⬅ ÎNAPOI

Influencer agreement: cum redactezi un contract cu un influencer?

contract influencer avocatoo

Influencer agreement sau, pe românește, contract cu un influencer, e noul hype al anului 2020 în România și va deveni un standard în următoarea perioadă. Hai să vedem cum poți scrie unul ca să fie totul brici.

Ce-i acela un influencer agreement și cum a mai apărut și asta?

Am putea traduce ca fiind un „contract de influencer” al cărui scop este acela de a stabili condițiile unei relații contractuale dintre un agent de publicitate și un influencer care promovează bunurile sau serviciile agentului. Agentul de publicitate poate fi chiar o firmă (o agenție) sau poate fi deținătorul unei companii (brandul respectiv), așadar termenul este folosit într-un sens destul de larg.

Cu alte cuvinte, un contract cu un influencer este genul de contract pe care îl încheie firma de papuci „Papuci SRL” cu influencerul Costică prin care Costică promovează noul lor model de papuci pufoși de casă pe Instagram, pe Facebook sau pe orice altă rețea de socializare. 

În anul 2009, când a fost adoptată legea privind noul Cod civil, ideea de social media abia începea să se dezvolte, urmând să mai treacă încă un număr de ani până ce ea începe să prindă contur și în România. Așadar, nu este surprinzător de ce nu este reglementat „contractul de influencer” în cadrul Titlului IX. „Diferite contracte speciale”. 

Totuși, asta nu înseamnă că acest contract nu poate fi redactat în România, ci, din contră, legislația noastră permite părților să redacteze aproape orice fel de înțelegere sub forma unui contract nenumit. Mai mult decât atât, figura juridică asemănătoare unui influencer agreement este contractul de antrepriză, reglementat în Titlul IX, Capitolul VI (art. 1851-1880) din Codul civil.

Ca mai toate lucrurile în drept, acest contract cu un influencer a apărut odată cu evoluția relațiilor sociale, din necesitatea reglementării unei forme juridice pe care companiile ce doresc să-și promoveze produsele prin intermediul social media să o poată folosi. Un asemenea contract poate fi folosit pentru o singură campanie (când agentul de publicitate angajează influencerul pentru o singură promovare sau pentru o perioadă limitată de timp) sau pentru o colaborare de durată (când influencerul urmează să promoveze produsele produsele agentului pentru o perioadă extinsă de timp).

Ca idee, un ”contract de influencer” este fie un contract de prestări servicii, încheiat între două firme (SRL-ul agenției sau companiei și SRL-ul sau PFA-ul influencerului) sau un contract de drepturi de autor (atunci când influencerul nu vrea să-și facă nici picat cu ceară o firmă sau un PFA).

Am scris mai multe despre asta în articolul de aici.

20 de puncte pe care ar trebui să le ai în vedere atunci când redactezi un contract cu un influencer

Nimeni nu începe o relație cu altă persoană gândindu-se că se va termina urât, totuși când vine vorba despre o relație de muncă e bine ca ambele părți să formalizeze înțelegerea pentru a pune capăt unor diferende ce nici nu ar trebui să aibă loc. Astfel, o înțelegere scrisă are rolul de a clarifica orice neclarități și oferă ambelor părți siguranța că au un mecanism de apărare în cazul în care relațiile dintre ele se deteriorează.

Mai ții minte că ziceam într-un podcast că mai bine de 80% din firme divorțează după 2 ani? La influenceri e și mai rapid.

1. The basics – nume, data, descrierea campaniei

Pune la punct elementele de bază ale contractului. Scrie expres numele influencerului/influencerilor alături de care vei lucra în cadrul acestui program și include și numele brandului tău. Adaugă data efectivă a campaniei de promovare, precum și o scurtă descriere a activităților ce trebuie desfășurate în cadrul promovării.

Sfat: pe lângă nume, ar fi bine să zici în contract și ”numele” de scenă al influencerului, precum și profilele sau mediile de rețele sociale unde va face postările.

2. Durata contractului

Cât timp vrei să dureze relația cu acest influencer? Indiferent că te interesează o colaborare pentru o singură campanie sau că intenția ta este de a dezvolta o relație pe termen lung, este bine să redactezi în scris intențiile tale. Ideal ar fi să plănuiești o relație de lungă durată, întrucât influencer marketing este mult mai eficientă pe termen lung. 

3 Plata

De la începutul influencer marketing, ideea de a-i plăti sau nu pe influenceri a fost intens dezbătută. Răspunsul este puțin mai nuanțat decât „da” sau „nu”. Totul se rezumă la ceea ce îți dorești să obții și la persoana care te ajută să obții acel lucru. Regula generală este că influencerii ar trebui să fie plătiți pentru timpul pe care îl petrec creând conținut, iar nu pentru a construi un review favorabil. 

Ce compensație oferă compania ta? Este o plată fixă sau depinde de efortul depus? Vor fi transmise bunuri, sume de bani sau servicii în schimbul muncii prestate? Oricare ar fi detaliile, asigură-te că ele sunt înscrise în acord.

