Post-pandemia așa cum o vede Y.N. Harari
8 minute • Iulia Mitrache • 21 aprilie 2020
Pentru că perioada asta, ca orice perioadă de criză, e caracterizată firesc de raportarea permanentă la ce o să fie când se termină, m-am întrebat cum se vede asta prin ochii unui istoric. Prin ochii cuiva care este obișnuit să analizeze evenimente care au fost sau posibilități care vor veni. Prin ochii unui istoric care este acum prins, ca noi toți, în ceea ce el numește, într-un fascinant articol, accelerarea istoriei. Ce va fi post-pandemie?
Cine este Harari?
Yuval Noah Harari e un istoric israelian, profesor la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Două dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt Sapiens Scurtă istorie a omenirii și Homo Deus Scurtă istorie a viitorului. Personal, cred că sunt lucrări care merită apreciate mai ales datorită capacității lor de a face istoria super accesibilă și frumoasă, de a extrage esența psihologică, filosofică din istorie, fără a te împiedica de date care sunt plictisitoare pentru un neinițiat (ca mine). Prin cuvinte simple și moduri noi de pune problema, prin paralele suprinzătoare între epoci aflate la zeci de mii de ani distanță una de alta, Harari te face să-ți pui întrebări și suprinde cauzalități și legături uimitoare între evenimente și ființe.
Ce mi se pare extrem de relevant din opera sa cu privire la situația actuală este paralela pe care o face între perspectiva oamenilor asupra epidemiilor din trecut vs. perspectiva din prezent. În ziua de azi, în ciuda durerii și a dezastrelor pe care le produc, evenimente ca molimele, pandemiile nu mai sunt privite ca imposibil de depășit, cum erau în trecut.
Nu mai sunt ceva care ar putea ucide zeci de milioane de oameni. Nu mai sunt pedepsele zeilor. Deși nu pe deplin, sunt controlabile. Ceea ce nu minimalizează, desigur, în niciun fel suferința pe care o produc și care nu își poate găsi justificare. Nu descurajează, ci, din contră, e firesc să impulsioneze eforturile în vederea eliminării acestor probleme sau măcar a diminuării impactului lor.
Istoria e plină de cauze evidente
Harari a scris adesea în lucrările sale, respectiv a vorbit în interviuri, despre cauzele evenimentelor văzute de istorici vs. cauzele văzute de oamenii care au trăit respectivele evenimente. E o mare diferență între cele două perspective, datorită contextelor fundamental diferite în care se găsesc cei vizați. În momentul în care treci prin ceva, ai în fața ta toate posibilitățile. Lucrurile pot să se desfășoare în toate felurile posibile. Nu știi finalitatea, deci nu se poate pune problema să știi finalul. Faci decizii, care decizii se dovedesc apoi a fi proaste. Regreți. Dar știi că, în momentul prezent, există toate posibilitățile.
Ulterior, când istoricii privesc în trecut către noi, spun că era evident că lucrurile vor merge într-o direcție sau în alta, că se vor petrece într-un fel sau în altul. Retrospectiv, pare că, dacă lucrurile s-au întâmplat într-un fel, înseamnă că doar în felul acela se puteau întâmpla.
De aceea sunt interesante ideile lui Harari, pentru că, deși istoric el însuși, prezintă acest pericol care poate afecta perspectiva istoricului. Recunoaște că rolul istoriei nu e să ne arate ce trebuie să facem, ci să ne facă să conștientizăm că există mai multe posibilități, că viața nu e o chestie dată într-o singură formă, într-un singur chip, pentru totdeauna. În Homo Deus caută să arate că istoricii nu pot să ne învețe ce greșeli să nu facem, pur și simplu pentru că prezentul diferă prea mult de trecut.
E ușor să spui, după ce ia sfârșit un eveniment sau este depășită o criză, că era evident cum vor merge lucrurile, dar e firesc să recunoști, din mijlocul unui eveniment, că avem atâtea posibilități înainte și că, în momentul de față, nu știm care este mai convingătoare. Sinceritatea acestei recunoașteri mi se pare că valorează mult mai mult decât aroganța unor predicții categorice.
Viitorul între dezorganizare și întărirea statalității
Într-unul dintre interviurile la care făceam trimitere anterior, Harari subliniază că pandemia actuală poate genera consecințe extrem de importante. Dar ele pot fi atât în sensul renunțării (parțiale, desigur) la munca organizată, cât și în sensul recunoașterii importanței statului și organizării. It can go either way, spune el, putem merge în oricare dintre aceste două direcții – sau poate și în altele, pe care nu le bănuim încă.
