covid 19

Imităm o distanțare socială sau de ce românii nu mai respectă măsurile de protecție

8 minute • Vlad Mustaca • 13 iulie 2020


România este împărțită astăzi în două extreme și un mijloc. Iar regulile de distanțare socială sunt ca un hopa-mitică.

1. Partea ”corona-scepticilor” – pătură aflată într-un proces de dezvoltare continuă. Sunt cei care fie nu cred în existența virusului, fie sunt adepți ai teoriei conspirației în teme precum 5G sau implantarea cipurilor prin termometrizare. Așa-zișii ”rebeli” ai societății care luptă împotriva măsurilor de distanțare fizică și de protecție impuse prin starea de alertă. Ei nu așteaptă un vaccin pentru că oricum nu îl vor face ca să nu îi controleze ”Oculta Mondială”.

2. Partea ”precauți peste măsură” – pătură redusă de greșelile Guvernului în toată această perioadă, dar numeroasă la început. Sunt cei care au 2 măști pe față (una pe gură, una pe bărbie) și alte 3 de rezervă în buzunar, o cutie de mănuși în poșetă și sticla de ”Borsec” umplută cu dezinfectant. Ei nu intră în contact cu nimeni, nu ies din casă decât dacă e nevoie, circulă doar pe jos sau cu mașina personală și se dezinfectează din 10 în 10 minute (categoric mai des decât vine un autobuz dimineața în Piața Unirii din București). Dacă se întâmplă cumva să tușească/strănute cineva pe cealaltă parte a trotuarului, îți activează planul roșu de securitate a sănătății personale, prima măsură fiind fuga (nu cumva să îi ajungă virusul din urmă – un fel de corona-maraton).

3. Partea de mijloc – cică echilibrați. Sunt cei care respectă măsurile de distanțare socială (în limita bunului simț, conform indicațiilor legale), poartă mască acolo unde este nevoie, se gândesc de două ori dacă să meargă sau nu în potențiale zone de risc epidemiologic. Nu exagerează cu dezinfectarea, își planifică și un mic concediu în țară, dar rămân sceptici în anumite privințe. Nu știu să spun dacă este sau nu cea mai numeroasă pătură de oameni, dar din ce se poate observa din realitatea socială, această parte poate avea câteva subcategorii: cei care tind spre corona-scepticism și cei care, pe alocuri, exagerează cu precauția. Este oare atât de ușor să găsești un echilibru perfect? Răspunsul este și greu de dat și relativ, așa că rămâne temă de analiză proprie.

Ce a dus la o asemenea dihotomie?

De ce suntem astfel împărțiți? Simplu. Să ne aducem aminte toate declarațiile din aceste luni. De la o banală răceală la un virus ucigaș care stă peste tot, la hiperbolizarea pandemiei, închisul în case, amenzi uriașe (mai nou și neconstituționale), cifre aruncate și greșeli cât cuprinde. Apar informații din toate părțile cu privire la spitalele ”COVID” goale sau cele cu un singur pacient (și ăla asimptomatic), situația bolnavilor de cancer, a avorturilor făcute prin metode empirice. Toate acestea generează emoții în societate și fac posibil acest traseism al oamenilor dintr-o parte în alta a baricadei – din ce în ce mai mulți spre partea extremă.

Back to distanțare socială:

Nelu Tătaru, ministrul sănătății : Sunt îngrijorat după ce am văzut imaginile de pe litoral

Sper să nu fi fost singurul care nu a găsit sensul îngrijorării. Îngrijorat putea să fie dacă apăreau două, trei zone de aglomerare. Aici este un litoral întreg. Ce îngrijorare să mai ai cu privire la o situație pe care ai scăpat-o de sub control? Aici este vorba despre resemnare și regândirea planului.

Păi cum să nu fie lumea confuză și să respecte toate măsurile?

Avem în față ”n luate câte k” stări de alertă de trecut, cu seturi de relaxare, cu reguli inexacte (pe alocuri stupide și imposibile – de exemplu distanțarea în apa mării), etc. Acolo se respectă, dincolo nu. Unii fac mese de 9 persoane, alții sunt puși la masă de 4. Îi observă pe cei de la localul care permite 9 persoane și se mută acolo. Cel care impunea clienților să stea câte 4 pierde oamenii și se adaptează – lasă și el cu mai mulți.

Carnețelul la intrare unde notăm datele pentru o viitoare anchetă epidemiologică? O mare glumă. Lipsește de la majoritatea localurilor. Mai mult, din cauza unei reglementări deficitare, însăși ANSPDCP a spus că acest registru de rezervări nu respectă normele juridice privind prelucrarea datelor personale.