4. Modalitatea de plată

Limitează-ți riscul prin eșalonarea plății. Spre exemplu, în loc să dai întreaga sumă la momentul încheierii acordului, oferă doar jumătate la acel moment, încă un sfert după ce conținutul prin care se promovează produsul a fost încărcat online, iar restul după colectarea datelor analitice din care rezultă că ținta campaniei a fost atinsă.

5. Alte condiții privind plata

Asigură-te că așteptările ambelor părți se află în concordanță în momentul în care expui condițiile cu privire la plată. Spre exemplu, poți ajunge la un acord cu influencerul prin care acesta să primească plata în termen de 30 de zile de la momentul la care s-a încheiat contractul. 

Orice alte condiții considerate de tine esențiale privind plata trebuie expuse la acest moment, deoarece odată ce s-a încheiat contractul, orice modificare necesită acordul ambelor părți.

6. Creează un guideline pentru influencer

Influencerii sunt apreciați datorită faptului că realizează conținut ce rezonează cu audiența lor. Pe cale de consecință, este treaba companiilor să se asigure că au ales un influencer a cărui muncă se află pe aceeași lungime de undă cu produsul pe care trebuie să îl promoveze. 

Este indicat să creezi un guideline (sau un social media book) sau să ai o întâlnire informativă cu influencerul pe care l-ai ales să-ți promoveze brandul pentru a te asigura că el comunică mesajele pe care le dorești și că încorporează obiectivele pe care ți le-ai propus. 

Așadar, dacă decizi să realizezi un asemenea guideline pentru influencer, atunci ar fi bine să stipulezi asta în contract. 

Uite mai jos un exemplu folosit de cei de la Avon în campania din decembrie:

7. Procedura de aprobare

Aceasta trebuie să se desfășoare înainte de publicarea conținutului. Influencer marketing funcționează cel mai bine când are loc o colaborare brand-creator de conținut. Este de dorit ca influencerul să aibă mai mult control asupra conținutului, iar nu brandul. De aceea este și foarte important să alegi un influencer potrivit. Acest articol explică în mai mult detaliu modul în care un brand se ajunge să fie asociat unui influencer.

În fine, în cadrul acestei etape trebuie să te asiguri că influencerul s-a adresat audienței potrivite și că împărtășește aceleași valori pe care brandul tău le promovează. Așadar, dacă ai deja stabilită o procedură de aprobare standard, atunci e indicat să i-o expui influencerului de la început, înainte ca ea să fie încorporată în cadrul acordului.

8. Prestația

Ce anume aștepți de la creatorul de conținut? Este vorba despre un vlog, o postare pe blog, pe Instagram sau pe Facebook, pe Twitter etc.? Indiferent de prestație, aceasta trebuie să fie precizată expres în acordul ce urmează a fi încheiat. În eventualitatea unei întârzieri a postării poate vrei să inserezi o clauză penală, iar dacă vrei să recurgi la mecanismul rezoluțiunii în cazul în care are loc o neexecutare însemnată a obligațiilor influencerului, este indicat să inserezi un pact comisoriu în contract. 

9. Frecvența postărilor

Inserează în contract cât de des intenționezi ca influencerul să îți promoveze brandul pe contul său de social media, precum și eventualele daune-interese pe care le datorează în cazul în care nu-și îndeplinește conform această obligație.

10. Promovarea

Te aștepți ca influencerul să promoveze brandul și în afara rețelelor pe care le-ai menționat anterior? Fii explicit în ceea ce privește platformele unde te aștepți să primești promovare, precum și în ceea ce privește numărul de postări care vor conține o asemenea promovare. Spre exemplu, a posta de 5 ori același mesaj în miezul nopții, chiar dacă este adresat audienței potrivite, poate afecta negativ imaginea companiei tale, în loc să aibă efectul propus. Așadar, este bine să stabilești alături de influencer programul de promovare.


Găsești toate documentele de care ai nevoie în pachetul conceput special pentru colaborarea cu influencerii, de mai jos:

11. Redistribuirea conținutului

În acest contract cu un influencer ar trebui să pui o clauză care să îți permită redistribuirea, modificarea, adaptarea sau traducerea conținutului de promovare, astfel încât să poți folosi numele, sigla și poza influencerului. Decide pentru cât timp dorești ca tu și compania ta să dețineți acest drept. Fie că este permanent sau pe o durată limitată de timp, redactează asta în contract după ce ai ajuns la o înțelegere cu influencerul.

Dacă termenul de ”redistribuire a conținutului” ți se pare un pic ciudat, îl găsești mai juridicește în secțiunea de ”drepturi de proprietate intelectuală”.

Vrei să afli mai multe? Avem o serie de postări despre drepturile de autor foarte interesantă pe Instagram.

12. Trimiteri la alte tipuri de conținut

Campania de promovare va folosi hashtaguri? Sau linkuri de promovare/cu anumite reduceri sau beneficii? Indiferent ce alegi, notează asta în acel contract de influencer după ce ai ajuns la o înțelegere cu cealaltă parte. Asigură-te și că nu s-au strecurat erori de scriere când le redactai.