Mă gândesc ce consecințe ar putea avea oricare dintre aceste scenarii din punct de vedere juridic – statul va deveni tot mai social, coeziunea națională și internațională se va întări – sau, dimpotrivă, ni se va părea tot mai confortabil și natural să lucrăm/studiem din fața laptopului?
Vom avea legi care să întărească rolul statului și posibilitatea acestuia de intervenție? Poate un regim de urgență să nască precedente periculoase? Personal, cred că, în maniera în care au fost reglementate prevederile din ordonanțele militare la noi, în cadrul unei situații de urgență, care presupune per se adoptarea unor legi extraordinare, deci temporare, cred că nu există riscul unor precedente periculoase. Harari însă se teme de situația care poate să degenereze în alte state, în care supravegherea individului să fie excesivă și să constituie o normă chiar după ce pandemia se va sfârși. Important, spune el, este ca supravegherea să meargă întotdeauna în ambele sensuri – și de la autorități către individ, și de la individ către autorități. Trebuie să știi ce pot, legal, să facă, nu să fie vorba de o supraveghere unilaterală – adică doar a ta. Să cunoști regulile jocului, să poți intui mișcările viitoare – ca să știi care sunt mutările permise și corecte.
Citește și: 10 lecții învățate pe timp de pandemie
Necesitatea predictibilității regulilor jocului a fost frumos susținută de austriacul Fr. Hayek în secolul trecut, prin lucrările sale care militau pentru democrație și conștientizarea propriei libertăți. Sigur, acum toate astea par banalități, platitudini, care mai că frizează limba de lemn. Totuși, ideile/idealurile își păstrează miezul. În plus, nu trebuie să uităm că Hayek a promovat toate aceste lucruri într-o perioadă în care lumea se confrunta cu diferite variațiuni ale fascismului, fie că se desprindea de formele sale mai vechi, fie că pătrundea într-unele noi.
Folosesc aici termenul de fascism în sensul său cel mai general, de fenomen social, mai degrabă decât de curent politic – ca să înțelegem că se poate să existe, latent, și în vremuri și locuri în care pare să se fi risipit cu totul.
Revenind la subiectul nostru despre post-pandemie, mă întreb dacă nu e posibil ca lucrurile să se întâmple fix invers. Vom tinde, în sens contrar, către o regândire a contractelor de muncă, se vor normaliza cursurile online? Meme-urile despre cum this meeting could have been an e-mail o să devină norma?
O să înceapă să ne fie frică să ne îmbrățisăm, o să mai renunțăm să dăm mâna, afecțiunea și apropierea o să devină abstracte? O să dispară obișnuințele, o să pară învechite și inconștiente? Ceea ce până acum era politețe o să arate ca o extravaganță stupidă și periculoasă?
Cine spală vasele?
Într-o exprimare plastică, Harari spune că aceia care vor fi președinți de state în 2021, referindu-se, probabil, în primul rând la viitorul președinte SUA, vor fi ca tipii ăia care ajung la un party după ce s-a terminat și nu mai au altceva de făcut decât să facă ordine.
Vrea să sublinieze importanța alegerilor politice pe care le vom face, deci și importanța faptului de a conștientiza ideea că există mai multe opțiuni.
Citește și: România a derogat de la CEDO. Cum te impactează?
Perspectiva globală
Autorul are sentimentul, exprimat de asemenea plastic, că nu e niciun adult în cameră, că lumea e populată, la nivel politic, de copii care nu știu cum să gestioneze o asemenea criză. Atrage atenția asupra necesității unei abordări globale a problemei, a unui plan global care să arate cum trebuie gestionată situația la nivel mondial.
Am făcut puțin research și am avut bucuria să descopăr că UE urmează să ia un set de măsuri care abordează criza la nivel global. Măsurile au căpătat un grad mai mare de claritate și concretețe chiar la câteva zile după ce Harari acorda interviul pe care l-am citat, deci există posibilitatea ca și pesimismul său să se fi diminuat. Aprecierile acestea subiective au, desigur, o importanță mai scăzută, esențial cred că e să avem în vedere că, totuși, se fac lucruri – chiar lucruri foarte frumoase.
Tu ce vei face post-pandemie?
Poze: Pixabay, Philipp Birmes, JESHOOTS.com, Min An, sursa: Pexels
.