Însă, deși ANSPDCP a cerut eliminarea acestui registru, încă nu avem un document oficial. Mai mult, unele localuri folosesc aceste date personale pentru a trimite mesaje comerciale, iar prin Marea Britanie să intre în legătură cu vreo fată frumoasă care stă la masă.

Am fost bombardați, din martie până în mai, cu tot felul de scenarii apocaliptice. Unii propuneau blocarea întregii activități timp de 10 săptămâni. Alții achiziționau atomizoare de particule pentru dezinfectarea orașelor (folosite de doar câteva ori până acum).

În tot acest timp, vămile au fost pline de oameni care veneau din așa zisele zone roșii, înghesuiți, fără protecție. Unde sunt măsurile de distanțare socială aici? Un scenariu ce ar putea să facă titlul unui documentar numit ”Zilele Nădlacului”. Din județul Suceava (aflat parțial în carantină) și din alte zone din țară, plecau oameni spre aeroportul din Cluj cu destinația Germania, pentru a merge la muncă (afacerea sparanghelul).

Cei din Grecia au declarat că nu se va mai intra în țară fără un test de COVID-19 făcut cu 72 de ore înainte. Pe lângă faptul că este foarte greu să te programezi, acest test costă aproape 60 euro/persoană. Pentru o familie cu 2 copii, ajungem la 240 euro. Fix cât un concediu la Paralia Katerini pentru o săptămână. Sigur, Gabriela Firea a declarat că cetățenii din București care vor pleca în Grecia vor fi testați gratuit prin partenerii primăriei. Dar cu restul țării ce facem?

Din ce în ce apar mai multe informații despre acest virus, despre transmiterea sa, despre virulență și….constatăm că nu e așa de rău. Comunicarea proastă și represivă ține masa societății sub control doar o perioadă. Apoi apare efectul ”oala sub presiune”. Dacă nu știi cum să o deschizi, explodează. Așa s-a întâmplat nu numai în România, ci peste tot în lume.

Această pandemie ascunde anumite elemente cel puțin dubioase, amintind aici de conținutul decretelor privind instaurarea stării de urgență, achiziții publice directe, angajări și schimbări în funcții importante. Toate conduc spre îndoiala cetățenilor.

Președintele României, domnul Klaus Ioannis, aduce în discuție, pentru prima dată, răspunderea partajată între cetățeni și autorități. Să fie oare acesta un semnal de alarmă pentru Guvern?

Desigur că și autoritățile sunt vinovate pentru nerespectarea măsurilor de siguranță impuse. Mediul de afaceri a fost extrem de afectat în perioada stării de urgență, în special domeniul ospitalității (mai bine cunoscutul HORECA). În momentul în care au fost anunțate măsurile de relaxare și, implicit, deschiderea teraselor, se putea observa cum patronii instruiau personalul pentru a putea deschide afacerea.

Totuși, terasele acoperă maxim 20% din HoReCa și astea oricum mult diminuate din cauza locației fizice și a regulilor de distanțare socială. Unele din locații nu au putut deschide pentru că nu aveau 1 metru limită pentru culoar, ci doar 0.95. Cel mai probabil se vor închide multe afaceri din domeniul HoReCa, mai ales că deja au început să apară anunțurile.

Respectarea nu a durat mult, controalele lipsesc și oamenii se obișnuiesc așa. Și cum să nu se obișnuiască, când ei sunt teoretic obligați să stea în număr redus la o masă pe terasă, iar cluburile sunt pline ochi, distanțarea fiind doar între foștii iubiți sau soți (poate).

În week-endul ce tocmai a trecut, ministrul muncii a declarat că a fost personal cu inspectorii de la ITM ca să verifice respectarea regulilor de distanțare socială. Majoritatea regulilor sunt respectate, amenzi se dau, controale există.

Ora 13 a ajuns ca pe vremurile când conducătorul suprem anunța populația de realizările regimului. Marele Grup de Comunicare Strategică anunță cifrele cu noile cazuri. Mai nou nu știm sigur nici câte testări se fac. Chiar Grupul de Comunicare a fost confuzat acum o săptămână, modificând numărul de teste de la o mie și puțin la peste 12.000 de testări în 24 de ore.

În concluzie, avem un lucru cert: virusul nu a trecut. Este prezent printre noi și autoritățile împreună cu societatea par să lase garda jos. Rămâne de văzut ce ne rezervă următoarea lună. Până atunci, respectați măsurile de siguranță impuse de autorități și evitați, pe cât posibil, zonele aglomerate, cu respectarea regulilor de distanțare socială!

PS: Suntem avertizați de PM Ludovic Orban și de Secretarul de Stat Raed Arafat că din acest weekend vor fi controale serioase (deci până acum au fost o joacă). Stați păziți de amenzi 🙂

Poză de engin akyurt pe Unsplash

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *