa preferata de informatii juridice ) despre ce drepturi ai!
Vrei să-ți știi afacerea în siguranță? Economisește timpul pierdut ca să recuperezi prejudiciile in instanță și apelează la specialiștii avocatoo.ro!
Un răspuns