Recomandări pentru munca la domiciliu a angajaților
11 minute • Iulia Mitrache • 14 aprilie 2020
În contextul actual, generat de pandemie, tot mai mulți dintre noi sunt în situația de a lucra de acasă – astfel că diferența aia clasică între ce-i la muncă și ce-i acasă nu prea mai stă așa bine în picioare. Poate o dăm în workalcoholism, poate o dăm în plictiseală. Și nu știu care e pericolul mai mare când vine vorba de munca la domiciliu.
Baza legală a modificării temporare a locului de muncă la domiciliul salariatului este reprezentată de art. 108-110 din Codul Muncii și poți citi mai multe despre aceasta aici.
M-am gândit care ar fi chestiunile cele mai importante, cele mai urgente care trebuie avute în vedere, care sunt prioritățile noastre specifice în perioada asta, legat de munca la domiciliu. CNIL (Comisia Națională pentru Informatică și Libertăți din Franța) face mai multe recomandări în sensul ăsta, prin care să te ajute să faci experiența ta de lucru de acasă cât mai sigură și mai productivă posibil. Cred că toți ar trebui să le avem în vedere, deoarece sintetizează esențialul, așa că am să pornesc de la ce aceste sugestii.
Urmează sfaturile și instrucțiunile angajatorului
Știm cu toții că pandemia de coronavirus (COVID-19) a determinat multe întreprinderi să pună în aplicare diverse soluții de muncă la distanță, unde includem și munca la domiciliu. Dacă ești în situația asta, trebuie să respecți câteva reguli privind siguranța ta și a întreprinderii tale.
Poate că lucrurile trebuie privite pe rând, trebuie abordate în trepte, organizat. Nu doar legat de job, ci și în ceea ce privește ieșitul pe-afară, când, în loc să stai la bârfe-n parc despre teorii conspiraționiste și nebunii, poți asculta de autorități și să stai la bârfe pe skype despre teorii conspiraționiste și nebunii. E ușor și necesar să asculți o regulă care, în situația dată, e de o importanță esențială. La fel și cu munca de acasă – înainte de toate, fii super atent/ă la cadrul pe care îl stabilești cu angajatorul tău, nu lua lucrurile în ușor, nu e cazul. Deși în unele situații din viață lucrurile merg și poate chiar trebuie luate în ușor, mai à la légère, asta nu e una dintre acele situații.
Prin urmare, în cazul în care compania ta dispune de o politică IT în cadrul procesului muncii la distanță sau un politică de muncă la domiciliu dedicată, e super important să cunoști și să o aplici întocmai. De regulă, într-o politică IT sunt definite regulile de utilizare ale unei rețele informatice, deci e tocmai punctul de plecare de care ai nevoie când încerci să-ți dai seama ce și cum.
Ce să nu faci
Jocul de-a rutina
Nu face acasă ce n-ai fi făcut la birou. Mi se pare că asta e extrem de important, nu numai pentru că e o chestiune care ține de eficiența ta efectivă, dar e la mijloc și un factor psihologic sensibil. Lucrăm adesea cu și prin rutine, ne obișnuim cu ele poate mai mult și mai profund decât ne obișnuim cu locurile. Poartă-te, pe cât posibil, ca și cum ai fi la birou, nu în vacanța paradisiacă de dinainte de anu’ 4 sau în ceva an sabatic.
Agață-te de chestii familiare, dar de chestiile familiare care parcă aduc a birou, a dimineți productive și raționale, nu a după-amiezi tandre, odihnitoare, când peisajul parcă te cheamă să te topești și tu în el. Boundaries! Ăsta e primul lucru de care cred că trebuie să ții cont.
Citește și: cum te protejezi în cazul unui control de la ITM?
Nu amesteca lucrurile
E important, de asemenea, să fii atent când intri pe net, să separi în mod corespunzător utilizările profesionale de cele personale.
De exemplu, poți crea conturi separate dacă utilizezi aceeași aplicație pentru aceste două sfere, cea profesională și cea personală. Putem zice, astfel, că mindset-ul de care vorbeam anterior, care separă clar munca de relaxare, trebuie să se reflecte și în felul în care îți organizezi treburile în online.
Citește și: cum să nu o iei razna în pandemie?
Cum să fii safe în online
Protejează-ți datele
- Înainte de toate, trebuie să te asiguri că ai o conexiune ok la internet de pe pc-ul de acasă. Dacă folosești Windows 10, care personal mi se pare că poate fi destul de confuz uneori, poți să citești câte ceva despre ce ai de făcut aici.
- Apoi, verifică parola de acces a administratorului tău, schimb-o dacă e slabă și actualizează software-ul, dacă e cazul. Furnizorul tău de net îți va sta, probabil, la dispoziție pe parcursul acestui proces, fie online, fie la un număr de telefon făcut public.
- Dacă folosești Wi-Fi, e recomandat să apelezi la opțiunea de criptare WPA2 sau WP3 cu o parolă cât mai lungă și mai complexă
- De asemenea, dezactivează funcția WPS și să elimină posibilitatea de share Wi-Fi. E drăguț să-mparți cu alții, dar ține minte că aici nu suntem în sfera lucrurilor drăguțe 🙂 . Cum ziceam mai sus, ai grijă la boundaries.
- Să te conectezi exclusiv la rețele sigure și să eviți orice acces partajat cu terțe persoane.
Nicăieri nu-i ca la firmă
Am spus că e bine să separi personalul de profesional, dar asta nu înseamnă că nu te poți atașa câtuși de puțin de job-ul tău. Până la a vorbi de atașamente emoționale însă trebuie să vorbim de atașamentele pragmatice, care fac totul să fie mai sigur pentru toată lumea. În speță, e super important să folosești cât mai mult, dacă nu chiar exclusiv, echipamentele, instrumentele care sunt oferite și controlate de companie.
- Dacă este disponibil, utilizează cât mai mult posibil VPN-ul (Virtual Private Network) furnizat de companie. Ce e VPN-ul? E o conexiune la net prin care un device (pc, telefon, tabletă, etc.) are acces la o rețea privată.
- Stabilește cu colegii tăi să vă transmiteți informațiile prin stocarea disponibilă în cadrul acestei rețele private, mai degrabă decât prin mesaje pe mess, whatsapp etc. E și aici și un beneficiu psihologic: nu te mai distrag story-urile prietenilor care poate fac pâine cu banane sau dau videoconferințele pe mute ca să se uite la seriale.
- Inclusiv comunicările pe care le-ați fi avut pe mail e mai bine să le aveți tot în cadrul VPN-ului
- Conectează-te măcar o dată pe zi la VPN ca să fii la curent cu ce este nou.
- Deconectează-te doar când utilizezi servicii de bandă largă, de genul streamingului video, care nu e neapărat necesar să treacă prin rețeaua privată a firmei.
Ce să faci dacă folosești pc-ul personal
Munca la domiciliu poate implica și utilizarea dispozitivelor tale. Dacă trebuie să utilizezi un calculator personal, asigură-te că acesta este securizat. Poți face asta în următoarele feluri:
- Să introduci unui antivirus și un firewall. Dacă ai Windows 10, verifică starea sistemelor tale de protecție prin intermediul Centrului de securitate;
- Să utilizezi un cont personal cu drepturi limitate, protejat printr-o parolă puternică și nepartajată cu alte persoane (gen mama, tata, bunica sau alte persoane care folosesc calculatorul);
- Dacă ai aplicații descărcate pe contul personal, să fie doar cele strict necesare, care să nu interfereze cu treaba ta și să nu-ți încarce aiurea memoria;
- Să îți actualizezi periodic sistemul de operare și software-ul, inclusiv browserul și extensiile web;
- Să faci backupuri periodice ale activității tale;
- Să utilizezi parole puternice pentru toate serviciile la care apelezi și să activezi autentificarea cu doi factori (cheie de autentificare, token, SMS)
Cum să comunici în siguranță
- Evită să transmiți date confidențiale, fișiere privind job-ul prin intermediul vreunei stocări publice;
- Dacă totuși trebuie să o faci, criptează datele înainte de a le transmite și trimite cheia de decriptare (encryption key) printr-un canal de comunicare separat (de exemplu, prin telefon sau text). În caz că nu știi la ce software de criptare să apelezi, poți vedea aici un top care să-ți dea câteva sugestii;
- Instalează numai aplicații autorizate de compania ta;
- Utilizează sistemele de videoconferință care protejează viața privată. E important să verifici condițiile de utilizare ale programului informatic pentru a te asigura că aceste instrumente garantează confidențialitatea datelor tale și nu le reutilizează în alte scopuri.