Aici spre exemplu vorbim de un UTM (adică un link generat special) pentru respectivul influencer în campanie pe care să îl folosească atunci când transmite conținutul promoțional.

13. Data publicării

Campania are o singură dată de publicare sau se întinde de-a lungul mai multor ore/zile? Fii explicit atunci când îți expui așteptările și nu uita să inserezi orice fel de penalități pentru neexecutarea conformă sau la timp a obligației. 

14. Acord de confidențialitate

Redactarea unui acord de confidențialitate aduce beneficii ambelor părți și încunoștințează influencerul care este jurisdicția ce guvernează bucata de conținut pe care el o creează. Oferă-i influencerului o copie după cel mai recent acord de confidențialitate.

Iar noi îți venim în ajutor cu un contract de confidențialitate pe care îl poți adapta după bunul tău plac, exact ca să-ți servească interesele și pe care îl găsești aici.

15. „Lista neagră”

Când redactezi contractul ar trebui să inserezi o clauză care să îi interzică influencerului menționarea oricăror alte branduri, cu excepția celor permise expres de către tine, în scris. Definește expres și ceea ce înțelegi tu prin „competiție” și asigură-te că influencerul ți-a confirmat în scris faptul că nu are alte angajamente preexistente cu niciuna dintre companiile competitoare. 

În plus, obține consimțământul lui scris care să asigure faptul că acesta nu va intra în relații contractuale cu alte branduri, deoarece această clauză este una considerată neuzuală, așa cum prevede art. 1203 Cod civil.

16. Perioada restrângerii dreptului de a contracta

Stabilește expres durata de timp în care influencerului nu-i este permis să intre în relații contractuale cu unul dintre competitorii tăi și nu uita să definești ceea ce înțelegi prin competitor (așa cum am arătat mai sus).

Dacă punctul 15 este pe perioada contractuală, punctul de aici se referă la perioada de după încetarea contractului.

17. Perioada promovării

Cât timp dorești ca bucata de conținut prin care ți se promovează brandul să rămână online? Permanent sau numai pe durata campaniei de promovare? Unii influenceri șterg conținutul de promovare de pe paginile lor la câteva zile după ce l-au postat. Fac acest lucru deoarece nu doresc să își încarce audiența cu prea mult conținut sponsorizat și pentru ca alte branduri să le ofere oportunități de colaborare pe viitor. Ca atare, nu uita să menționezi această perioadă atunci când redactezi contractul sau s-ar putea să ai parte de o surpriză.

Mai jos găsești exemplu folosit într-o campanie de pe 2performant:

18. Denunțarea unilaterală

Este prudent să introduci în contract o clauză care să permită denunțarea unilaterală. Prin contract poți stabili regimul acestei clauze, în ce condiții ea produce efecte și când operează. În lipsă de convenție contrară, se vor aplica regulile din art. 1276 Cod civil.

19. Conduita influencerului

Un contract cu un influencer trebuie să prevadă și conduita acestuia atât pe parcursul derulării contractului, cât și înainte.

Brandurile nu se află la adăpost când influencerii care le promovează au un comportament nepotrivit. Este posibil să reduci impactul pe care îl poate avea asupra imaginii companiei tale o asemenea decizie proastă luată de către influencer. Astfel, poți insera în cuprinsul contractului o clauză care să îți permită încetarea raporturilor contractuale în funcție de conduita cocontractantului tău.

O asemenea clauză produce efecte în momentul în care influencerul are un comportament contrar ordinii publice sau bunelor moravuri, când acțiunile acestuia insultă sau șochează o anumită comunitate sau aduc atingere intereselor brandului, când acțiunile sale atrag blamul public etc.

20. Prelucrarea imaginii

Ține cont de faptul că bucata de conținut care îți promovează compania va trece la un anumit moment printr-o anumită formă de prelucrare video sau foto și că efectele obținute s-ar putea să fie diferite de modul în care produsul promovat arată sau se comportă în realitate, astfel încât s-ar putea să te trezești cu acuzații de reclamă mincinoasă. Pentru a evita o asemenea situație poți insera în contract o clauză care să nu-i permită influencerului prelucrarea imaginii produsului tău.

Paza bună trece primejdia rea

Este de preferat să nu ai nevoie de toate remediile pe care le-ai prevăzut în contract cu un influencer la momentul încheierii sale, însă faptul că le-ai inserat dă dovadă de profesionalism și te pune la adăpost de eventuale neînțelegeri ce puteau fi soluționate mult mai ușor și mai rapid. Astfel, părțile știu exact care sunt obligațiile proprii, iar asta te va ajuta să economisești niște sume de bani pe care le poți folosi în campaniile viitoare.


La avocatoo.ro suntem specializați în social media. Dacă faci campanii pe online, ai un e-commerce, lucrezi pe social media cu influenceri, faci campanii promoționale, hai să ne auzim.

Poză de Artem Podrez pe Pexels

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.