O nouă criminalitate, specifică perioadei
Trebuie să conștientizăm că o stare de urgență e caracterizată inerent de un sentiment de nesiguranță și confuzie sau îndoială – nu trebuie să fii paranoic ca să crezi asta. Doar că e ceva atât de neobișnuit pentru majoritatea oamenilor, încât vine ca o consecință logică faptul că vor fi persoane care să profite de instabilitatea creată. O logică tristă și perfidă, dar poate tocmai de aceea realistă.
Citește și: cyberbullying în epoca COVID-19
Discutam săptămânile trecute pe la cursurile de criminologie despre cum o să influențeze pandemia criminalitatea. Pe de o parte, desigur, apar infracțiuni noi, întrucât poți răspunde penal dacă nu respecți prevederile ordonanțelor militare. De asemenea, a fost introdusă chiar o infracțiune nouă, și anume omisiunea de date. Cel mai important, a fost modificat conținutul articolului 352 privind zădărnicirea combaterii bolilor, în sensul că nerespectarea măsurilor de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase se pedepsește penal chiar dacă nu a avut drept consecință răspândirea bolii.
Bun, pe de o parte, criminalitatea poate crește din punctul ăsta de vedere. Pe de altă parte, ea poate să crească și pentru că pot exista persoane care, cum am zis, să profite de situația creată și să comită infracțiuni. Până să ajungem la infracțiuni trebuie să avem în vedere și tulburarea relațiilor economice normale în sine, despre care poți citi mai multe aici.
Mediul online este și el un mediu propice săvârșirii anumitor infracțiuni specifice, deci e super important să fii foarte atent la anumite lucruri atunci când lucrezi de acasă.
- Fii foarte atent la atacurile de tip phishing, care presupun trimiterea de către terțe persoane a unor mailuri care par să vină din partea unor companii de renume, cu scopul de a face rost de datele tale personale
- Caută să verifici orice comunicare mai neobișnuită apelând și la un alt canal de comunicare decât cel prin care ai primit-o (dacă primești mailuri dubioase, dai și un telefon persoanei respective, de exemplu)
- Verifică, verifică, verifică! Verifică identitatea celor care îți scriu, fă un mic research pe google despre persoanele/entitățile necunoscute care te contactează. Ai grijă să nu cazi în plasa lejerității, a îndrăznelii de genul lasă boss că nu sunt eu paranoic să verific tot. Nu, nu ești paranoic dacă verifici tot. Ești doar conștient de realitatea nouă și neobișnuită în care ne aflăm.
Rezumat
Ca să știi că ești safe când vorbim de munca la domiciliu, asigură-te mereu că respecți următoarele chestii:
- Folosește o conexiune safe la net
- Folosește o rețea de internet privată sau criptează informațiile pe care le trimiți
- Securizează-ți conturile
- Separă personalul de privat, și mental, și informatic
- Nu intra în panică, dar nici nu uita că suntem, totuși, într-o stare de urgență
Stay safe 🙂 !
Poze: Andrea Davis, Huseyn Kamaladdin, bongkarn thanyakij, sursa: www.pexels.com